Săptămâna trecută, echipa Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a UMF „Carol Davila” de la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca) a realizat o nouă operație de transplant cardiac.
Luna viitoare, mai precis în ziua de 5 noiembrie, va avea loc o nouă sesiune a examenului național de dietetician autorizat.
Se estimează că noua aripă a spitalului ar putea fi dată în folosinţă în primăvara anului 2025.
În lupta pentru combaterea dezinformării, reprezentanța Comisiei Europene în România a lansat la jumătatea acestei luni platforma online true.
Din ce în ce mai mulţi pacienţi se consideră victime ale unor cazuri de malpraxis. De partea cealaltă, sunt și medici care nu mai doresc să facă gărzi, invocând riscuri majore din punct de vedere profesional.
Monica Pușcoiu a inaugurat o cofetărie care mizează pe dulciuri cu ingrediente pe cât de inedite, pe atât de sănătoase: făină de migdale, piureuri de fructe, sfeclă, cartofi dulci și chiar spanac. Faceți cunoștință cu creatoarea ALMOND!
Cercetătorii de la Eidgenössische Technische Hochschule (ETH), o universitate tehnico-știinţifică din Zürich, au dezvoltat o ventuză specială.
Primul centru de transplant medular din ţară, aflat la I.C. Fundeni, a depășit anul acesta 2.000 de proceduri efectuate.
Marca APIVITA a lansat gama de cosmetice BEEVINE ELIXIR, pe bază de polifenoli din propolis și viță-de-vie și colagen vegetal, cu efect de revitalizare a pielii.
Activitățile se adresează studenților admiși în anul I la programele de studiu cu predare în limba franceză și în limba engleză, de la Facultățile de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
Compania Biotronik a anunţat, în 29 august a.c., că a avut loc recent prima implantare din Statele Unite ale Americii a unui pacemaker de ultimă generaţie din portofoliul său.
În weekend-urile din perioada 9 septembrie - 5 noiembrie, peste 1.000 de persoane din mediul rural vor beneficia de controale medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am făcut destul”.
Pentru moderna Unitate de Primiri Urgențe de la „Bagdasar-Arseni”, inaugurată în 2021, Primăria Sectorului 4 a investit 3,5 milioane de euro.
UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș organizează o nouă sesiune de admitere la programele de studii din cadrul Facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie, printre altele.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi autorităţile sanitare din Statele Unite au anunţat vineri că monitorizează îndeaproape o nouă variantă a virusului care dă COVID-19.
Există și un păianjen - Calponia harrisonfordi - care a primit numele după actorul și activistul de mediu, la fel şi o specie de furnică - Pheidole harrisonfordi.
Consiliul Județean Sibiu a publicat noi informații despre aspectul pe care îl are clădirea „Maternității Noi” din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
Strategia Naţională de Vaccinare până în 2030 se află, de săptămâna aceasta, în dezbatere publică. Printre altele, documentul încurajează vaccinarea pe parcursul întregii vieţi.
Boala ficatului gras nonalcoolic (NAFLD, non-alcoholic fatty liver disease) va primi un nume nou – boala ficatului steatozic asociată unei disfuncţii metabolice (MASLD, metabolic dysfunction-associated steatotic liver disease).
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe