Newsflash

Rezultate căutare « pandemie%20covid »


Profesioniștii din Sănătate și-au dat întâlnire la Poiana Brașov

de Cristina GHIOCA - apr. 7, 2023

Aproape 800 de persoane au participat, luna trecută, la cea de-a VIII-a ediţie a Congresului Naţional al Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie. Au fost aduse în discuţie patologii din toate ramurile medicale, care pot fi întâlnite atât la copii, cât și la adulţi.

După trei ani de restricţii, China reia eliberarea vizelor în scop turistic

de L. Budin - mar. 16, 2023

China va relua eliberarea de „vize de toate tipurile”, inclusiv în scop turistic, după trei ani de restricţii draconice care au izolat țara de restul lumii.

Hong Kong renunță miercuri la obligativitatea purtării măștii

de Florentina Ionescu - feb. 28, 2023

Hong Kong va ridica restricțiile privind obligativitatea purtării măștii în contextul pandemiei de COVID-19, începând de miercurea aceasta (1 martie).

Pandemie cauzată de fungi: cât de real este scenariul pe care se bazează „The Last of Us”?

de Florentina Ionescu - feb. 22, 2023

Serialul „The Last of Us” de pe HBO Max este bazat pe anumite lucruri științifice reale, dar nu totul este real. O pandemie fungică este puțin probabilă, dar nu imposibilă.

Avocatul Poporului: pandemia a accentuat unele probleme din sistemul de sănătate

de L. Budin - feb. 17, 2023

Statul trebuie să facă eforturi concertate pentru implementarea unor politici de asigurare a accesului la servicii medicale, diagnosticare precoce şi tratament adecvat, se arată într-un raport.

Discreditarea profesiei de medic

de Dr. Tudor Toma - feb. 17, 2023

După mai mult de doi ani de pandemie, după tot stresul și eforturile profesioniștilor din sănătate, care au tratat sute de pacienţi cu COVID, cred că e normal să-ţi „sară ţandăra” când auzi așa ceva.

De ce mai avem antivacciniști?!

de Dr. Valentin PANTEA - feb. 17, 2023

Statele civilizate iau măsuri pentru a condamna declaraţiile și gesturile care pun în pericol sănătatea publică.

SUA: starea de urgenţă sanitară impusă de pandemie se încheie pe 11 mai

de L. Budin - ian. 31, 2023

Starea de urgenţă sanitară, decretată în momentul în care pandemia de COVID-19 a ajuns în Statele Unite în urmă cu trei ani, se va încheia oficial pe 11 mai, a anunţat Casa Albă.

OMS: se menține nivelul maxim de alertă pentru pandemia COVID

de L. Budin - ian. 31, 2023

Pandemia se află într-un „punct de tranziţie” şi are în continuare nevoie de o gestionare atentă pentru „atenuarea potenţialelor consecinţe negative” a precizat OMS.

Românii, mai relaxați după pandemie

de Dorina Novac - ian. 31, 2023

Românii au devenit mai relaxați după pandemia de COVID-19, 60% dintre aceștia declarând că nu dețin stocuri de medicamente sau suplimente alimentare acasă, arată datele unui studiu.

Experţii OMS dezbat sfârşitul urgenţei de sănătate publică asociată COVID-19

de L. Budin - ian. 30, 2023

Specialiștii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) urmează să anunţe o decizie cel mai devreme luni, 30 ianuarie

Se reia Semimaratonul Gerar: fondurile strânse ajută o cauză socială și sportivă

de L. Budin - ian. 27, 2023

Sâmbătă 28 ianuarie, pasionații de alergare sunt așteptați în campusul Politehnica. Fondurile strânse vor fi redirecționate către Proiectul 7 Summits, în care sunt implicați doi nevăzători.

Cât de fericiți sunt medicii?

de Dr. Laura Davidescu - ian. 27, 2023

Necunoscutele pandemiei au zdruncinat încrederea pacienţilor. Acest lucru s-a reflectat asupra vieţii profesionale și personale a medicilor. Iată ce am descoperit într-o cercetare „Viaţa Medicală”.

Bilanțul primului an post pandemie la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara

de Dorina Novac - ian. 23, 2023

Peste 5000 de pacienți internați, aproape 22.000 de consulturi în Ambulatoriu și peste 15.000 de internări de zi, sunt statisticile primului an post pandemie la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara.

Expoziție despre fake news și conferințe despre teorii ale conspirației, la „Noaptea ideilor”

de Florentina Ionescu - ian. 20, 2023

Institutul Francez din România propune publicului bucureștean o nouă ediţie a Nopţii ideilor: „Digitalul: ne oprim aici sau mergem înainte?”

Noutăți despre COVID-19

de Dr. Valentin PANTEA - ian. 20, 2023

Mi-aș fi dorit să nu mai am motive să citesc și să scriu despre COVID-19. Mi-aș fi dorit să scăpăm de virusul SARS-CoV-2, dar situaţia actuală nu ţine cont de dorinţa mea.

OMS: subvariantele BA.5.2 şi BA.5.7 duc la recrudescenţa pandemiei în China

de L. Budin - ian. 5, 2023

Recrudenscența pandemiei COVID-19 în China este cauzată de subvariantele Omicron BA.5.2 şi BA.5.7, care dau, împreună, 97,5% dintre infectările locale, a anunţat OMS.

Coronavirus: UE vrea o atitudine comună privind călătorii care vin din China

de L. Budin - ian. 3, 2023

Țările UE urmează să adopte miercuri, 4 ianuarie, un răspuns comun privind călătorii care vin din China, unde pandemia COVID-19 pare să fi scăpat de sub control.

CMMB la vârsta rezidenţiatului

de Biroul executiv CMMB - dec. 23, 2022

Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) a aniversat miercuri, 14 decembrie, 25 de ani de la înfiinţare, omagiindu-și fondatorii

Porţile se închid la miezul nopţii

de Dr. Laura Davidescu - dec. 16, 2022

În lipsa pandemiei, probabil că amintirile de călătorie din primele luni ale anului 2020 ale Ioanei Cosman ar fi rămas ascunse publicului.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe