Riscul de a dezvolta demenţă este mai mare în cazul persoanelor care au probleme de vedere, dar nu poartă ochelari şi nu se tratează sau nu fac intervenţii chirurgicale atunci când acestea sunt indicate în afecţiunile oftalomologice.
La UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se lansează astăzi, 25 iulie, începând cu ora 13.00, cartea „Stimulatoarele cardiace. Noțiuni de bază”, semnată de dr. Horia Roșianu.
O analiză recentă arată că 50% dintre persoanele de vârstă medie din România sunt supraponderale sau obeze, iar 60% sunt sedentare.
O echipă de cercetători condusă de Universitatea Friedrich Schiller din Jena, Germania, a dezvoltat recent o abordare promiţătoare pentru a reduce semnificativ coagularea sângelui la nivelul valvelor cardiace artificiale.
Datorită unui dispozitiv nou, chirurgii pot „muta” esofagul pacienţilor, protejându-l astfel de riscurile intervenţiilor de ablaţie cardiacă.
Persoanele care au suferit un transplant cardiac în care inima provenea de la donatori cu formă activă de COVID-19 au avut un risc mai mare de deces la 6 luni și la 1 an comparativ cu cei care au primit cordul de la donatori non-COVID.
Suntem în faţa unui proiect unic, deocamdată local – crearea unui registru de urmărire a remodelării ventriculare stângi post-infarct miocardic acut, în scopul prevenirii insuficienţei cardiace – REDEFINE-HF.
Aparatul, asemănător cu căștile auriculare, ar fi util în detectarea precoce a bolilor Alzheimer și Parkinson.
Nouă copii cu malformații ale inimii au fost operați la Spitalul Sanador de echipa de chirurgie cardiovasculară condusă de prof. dr. Victor Costache, în perioada 8–12 mai.
Pacienţii trataţi cu succes, prin îndepărtarea completă a dispozitivului și o cură completă de antibiotice, pot avea un prognostic similar cu pacienţii care nu au fost niciodată infectaţi.
Oameni de știinţă din Statele Unite urmează să verifice dacă, în anumite cazuri atent selectate, o doză unică de iradiere ţintită poate fi eficientă și sigură pentru controlul aritmiilor.
Pacienţii care au primit proteze de șold confecţionate din cobalt și crom pot avea probleme cardiovasculare din cauza lor, arată un studiu realizat în Marea Britanie.
Trebuie obţinute cel puţin două seturi de hemoculturi înainte de a începe terapia antimicrobiană la pacienţii cu suspiciune de infecţie de dispozitiv cardiac implantabil.
În fiecare an, la 28 aprilie, este marcată Ziua mondială a siguranţei şi sănătăţii la locul de muncă, un domeniu care a suferit modificări majore.
Pentru al doilea an consecutiv, peste o mie de persoane din mediul rural vor beneficia de controale medicale gratuite pentru boli de inimă și diabet.
Această categorie de infecţii reprezintă o complicaţie serioasă. Ea este asociată cu o mortalitate și o morbiditate importante și cu o povară financiară crescută.
Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a părăsit sâmbătă spitalul din Roma unde fusese internat miercuri din cauza unor probleme respiratorii.
Autorităţile au aprobat compensarea 100% a medicamentului empagliflozin, utilizat pentru tratarea pacienţilor cu insuficienţă cardiacă cronică cu fracţie de ejecţie redusă.
Compania Eko a lansat run software bazat pe inteligenţă artificială, care identifică dacă sunetele produse de bătăile inimii pacientului sunt sau nu un factor ce ar indica prezenţa unei boli cardiace.
Un studiu realizat de specialiștii de la Texas Heart Institute a arătat că terapia ţintită cu celule precursoare mezenchimale (MPC) poate aduce beneficii pacienţilor selectaţi din rândul celor cu insuficienţă cardiacă cu fracţie de ejecţie redusă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe