Recent, un grup de cercetători a dezvoltat un robot sub forma unui tentacul, cu ajutorul căruia medicii vor putea examina mult mai în detaliu plămânii.
Echipamentul ajunge în dotarea institutului printr-un proiect implementat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi
Comisia Europeană anunță că 405 milioane de euro vor fi alocate pentru programe de doctorat privind cercetarea în domeniul cancerului, energia regenerabilă și reziliența la schimbările climatice.
Medicina Nucleară în cancerul de prostată, radiofarmaceuticele, indicaţiile oncologice și nononcologice ale domeniului sunt câteva dintre temele dezbătuta la Zilele Medicinei Nucleare, în Cluj-Napoca.
Nu există nicio asociere între utilizarea telefonului mobil și dezvoltarea tumorilor cerebrale, arată un studiu pe termen lung realizat de cercetătorii de la Oxford.
O formă de neoplazie responsabilă de aproximativ 15% dintre cancerele cutanate, cancerul cutanat cu celule scuamoase apare de obicei pe zonele expuse la razele soarelui.
Ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, va face zilele acestea mai multe vizite la Iași, în programul său fiind incluse două spitale și o companie farmaceutică.
Medicii de la Spitalul Militar Central au realizat reconstrucția, în aceeași etapă chirurgicală, a mandibulei și a maxilarului.
Bristol Myers Squibb (BMY.N) și Nektar Therapeutics (NKTR.O) au anunţat săptămâna trecută că vor întrerupe două studii de fază II ce vizează testarea terapiei bempegaldesleukin pentru pacienţii cu melanom, după ce rezultatele nu au atins obiectivele propuse.
În ultimii zece ani, în tratamentul sistemic al melanomului cutanat s-au produs modificări semnificative, care au condus la o scădere a mortalităţii prin această boală. Pacienţii români beneficiază doar de o parte din aceste progrese, însă mai sunt câteva aspecte de rezolvat.
Terapia de primă linie cu ribociclib în asociere cu letrozol a demonstrat un beneficiu semnificativ în ceea ce privește rata de supravieţuire, comparativ cu placebo și letrozol, la pacienţii cu cancer de sân avansat.
Terapia metronomică, definită prin administrarea frecventă în doze mici a medicamentelor, pare să îmbunătăţească eficacitatea nanoimunoterapiei.
Consiliul Judeţean Cluj a alocat, din fonduri proprii, 200.000 de lei pentru dotarea Institutului Oncologic din Cluj-Napoca cu un generator electrochirurgical.
Clinicile Dentare Dr. Leahu încep colaborarea cu Spitalul de Oncologie Monza din cadrul Enayati Medical City, pentru abordarea completă a cancerului oral.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează luna aceasta un eveniment în disciplina de Oncologie.
Organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra faptului că în contextul actual sunt necesare servicii psihologice pentru copiii refugiați din Ucraina.
Un medicament inovator pe bază de imunoterapie este acum disponibil pentru tratamentul pacientelor care suferă de o formă agresivă de cancer de sân – cancerul de sân triplu negativ.
Grupul MedLife a finalizat achiziția a 50% din pachetul de acțiuni al centrelor de oncologie Neolife România, ca urmare a aprobării primite de la Consiliul Concurenței.
La 1 februarie a început MEDIC-NEST, un proiect menit să întărească excelența managementului clusterelor din domeniul medicinei de precizie.
Podcastul „Gânduri și emoții în parcursul oncologic” este prima resursă multimedia de suport psiho-oncologic care se adresează persoanelor cu cancer.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe