Newsflash

Rezultate căutare « relaxare masuri »


Și doctorii sufletelor pot fi eroi

de Dr. Gabriela MIHĂILESCU - mai 15, 2020

Au trecut două luni de la momentul la care OMS a decretat epidemia de COVID-19 pandemie. Luați pe nepregătite, oamenii s-au mobilizat cum au putut, s-au adaptat la condiții noi, unii au devenit peste noapte eroi, alții au fost trecuți pe linie moartă.

Ce prevede proiectul de lege pentru starea de alertă, în domeniul Sănătății

de Florentina Ionescu - mai 12, 2020

Astăzi a fost dat publicității proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Inițiatorii detaliază aici, printre altele, și unele măsuri ce se referă la domeniul sănătății după ce va fi declarată starea de alertă.

Cum ne protejăm la serviciu după 15 mai

de Cristina GHIOCA - mai 8, 2020

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) ne împărtășește o serie de măsuri care pot fi aplicate la locul de muncă după ridicarea stării de urgență, pentru protejarea angajaților de infecția SARC-CoV-2.

Mozaicul nu are o singură fațetă

de Conf. dr. Corneliu ZEANA - mai 8, 2020

Șansele ca epidemia de COVID-19 să se stingă de la sine sunt minime. Virusul este deja adaptat pentru a ataca omul și, nu numai că poate dezvolta mutaţii sinucigașe, dar masa virală pe mapamond este enormă.

CNAS păstrează măsuri din starea de urgență și în perioada următoare

de Dorina Novac - mai 4, 2020

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a precizat că o mare parte din măsurile de protecţie instituite în sistemul de sănătate prin Ordonanţe militare, care s-au dovedit benefice pentru pacienţi, vor fi menţinute şi în perioada următoare.

ARPIM solicită măsuri pentru asigurarea continuităţii serviciilor de vaccinare

de Dorina Novac - apr. 24, 2020

Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) solicită autorităţilor să adopte mai multe măsuri urgente, una dintre acestea fiind asigurarea continuităţii serviciilor de vaccinare în conformitate cu Programul Naţional de Vaccinare şi recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Medici români în lupta cu COVID-19, în Europa

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - apr. 24, 2020

Mărturiile unor medici români care își desfășoară activitatea în diferite ţări din Europa ne oferă informaţii despre cum se gestionează această criză la nivel local în Suedia, Franţa, Germania sau Marea Britanie.

COVID-19: 26 de companii farma sunt în cursa pentru dezvoltarea vaccinurilor și medicamentelor

de Florentina Ionescu - apr. 21, 2020

Atât giganții din domeniul farmaceutic, cât și companiile mai mici din domeniul biotehnologiei din întreaga lume sunt în cursa contracronometru pentru a dezvolta vaccinuri și tratamente care să țină în frâu pandemia de COVID-19.

Măsuri pentru protejarea radiologilor din linia întâi

de Dr. Alina SIMACHE - apr. 17, 2020

În contextul pandemiei de COVID-19, solicitările adresate specialiștilor în radiologie și imagistică medicală au crescut considerabil, aceștia fiind expuși semnificativ la virusul SARS-CoV-2.

Recomandările experților români în contextul pandemiei de COVID-19

de Redacția Viața Medicală - apr. 16, 2020

În zilele acute ale pandemiei COVID-19, importanța distanțării sociale, spălatului mâinilor și evitarea atingerii feței sunt deja conștientizate de majoritatea populației pentru încetinirea propagării bolii, dar în sprijinul acestor măsuri se adaugă elemente fundamentale de prevenție prin medicina stilului de viață.

Folosirea măștilor în comunitate: argumente pro și contra ale ECDC

de Florentina Ionescu - apr. 10, 2020

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a publicat recent un document referitor la folosirea măștilor de protecție în comunitate, care se referă la reducerea transmiterii COVID-19 de la persoanele asimptomatice sau presimptomatice, prin intermediul măștilor chirurgicale și nu numai.

Ce prevede Ordonanţa Militară nr. 8

de Dorina Novac - apr. 10, 2020

Ministrul de Interne, Ion Marcel Vela, secretarul de stat Bogdan Despescu și secretarul de stat Raed Arafat au prezentat o nouă Ordonanţă Militară, cu numărul 8, care cuprinde mai multe măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului.

O aplicație de mobil folosește tehnologia pentru a lupta împotriva răspândirii coronavirusului

de Florentina Ionescu - apr. 10, 2020

Recent a fost lansată o aplicație pentru telefoanele inteligente, disponibilă și la noi în țară, care folosește puterea comună de procesare a telefoanelor inteligente în scopul cercetărilor legate de virusul SARS-CoV-2, cel care cauzează COVID-19. Aplicația se numește DreamLab și sprijină astfel lupta împotriva COVID-19.

Carantina în lumina Regulamentului Organic al Valahiei

de Drd. Rareș Voroneanu - apr. 10, 2020

Starea de carantină pe care a impus-o statul român nu reprezintă un element complet nou pentru o parte a tărâmului nostru.

Sistem integrat de telemedicină, care oferă servicii de asistență în contextul COVID-19

de Florentina Ionescu - apr. 9, 2020

Ieri a fost lansat 9SOS, un sistem privat integrat de telemedicină care oferă servicii de asistență și suport persoanelor afectate de COVID-19 și tot ieri a fost lansat numărul de asistență 021.9789.

Ghid despre tratamentul prin dializă cronică la pacienții cu COVID-19 din România

de Florentina Ionescu - apr. 8, 2020

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) din România a publicat recent pe site-ul oficial metodologia prin care se efectuează tratamentul prin dializă cronică în România, în condițiile pandemiei de COVID-19.

Ghid de teleconsultație pentru pacienții cu COVID-19, în limba română

de Florentina Ionescu - apr. 7, 2020

Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov (AMFB) a tradus un infografic extrem de important pentru medicii de familie, pentru a-i ajuta în efectuarea consultațiilor la distanță în contextul pandemiei de COVID-19.

UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca oferă consiliere psihologică pentru personalul medical

de Florentina Ionescu - apr. 6, 2020

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a anunțat astăzi că susține profesioniștii din sănătate și în alte moduri, oferindu-le suport psihologic.

COVID-19: Pneumologii români recomandă măsuri de protecție pentru medicii care efectuează bronhoscopia

de Florentina Ionescu - apr. 3, 2020

Secţiunea de Bronhologie a Societății Române de Pneumologie (SRP) a dat publicității astăzi un ghid ce conține mai multe recomandări făcute de specialiștii SRP în privința efectuării bronhoscopiei în contextul actual al pandemiei de COVID-19 în țara noastră.

COVID-19, prognostic mai grav pentru pacienții cu boli cardiovasculare

de Florentina Ionescu - apr. 3, 2020

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Texas, COVID-19, boala cauzată de coronavirusul SARS-CoV-2, poate avea consecințe fatale pentru persoanele cu boli cardiovasculare preexistente și poate cauza leziuni cardiace chiar și la pacienții fără afecțiuni cardiovasculare preexistente.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe