Anul trecut, românii au comandat, în medie, o şaorma la 10 secunde, minutul de aur al consumului fiind înregistrat la data de 24 februarie, de Dragobete.
Precum China, a cărei populaţie a scăzut pentru prima dată în mai bine de 60 de ani, şi alte ţări, în special din Europa şi Asia, vor înregistra un declin al populaţiei în următoarele decenii.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) este îngrijorată din cauza creşterii bruşte a numărului de cazuri de COVID-19 în China.
În judeţul Tulcea sunt 79 de medici de familie, un număr considerat insuficient, iar opt unități administrativ-teritoriale sunt neacoperite.
Reuniunea comitetului va avea loc în săptămâna care începe pe 18 iulie, dat fiind că virusul a provocat până acum peste 6.000 de cazuri de variolă, în 58 de țări.
Portugalia, care a ajuns la 58 de cazuri confirmate de variola maimuţei, ia considerare posibilitatea de a vaccina contacții celor infectaţi, precum şi lucrătorii din sistemul sanitar.
Alături de APAN, Cristina Popp vrea să-i ajute și pe alţii să-și accepte diagnosticul de scleroză multiplă – boala care le fură speranţele la început de drum.
Atenționarea vine din partea directorului general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la aproape doi ani de când întreaga lume a conștientizat gravitatea crizei sanitare COVID-19.
S-a publicat situația vaccinării în România, pe localități, până la data de 5 decembrie. Dintre municipii, Cluj Napoca se situează pe loc fruntaș la acoperire vaccinală, cu 54%.
Stocurile existente în prezent, la nivel național, acoperă necesarul de tratament pentru 7.426 de pacienți, cel puțin 10 zile, arată Ministerul Sănătății.
Consiliul European a adăugat Ucraina și a înlăturat Rwanda și Thailanda de pe lista țărilor pentru care restricțiile de călătorie ar trebui eliminate.
În 2020, 23 de milioane de copii nu au primit vaccinurile oferite în cadrul programelor de imunizare de rutină - cu 3,7 milioane mai mulți decât în 2019, arată OMS şi UNICEF. Rata de vaccinare a scăzut și în România.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a precizat că situația epidemiologică din România este bună și că de la 1 iulie intră în vigoare noi măsuri de relaxare.
Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din SUA avertizează că numărul deceselor cauzate de COVID-19 ar putea depăși 430.000 până la 30 ianuarie.
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a anunțat că suspendă activitatea de relații cu publicul la sediu.
Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie anunță că pacienții cu COVID-19 vor continua să fie ajutați de medicii lor de familie, cu sau fără contractul pe care guvernul încearcă să îl impună cabinetelor.
Ministerul Sănătății a anunțat, marți, că a finalizat distribuirea a 70.000 doze de vaccin gripal pentru imunizarea copiilor cu vârsta între 6 luni și 3 ani, la care este recomandată vaccinarea.
Ministerul Sănătății a prezentat analiza situației epidemiologice care cuprinde numărul de cazuri noi confirmate în ultimele 14 zile, realizată la nivel național de către direcțiile de sănătate publică și de INSP.
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă că iniţiază procedura de încadrare de personal medical pentru ocuparea fără concurs, pe perioadă determinată, a mai multor posturi de medic şi asistent medical în cadrul cabinetelor medicale şcolare.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, se află azi în vizită la Timișoara. Acesta a fost la Direcția de Sănătate Publică, dar și la Spitalul Județean Timișoara, pentru a face verificări.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe