Pandemia a avut un efect negativ asupra bebelușilor născuți în perioada martie 2020 – decembrie 2022, acești copii având abilități de comunicare mai slabe decât cei aduși pe lume înainte de apariția COVID-19.
Recent încheiata pandemie a reprezentat o provocare pentru toată lumea. În România, toate componentele de bază ale statului au fost reformate, în așa fel încât societatea să funcţioneze cât mai bine cu putinţă.
Agenția Europeană pentru Medicamente – EMA a transmis recent că se retrage autorizația de punere pe piață a medicamentului Lagevrio (molnupiravir).
Ministerul Sănătății a lansat apelul de proiecte în valoare de 100 de milioane de euro pentru digitalizarea spitalelor din România.
Solicitarea de autorizare are la bază recomandarea FDA, conform căreia vaccinurile COVID-19 ar trebui actualizate pentru a avea o compoziţie monovalentă XBB.1.5.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat încetarea stării de risc epidemiologic şi biologic generată de pandemia de COVID-19, reiese dintr-un comunicat transmis de Guvern pe 28 iunie.
Un procent de 42,9% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate, în săptămâna 19 - 25 iunie, în Bucureşti şi în judeţele Dolj, Iaşi, Dâmboviţa şi Galaţi, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).
În cererea de reexaminare la Senat, s-a atras atenţia că legea trimisă la promulgare, în articolele referitoare la farmaciile universitare, creează „o situaţie de insecuritate juridică”.
Peste 40% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate, în săptămâna 12 - 18 iunie, în Bucureşti şi în judeţele Timiş, Suceava, Dolj şi Iaşi, în perioada de referinţă fiind raportate șapte decese.
Relatăm succint o observaţie ce se referă la un caz de bradicardie apărut după vaccinarea împotriva COVID-19 cu două doze (după rapel).
Dr. Liviu Radu este cercetat într-un dosar instrumentat de DNA Craiova privind acordarea unor stimulente de risc COVID-19 personalului unității sanitare.
Oamenii de știință au precizat că medicamentul nu a fost testat pe persoane care sufereau deja de COVID de lungă durată şi, prin urmare, nu a putut fi utilizat pentru a trata această boală, ci doar pentru a o preveni.
Ce înseamnă evaluarea și acreditarea spitalelor? Astăzi prezentăm partea a doua din discuţia cu dr. Larisa Chiriac privind această activitate, din perspectiva sa, ca evaluator.
Antiviralul nirmatrelvir/ritonavir (Paxlovid) primește aprobare completă pentru administrare persoanelor cu infecţie COVID-19.
În perioada 21-25 mai, președintele OAMGMAMR, Mircea Timofte, a participat la Geneva la cea de-a 76-a sesiune a Adunării Mondiale a Sănătăţii. A fost prima organizată în format fizic de la începutul pandemiei de COVID-19.
Potrivit unei cercetări franceze, circa 90% dintre persoanele afectate de COVID-19 de lungă durată continuă să acuze simptome la un an după infectare.
Medicul Larisa Chiriac, evaluator ANMCS din 2011, ne-a vorbit despre ce înseamnă, din perspectiva sa, evaluarea și acreditarea spitalelor.
Persoanele care au suferit un transplant cardiac în care inima provenea de la donatori cu formă activă de COVID-19 au avut un risc mai mare de deces la 6 luni și la 1 an comparativ cu cei care au primit cordul de la donatori non-COVID.
preluate de pe: www.posturi.gov.ro
preluate de pe: www.posturi.gov.ro
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe