UMF „Carol Davila” din București anunță organizarea unui workshop de inițiere în stomatologie digitală pentru medicii rezidenți stomatologi.
Dr. Elena Cristina Gatej-Alecu ne-a explicat ce se întâmplă dacă nu ne prezentăm la timp la medic și ce opţiuni terapeutice avem.
Pentru CMSR, anul 2022 a fost unul încărcat de evenimente, realizări, împliniri, dar și de unele dezamăgiri.
Este necesară menţinerea unui număr rezonabil de locuri pentru rezidenţiatele de Medicină dentară.
Săptămâna 6-13 noiembrie a fost dedicată proiectului InterDentis, organizat de Liga Studenților la Medicina Dentară București.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București îi îndeamnă pe studenții mediciniști să se înscrie la un simpozion internațional pe teme ce țin de estetica dentară și de implantologie.
Presupunând că informaţia potrivit căreia 80% dintre medicii stomatologi ar fi neconformi din punct de vedere financiar este reală, trebuie să ne punem câteva întrebări.
Totul în cabinetul medical stomatologic este în grija și responsabilitatea medicului titular care deţine și conduce afacerea.
Până la data de 6 noiembrie va avea loc proiectul „Săptămâna Științifică, au anunțat reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Nu cred că cetăţeanul român are vreo mângâiere în faptul că suferinţele lui din cauza dinţilor stricaţi sunt comparabile cu ale unor regi și regine din vremuri de mult trecute.
O rețea de clinici stomatologice lansează DentalVerse, aplicație mobilă care digitalizează interacțiunea pacientului cu medicul stomatolog.
Foarte multe cabinete stomatologice au postată pe website o rubrică intitulată chiar „Viziune”. Care sunt mesajele transmise astfel?
Gura, zâmbetul și dinţii au o istorie aparte în definirea frumosului. Stomatologia are o istorie împletită cu evoluţia criteriilor pentru frumuseţe și cu creșterea accesibilităţii la tehnici de înfrumuseţare.
Înscrierea pacienţilor pe liste ale medicilor stomatologi care să le asigure periodic consultaţii și tratamente ar proteja sănătatea dentară a populaţiei.
A treia Conferință a Societății Române de Estetică Ginecologică (SREG) a avut loc în zilele de 2 și 3 septembrie la un hotel din București.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a sprijinit Liga Studenților la Medicină Dentară în organizarea unor workshopuri ce au avut loc recent în Vama Veche.
Un medic și-a propus să ofere o mână de ajutor persoanelor care vor să-și mențină dantura sănătoasă.
Statisticile sunt niște cifre seci care încearcă să prezinte cât mai exact o situaţie, dar sunt determinate de sursele de informare. Ele ne motivează acţiunile întreprinse în politicile de sănătate.
Atenţia acordată implanturilor dentare este și consecinţa unui eșec.
Cum va fi startul profesional al unui medic stomatolog începător și cât va reuși acesta să dobândească abilităţile practice necesare practicării profesiei?
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe