Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat astăzi că Strategia Naţională de Control al Cancerului este aproape finalizată.
Peste 90% dintre părinții români sunt total sau parțial de acord cu afirmația că prevenția este cea mai eficientă formă de a-și proteja copiii împotriva infecției cu HPV, potrivit unui studiu realizat recent.
Guvernul României a aprobat astăzi, 18 mai, proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea metodologiei de raportare și a circuitului informațional în Registrul Electronic Național de Vaccinări.
A fost publicată lista medicilor de familie care au contract cu CNAS pentru vaccinarea împotriva COVID-19.
Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA a autorizat utilizarea unei doze booster de vaccin Pfizer împotriva COVID-19 la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani.
Portugalia a început administrarea celei de-a patra doze de vaccin împotriva COVID-19 persoanelor în vârstă şi rezidenţilor de la căminele de bătrâni, a anunţat luni DGS.
În prezent, numărul cazurilor de COVID-19 este în scădere, dar ne confruntăm cu o creștere a îmbolnăvirilor prin gripă.
Potrivit unor date noi, pacienţii cu obezitate care adoptă o strategie de scădere în greutate bazată pe restricţie calorică au rezultate similare cu cei care apelează la postul intermitent.
Secretarul de stat a afirmat că doza a patra de vaccin împotriva COVID-19 de la Pfizer se poate face la cerere, persoana neavând nevoie de o programare.
Administrarea dozei a patra de vaccin Comirnaty- Pfizer BioNTech este posibilă, după recomandările EMA și ECDC, a anunțat Ministerul Sănătății.
Dezvoltarea unor servicii medicale preventive, evaluarea periodică, care permit depistarea precoce a bolilor, reprezintă cea mai bună investiţie, a subliniat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Centrul de vaccinare drive thru Kaufland Sud din municipiul Buzău, aflat pe strada Unirii nr.1, îşi va înceta activitatea începând cu data de 15 mai, informează Instituţia Prefectului.
Un număr de 6.800 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 2 - 8 mai, informează CNSCBT din cadrul INSP.
Poliţiştii fac percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Călăraşi, într-un dosar penal cu privire la un cabinet medical individual, care ar fi atestat în fals vaccinarea anti-COVID a 550 de persoane.
Reprezentanții platformei RO Vaccinare au transmis o veste bună referitoare la prelungirea valabilității certificatului digital COVID-19 cu încă un an.
Ţara noastră are nevoie de o strategie de vaccinare pe tot parcursul vieţii, însă pentru implementarea ei trebuie depășite mai multe provocări.
Pandemia a afectat campaniile de vaccinare a copiilor din lumea întreagă, arată UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Accelerarea vaccinării anti-COVID a copiilor și dezvoltarea de noi antivirale sunt obiectivele din strategia UE, pentru faza post-urgență a pandemiei.
Asociaţia Română pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie organizează în 27 aprilie o dezbatere cu tema „Prevenţia în etapa post-pandemică”.
De Paștele ortodox, în Grecia vor fi vândute în unele biserici lumânări cu o tematică actuală.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe