Conf. dr. Gabriel Traian Scridon s-a numărat printre pionierii chirurgiei cardiovasculare din România și a fost unul dintre fondatorii actualului Institut al Inimii Cluj-Napoca.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
Proiectul se desfășoară în luna în care se celebrează Ziua Mondială a Bolilor Rare și urmărește să aducă aproape de comunitate progresele înregistrate în domeniul biologiei moleculare și principiile medicinei genomice.
Vizita consolidează legăturile academice, științifice și culturale dintre cele două țări.
După aproape șase ani de lucrări de restaurare și extindere, Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca și-a redeschis porţile de Ziua Culturii Naţionale.
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca va beneficia de echipamente pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale, acestea urmând să fie achiziţionate din fonduri europene.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova vă invită, în perioda 4-7 aprilie 2024, la cea de-a treia ediție a Congresului Craiova Connects.
Senatul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, reunit în ședința din 7 februarie a.c., a aprobat raportul Biroului Electoral (BEU) privind procesul de alegere a rectorului.
Examenul digital se va aplica, în viitoarele sesiuni, la toate programele de studii, în acord cu specificul fiecăruia, arată reprezentanții universității.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
Evenimentul a avut loc în cadrul unei ceremonii găzduite de Academia Română - Filiala Cluj-Napoca.
Cea de-a 225-a ediție a Galei de Medicină, Artă, Cultură, organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” și Muzeul Etnografic Cluj-Napoca va avea loc la Palatul Reduta.
Un proiect care vizează reabilitarea energetică pentru corpul A de clădire al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca va beneficia de finanțare din fonduri europene nerambursabile în valoare totală de 16.259.939 lei, TVA inclus.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București deschide o nouă etapă a cercetării științifice medicale, inaugurând Centrul de Cercetare Dezvoltare de Structuri Terapeutice Inovative (InnoTher).
Din 2010, soţii Carolina și Adrian Udrea încearcă să facă mai ușoară viaţa pacienţilor cu cancer.
Din luna decembrie a anului trecut, Centrul de simulare medicală al UMF „Carol Davila” București se poate bucura cu adevărat de o dotare la parametrii și standardele actuale.
Scafandrii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, instituție de interes public aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, au avut două weekend-uri cu antrenamente în condiții foarte dificile.
Anul acesta, Medicalis, Congresul Internațional pentru studenți și tineri medici organizat de studenții UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, ajunge la cea de-a 24-a ediție.
Consiliul Județean Cluj a recepționat, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, o ambulanță care a fost deja livrată Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe