Cazuri de hepatită infantilă de origine necunoscută, identificată pentru prima dată în Regatul Unit, au fost depistate la copii din alte patru ţări europene, a anunţat marţi ECDC.
A 17-a aniversare a Zilei Naţionale a Transplantului a fost organizată pe15 aprilie, sub auspiciile Ministerului Sănătății, Agenției Naționale de Transplant și Fundației pentru Transplant.
Vineri, 15 aprilie, este marcată Ziua Națională a Transplantului. Evenimentul reprezintă o conştientizare a faptului că transplantul salvează vieţile unor oameni care altfel nu ar avea altă şansă.
La Spitalul Clinic de Urgențe Neurochirurgie „Prof. N. Oblu” din Iași a avut loc cea de-a doua acţiune de prelevare organe şi ţesuturi de la începutul acestei luni.
Aproximativ 40% dintre femeile gravide sau care plănuiesc să rămână însărcinate în viitorul apropiat consideră foarte importantă recoltarea de celule stem, arată rezultatele unui studiu recent.
Dr. Narcis Copcă, managerul Spitalului Clinic Sf. Maria, a anunțat astăzi, 4 aprilie 2022, că în cadrul unității a avut loc un nou transplant pulmonar.
O echipă de medici de la la Northwestern Memorial Hospital din Chicago a reușit recent să realizeze un dublu transplant de plămâni la un pacient cu cancer pulmonar în stadiu avansat.
Deși România a înregistrat progrese în ceea ce privește tratamentul mielomului multiplu, majoritatea moleculelor noi fiind rambursate și disponibile, încă ne confruntăm cu probleme importante.
În urma transplantului de celule stem hematopoietice, un copil de 5 ani, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist (TSA), a înregistrat progrese de limbaj și inițiativă.
Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din București reîncepe intensiv programele de transplant pulmonar și hepatic, după încheierea stării de alertă.
Bărbatul din SUA care a primit o inimă de porc modificată genetic, în premieră mondială, a murit la două luni după operație.
La Centrul de Uronefrologie și Transplant Renal al Institutului Clinic Fundeni a fost realizat primul transplant renal și implicit primul transplant de organ solid la un pacient cu infecție HIV din România.
Potrivit unor date recent publicate, cercetătorii au descoperit o modalitate prin care transplantul de organ poate fi efectuat indiferent de grupa de sânge.
Medicii din Iași și din Bacău au reușit o operațiune de prelevare de organe de la un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Bacău, în vârstă de 54 de ani, aflat în moarte cerebrală.
Intervențiile au fost realizate la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca și la Institutul Clinic Fundeni.
Strategia terapeutică fundamentală în EH este reprezentată de abordarea focalizată pe modificarea microbiotei intestinale (gut-centric therapy) prin intervenţii dietetice și non-dietetice.
O femeie din Statele Unite a devenit a treia persoană din lume care s-a vindecat de HIV în urma unui tratament nou, cu celule stem prelevate din cordonul ombilical al unui donator.
Trei pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare au primit o nouă şansă la viaţă prin transplant, a anunțat Agenţia Naţională de Transplant (ANT).
Recent, în 7 ianuarie, un american a devenit prima persoană din lume care a primit un organ prelevat de la un porc modificat genetic.
Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” a realizat vineri, 14 ianuarie, prima prelevare de cord din istoria sa medicală în Programul Național de Transplant.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe