Newsflash

Rezultate căutare « vaccinare pfizer adolescenti »


Vaccin anti-COVID pentru copii sub 5 ani

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - mai 6, 2022

Reprezentanţii companiei Moderna au solicitat autorizarea vaccinului împotriva COVID-19 pentru a fi administrat copiilor cu vârste sub 6 ani.

Cazurile de rujeolă au crescut cu 79% în primele două luni, la nivel global

de L. Budin - apr. 28, 2022

Pandemia a afectat campaniile de vaccinare a copiilor din lumea întreagă, arată UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Strategie UE anti-pandemie: accelerarea vaccinării copiilor și noi antivirale

de L. Budin - apr. 28, 2022

Accelerarea vaccinării anti-COVID a copiilor și dezvoltarea de noi antivirale sunt obiectivele din strategia UE, pentru faza post-urgență a pandemiei.

Dezbatere în Săptămâna Vaccinării

de Florentina Ionescu - apr. 22, 2022

Asociaţia Română pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie organizează în 27 aprilie o dezbatere cu tema „Prevenţia în etapa post-pandemică”.

Rata de spitalizare a copiilor nevaccinaţi anti-COVID, dublă faţă de cei vaccinaţi

de Dorina Novac - apr. 20, 2022

Ratele de spitalizare pentru copiii cu vârste între 5 şi 11 ani care nu au fost vaccinaţi anti-COVID au fost de două ori mai mari în comparaţie cu cei vaccinaţi, în valul Omicron.

Lumânări inspirate de pandemie, vândute de Paște în Grecia

de Florentina Ionescu - apr. 20, 2022

De Paștele ortodox, în Grecia vor fi vândute în unele biserici lumânări cu o tematică actuală.

Conf. dr. Mihai Craiu: varicela nu se tratează cu antibiotice

de Dorina Novac - apr. 19, 2022

Medicul pediatru Mihai Craiu a menționat că varicela poate fi prevenită prin vaccinare, așa cum precizează atât autoritățile românești cât și ECDC.

Modulul „Registru Celule Stem” este acum disponibil printr-o aplicație

de Florentina Ionescu - apr. 19, 2022

Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) a anunțat vinerea trecută că a fost lansat în România modulul „Registru Celule Stem”.

Vaccinarea anti-COVID se va face doar la medicii de familie, din iulie

de Dorina Novac - apr. 19, 2022

Andrei Baciu a anunțat că la 1 iulie va intra în vigoare noua politică de imunizare împotriva COVID-19 – vaccinarea doar la medicii de familie.

Un vaccin împotriva mai multor variante de COVID ar putea apărea în acest an

de Dorina Novac - apr. 14, 2022

Lansarea unui vaccin anti-COVID care să fie eficient împotriva mai multor variante ale noului coronavirus până în toamna acestui an reprezintă o posibilitate, dar nu o certitudine, a precizat CEO-ul Pfizer.

Italia: vaccinurile au redus la jumătate numărul deceselor COVID

de L. Budin - apr. 13, 2022

În Italia, vaccinurile anti-COVID-19 au redus la jumătate numărul deceselor provocate de boală. Anul trecut, serurile au prevenit circa 8 milioane de cazuri și 150.000 de decese.

Adrian Streinu-Cercel: vaccinarea antigripală s-ar putea realiza în farmacii

de L. Budin - apr. 12, 2022

Vaccinarea antigripală s-ar putea face foarte uşor la nivelul farmaciilor cu circuit deschis, a spus preşedintele Comisiei de Sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel.

Dolj, judeţul cu cele mai multe persoane din rural vaccinate anti-COVID-19

de L. Budin - apr. 12, 2022

Andrei Baciu, preşedintele CNCAV, a spus că Dolj este judeţul cu cele mai multe persoane din rural vaccinate anti-COVID – respectiv, cu 12.530 de cetățeni.

Percheziții: peste o mie de certificate COVID false, în București și Olt

de L. Budin - apr. 11, 2022

Procurori şi ofiţeri de poliţie efectuează 12 percheziţii domiciliare în Sectorul 2 al Capitalei şi în Caracal, la angajații unei clinici bănuiți a fi eliberat peste 1.000 certificate COVID false.

Germania: numărul adolescenților anorexici a crescut în pandemie

de L. Budin - apr. 11, 2022

Numărul copiilor şi adolescenţilor care suferă de anorexie a crescut în timpul pandemiei de COVID-19, arată specialiştii germani din domeniul sănătăţii.

S-a vaccinat de 90 de ori

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - apr. 8, 2022

Pentru a vinde certificate de vaccinare, un bărbat din Germania în vârstă de 60 de ani s-a vaccinat de 90 de ori împotriva COVID-19.

Al doilea booster anti-COVID îi protejează pe vârstnici, însă nu pe mult timp

de Dorina Novac - apr. 6, 2022

Cea de-a patra doză a vaccinului Pfizer-BioNTech a determinat o scădere a ratelor COVID în rândul persoanelor vârstnice, însă protecţia oferită împotriva riscului de infectare pare să fie de scurtă durată, potrivit unui studiu realizat în Israel.

Un bărbat este investigat după ce s-ar fi vaccinat de 87 de ori împotriva COVID

de Florentina Ionescu - apr. 5, 2022

Presa străină relatează cazul unui bărbat din Germania care s-ar fi vaccinat împotriva COVID-19 de 87 de ori, iar acum este investigat.

Riscul de complicaţii cardiace, mult mai mare după COVID-19 decât după vaccinare

de L. Budin - apr. 4, 2022

O cercetare a analizat dosarele medicale a peste 15 milioane de americani, între 1 ianuarie 2021 şi 31 ianuarie 2022, pentru a aprecia riscul cardiac legat de vaccinare și COVID.

Medicina de Familie și oportunităţile de neirosit

de Dr. Mariana MINEA - apr. 1, 2022

Rolul medicului de familie în depistarea precoce a unor boli este unul dintre aspectele discutate în cadrul conferinței AMF-B desfășurate, recent, în mediul online

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe