Newsflash
SPECIALITĂȚI

Consumul de alcool la festivalurile verii

de Drd. Mădălina COMAN - aug. 16 2016
Consumul de alcool la festivalurile verii
     Trăim într-un oraș care pe timpul verii se transformă complet. Festivalurile muzicale care au loc la Cluj-Napoca și în jurul acestui oraș adună o mulțime foarte colorată de oameni din toate părțile Europei și nu numai. Odată cu această mulțime de oameni apare și un obicei foarte specific festivalurilor mu­zicale: consumul excesiv de alcool. Fiind una dintre persoanele care participă la acest gen de evenimente în fiecare an, am încercat să văd cum au evoluat activitățile legate de siguranța participanților și cum organizatorii acestor evenimente se asigură că nu se întâmplă incidente relaționate cu consumul de alcool. Astfel, am decis să discut cu personalul medical care lucrează în cadrul acestor evenimente, pentru a vedea care este părerea acestuia despre modul în care consumul de alcool se manifestă pe durata festivalului.
     Am observat că, pe măsură ce festivalurile din România adună tot mai multe ediții, apar și diverse inițiative pentru a preveni complicațiile apărute în urma consumului excesiv de alcool. Unele inițiative au presupus creșterea numărului de personal medical prezent la evenimente și faptul că acesta a început să patruleze perimetrul festivalului. Discutând cu personalul medical, am aflat că plimbările sunt utile, deoarece facilitează descoperirea persoanelor care au nevoie de îngrijiri medicale și care nu reușesc să ajungă singure la ambulanță. Când am întrebat dacă percep festivalurile ca fiind sigure pentru participanți, cei mai mulți interlocutori mi-au răspuns că organizatorii mai au încă de îmbunătățit măsurile de siguranță în ceea ce privește consumul de alcool. De asemenea, ei au fost de părere că organizatorii ar trebui să dezvolte o cultură a siguranței în cadrul festivalurilor, în care participanții să fie încurajați să discute deschis cu personalul medical despre problemele de sănătate apărute pe durata festivalului. Una dintre problemele cele mai frecvente este că participanții ezită să spună cât alcool au consumat și dacă au amestecat alcoolul cu alte substanțe. Din această cauză, este foarte dificil să li se administreze anumite medicamente, pentru că, de multe ori, membrii echipei medicale se tem ca pacienții să nu aibă reacții adverse. O altă problemă semnalată este că participanții de cele mai multe ori nu reușesc să își monitorizeze consumul de alcool și, cel mai important, nu se hidratează suficient. Din cercetările efectuate, am descoperit că în ultimii ani a apărut o creștere a consumului de alcool în cadrul festivalurilor muzicale, acestea fiind privite ca „scuza perfectă“ pentru excesul de băuturi alcoolice și nu numai1. La fiecare festival, personalul medical ajunge să trateze sute de cazuri de intoxicații cu alcool sau diverse răni asociate cu acestea, iar numărul este în creștere2.
     Am căutat să văd și soluțiile pe care organizatorii de festivaluri muzicale le-au găsit pentru a promova consumul responsabil de alcool și am descoperit că există multiple activități interactive și distractive prin care participanții își pot monitoriza consumul de alcool. De asemenea, aceste activități sunt dezvoltate sub formă de competiții care vizează prevenția consumului excesiv de alcool și sunt deja implementate cu succes în cadrul multor festivaluri muzicale la nivel mondial3. Mai mult decât atât, pentru a se asigura că participanții se hidratează corespunzător, organizatorii din alte țări au optat pentru instalarea de cișmele în perimetrul festivalurilor, cu acces gratuit pentru toți participanții la eveniment. Mai recent, există și diverse aplicații care monitorizează consumul de alcool. Comercianții acestor aplicații încheie parteneriate cu organizatorii de festivaluri și își promovează produsul pe toată durata evenimentelor în moduri cât mai ingenioase și distractive. Toate aceste măsuri au potențialul de a informa participanții la evenimente despre pericolele consumului excesiv de alcool și de a crea o cultură a siguranței în cadrul festivalurilor muzicale.
     Se poate observa că soluții există și au fost deja implementate și testate pe persoanele din grupul-țintă aferent festivalurilor muzicale, așa că următorul pas ține de noi. Noi, toți cei care participăm la festivalurile muzicale, ca iubitori de muzică sau ca personal de intervenție, putem pune presiune pe organizatori pentru a face festivalurile muzicale mai sigure pentru participanți. Nu pledez aici pentru o cultură a festivalurilor muzicale în care nu se consumă deloc alcool, însă aș vrea să particip în viitor la evenimente în cadrul cărora participanții beneficiază de instrumentele necesare pentru a nu consuma alcool în exces, iar organizatorii iau în calcul cât mai multe măsuri de siguranță, pentru a oferi participanților un mediu sigur, în care aceștia să se bucure de muzică.
 
 
Festivalul Untold, 2015 

Notă autor:

1. Martinus T et al. Outdoor music festivals: Cacophonous consumption or melodious moderation? Drugs: Education, Prevention and Policy. 210 Mar 26;17(6):795-807

2. Gill K et al. What motivates young people to attend music festivals and what role do peer pressure and alcohol consumption play in attendance? JOHAR – Journal of Hospitality Application & Research. 2015;10(1):37-53

3. Lund A et al. Preventing drug- and alcohol-related harms at music festivals in Canada. Conference paper. Vancouver, 2015 Jan

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe