Violența
de gen este o problemă care afectează o femeie din trei, iar victimele cer
primul ajutor în unitățile sanitare. Spitalele, clinicile, departamentele de
urgență, cabinetele medicale sunt principalele locuri unde femeile caută ajutor
în cazul unui eveniment violent. Sunt locurile în care victimele pot fi
identificate și sprijinite, în situații critice. Medicii și asistentele sunt
persoanele care intră cel mai des în contact cu victimele violenței de gen. Cu
toate acestea, cadrele medicale, de cele mai multe ori, nu reușesc să
identifice pacientele care au suferit un abuz, și pierd oportunitatea de a le
oferi suportul necesar și a le facilita accesul la servicii specializate. Rolul
personalului medical poate fi unul esențial, și anume lucrătorii sanitari ar
putea fi încurajați să devină facilitatori în prevenirea, combaterea violenței
de gen și direcționarea victimelor către asistență de primă linie.
Violența
împotriva femeilor este bazată pe gen și este „atât o cauză, cât și o consecință
a raporturilor de putere inegale dintre bărbați și femei“ (UNFPA-WAVE). Formele
violenței de gen sunt diverse, și cuprind multe tipuri de acte de violență,
inclusiv fizică, sexuală, psihologică și economică. Prin urmare, este important
ca personalul medical să înțeleagă și să recunoască întreaga varietate de acte
de violență ce pot constitui violența de gen, pentru a putea ajuta cu adevărat
o posibilă victimă. Dar din pregătirea și formarea personalului medical lipsește
instruirea acestuia în adresarea violenței de gen, deși vizita la un serviciu
medical este primul punct de contact pentru multe din victimele violenței de
gen (FRA, 2014). Probabilitatea ca o femeie, victimă a unui incident grav de
violență, să contacteze prima dată un medic sau o unitate sanitară este mult
mai ridicată decât cea de contactarea poliției sau a altor servicii de suport
(FRA 2014).
Prin
intermediul proiectului IMPLEMENT – Specialised support for victims of
violence in Health Care Systems across Europe (Asistență specializată
pentru victimele violenței, oferită în cadrul sistemelor medicale din Europa)
–, proiect care se implementează și în România și care oferă, printre altele,
exemple de bune practici ce pot fi utilizare în diferite unități medicale din
România, încercăm să umplem această lipsă a sistemului. Dar pentru a fi
sustenabili, ar fi nevoie de includerea unui curs de formare a medicilor,
asistenților și moașelor în depistarea și prevenirea violenței de gen în
curricula acestora. Personalul medical are nevoie de instruire asupra felului
în care întreabă despre abuz și trebuie să învețe cum să răspundă adecvat și să
refere cazurile către servicii specializate pe violența de gen. Aceste
aptitudini se pot învăța încă de pe băncile facultății.
87%
din femei consideră că este acceptabil ca medicii să întrebe despre violență
atunci când pacientele prezintă anumite leziuni (FRA, 2014), dar este foarte
important felul în care sunt adresate aceste întrebări și existența unui sistem
de suport după ce incidentul violent a fost recunoscut. Personalul medical
trebuie anume format pentru a facilita dezvăluirea violenței de gen și această
dezvăluire este un punct de plecare important pentru orice intervenție
viitoare: referire către servicii specializate și suport. Odată ce formularea
întrebărilor cu privire la violența de gen este făcută într-o manieră
profesionistă, aceasta poate ajuta la înlăturarea sentimentelor de izolare,
blamare și rușine pe care victimele violenței le pot simți (Austrian Women’s
Shelter Network, 2015). Dar câți dintre medici, asistenți și moaște au habar
cum să facă asta?
Există
proceduri de screening și identificare a cazurilor, simptome și semne clinice
asociate cu violența de gen ce pot fi învățate progresiv. Există situații în
care în primul rând trebuie depășite barierele existente în unitatea sanitară,
create de diferite cauze externe, și mai apoi educarea personalului medical.
Amintesc câteva exemple: educarea propriilor atitudini și concepții greșite
despre violența de gen, schimbarea incertitudinii cu privire la obligațiile
legale și învățarea regulilor de confidențialitate sau creșterea nivelului de
informare cu privire la serviciile de asistență existente. Există exemple de
bune practici, resurse educaționale și metode de implementare eficiente. Ele funcționează,
așa că nu ne rămâne de făcut decât să educăm viitorii medici, asistenți
medicali și moașe în adresarea violenței de gen și în România.
