„S-a sinucis din
dragoste“ sună, adeseori, diagnosticul implacabil pus de mass-media în multe
din cazurile de suicid. De cele mai multe ori, vestea este, pentru cei apropiaţi,
una „şocantă“, „dureroasă“ sau de-a dreptul „cutremurătoare“. Acestea sunt doar
două din ingredientele uneori folosite de media în acoperirea cazurilor de
suicid. Rezultatul? Noi, publicul, suntem „şocaţi“, „îndureraţi“ şi „cutremuraţi“
la auzul poveştilor, şi ne întrebăm: „Cum? Doar dintr-atâta a decis să-şi pună
capăt zilelor? “. Asta pentru că nu realizăm cât de simplificat sunt prezentate
poveştile – fie din lipsă de spaţiu, fie din dorinţa de audienţă.
Dar, o altă parte a
publicului este formată din cei pentru care, dintr-odată, această opţiune poate
deveni mult mai accesibilă. Incidentul recent în care o femeie s-a aruncat în
gol după câteva zeci de ore în care s-a încercat convingerea ei să nu facă
acest lucru, urmat de alte câteva cazuri de suicid în doar câteva zile pot să
reprezinte indicii ale unei asemenea posibile cauzalităţi. Deşi este greu de
dovedit, modul în care media alege să raporteze ştirile despre suicid poate şi
ar trebui să devină o unealtă în eforturile de prevenire a suicidului. Organizaţia
Mondială a Sănătăţii şi Asociaţia internaţională pentru prevenirea suicidului
răspund acestei nevoi într-un document adresat profesioniştilor media,
disponibil încă din 2008. În primul rând, conform documentului, nivelul de
detalii pe care sursele media ar trebui să îl ofere în privinţa unui act de
suicid nu trebuie să servească nivelului de senzaţional pe care ştirea îl va
căpăta. Această regulă de căpătâi sugerează că un act de suicid nu va fi
diseminat pentru a creşte audienţa, ci prezentarea sa va servi strict efortului
de a preveni sinuciderile în rândul populaţiei. Nu este indicat ca sursele
media să ofere detalii legate de metodă, pentru a limita riscul de copieri.
Prezentarea unui caz de suicid prin înghiţirea unui număr de pastile poate
determina o persoană vulnerabilă, care contemplă acest act, să imite această
metodă, tocmai pentru că portretizarea metodei o face să pară reală şi
accesibilă. Sinuciderile în cuplu, fie că este vorba de relaţii romantice sau
de prietenie, nu trebuie raportate ca un gest romantic sau de camaraderie.
Inclusiv fundalul muzical ales pentru ştire poate influenţa această conotaţie.
De asemenea, locaţiile actului de suicid nu trebuie prezentate într-o manieră
artistică sau romantică, pentru a evita ca această locaţie să devină ceea ce
OMS numeşte locaţie de suicid, un loc pe care publicul şi persoanele
vulnerabile la suicid să îl asocieze cu acest act. Atunci când o astfel de locaţie
este portretizată ca un loc în care actele de suicid se petrec frecvent, percepţia
asupra suicidului se normalizează şi şansele de suicid în rândul celor
vulnerabili cresc.
Prezentarea contextului
social şi individual în care a avut loc sinuciderea poate să facă o diferenţă
enormă la nivelul percepţiei populaţiei despre ce înseamnă suicidul şi cum poate
fi prevenit. Un gest suicidal apare pe fondul unei deteriorări psihologice pe
termen lung, de cele mai multe ori asociate cu depresia, ceea ce înseamnă că
pentru o perioadă de timp înaintea actului, persoana a prezentat un risc de
suicid asupra căruia se putea interveni şi că semnele deteriorării sale
psihologice au fost vizibile. A prezenta actul suicidal ca un act care a fost
determinat strict de un eveniment izolat (eşecul la un examen, un conflict cu
familia, datorii financiare, o dramă sentimentală), prezintă două mari
pericole: portretizează actul de suicid ca o soluţie la acest tip de probleme şi
creează impresia că persoanele cu risc crescut nu prezintă semne care pot fi
detectate, ci aleg spontan să îşi ia viaţa. Portretizarea întregii poveşti a persoanei,
cu accent pe semnele asociate cu depresia pe care aceasta le-a manifestat în
ultima perioada înaintea actului suicidal, poate informa publicul despre
detectarea timpurie a cazurilor din propriul context social.
Nu în ultimul rând, editarea ştirii şi alegerea
titlului cu care va fi prezentată, a imaginilor video sau foto de care va fi
însoţită sau decizii legate de dezvăluirea numelui persoanei sau a conţinutului
biletului pe care aceasta l-a lăsat în urmă sunt decizii care trebuie luate în
aşa fel încât să protejeze persoanele apropiate victimei, care sunt afectate de
tragedie, şi să nu dezvăluie mai mult decât este nevoie pentru prevenţie.
