Chiar
dacă titlul pare desprins din reclamele promovate de companiile de tutun în
anii ʼ50–ʼ60 ai secolului trecut, în Statele Unite ale Americii, el reprezintă,
de fapt, realitatea din România anilor 2016–2017. Cel puțin asta spun 40% din
viitoarele mame, fumătoare, care au participat la un studiu derulat de
cercetătorii din cadrul Departamentul de sănătate publică al Universității
„Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca între aprilie 2016 și ianuarie 2017. Cu alte
cuvinte, aceste viitoare mame raportează că, în ultimele douăsprezece luni, un
medic sau un membru al personalului medical le-a spus că este acceptabil să
fumeze în timpul sarcinii, cât timp reduc consumul de țigări. Dar ce înseamnă
„reducerea” consumului de țigări? Aparent, ar exista un număr de țigări care
pot fi fumate fără a face rău fătului: din interviurile realizate cu aceste
viitoare mame am aflat „cifra magică” – până la cinci țigări pe zi. Firește, nu
există vreo dovadă științifică care să indice că fumatul a până la cinci
țigări/zi în timpul sarcinii nu ar avea efecte asupra fătului. Ba, din contră,
fumatul în timpul sarcinii este asociat cu nașteri premature, restricții de
creștere fetală, avort spontan, precum și cu probleme cronice de sănătate și
întârzieri cognitive în rândul copiilor născuți de mame fumătoare. În plus,
există o relație de tip doză–răspuns între numărul de țigări fumate și
greutatea mică a copilului la naștere1.
Rezultatele
noastre indică existența unei probleme grave la nivelul relației dintre femeia
însărcinată și personalul medical în ceea ce privește promovarea consumului de
tutun. Deși îmi lipsește perspectiva medicilor asupra acestui subiect, îmi vine
greu să cred că un medic, după ce a trecut prin șase ani de facultate și până
la alți cinci de rezidențiat, nu cunoaște efectele fumatului asupra sănătății
și consimte, cu bună știință, consumul de țigări în timpul sarcinii. Două
posibile explicații care îmi vin rapid în minte ar fi că: (1) medicul este la
rândul lui fumător și nu consideră că tutunul face rău fătului și (2) medicul
nu știe cum să procedeze atunci când are în față o femeie însărcinată care
fumează și care îi spune că nu poate renunța la țigări. Deși am cunoscut mai
mulți medici care mi-au spus în față că toată treaba cu fumatul și rezultatele
negative ale nașterilor este o prostie, vreau să cred că aceștia reprezintă o
minoritate infimă.
Gândindu-mă
acum la cea de-a doua posibilă explicație, cred că merită privită mai în
detaliu. Imaginați-vă următorul scenariu: o pacientă aflată în primul trimestru
de sarcină se prezintă la medicul ginecolog sau la cel de familie pentru
servicii de îngrijire prenatală; medicul îi evaluează statutul de fumătoare și află
că aceasta fumează. Admițând că practică un comportament care i-ar putea face
rău fătului, femeia se simte vinovată, dar spune că nu reușește să renunțe
nicicum la fumat și îi cere medicului un sfat. Acesta din urmă încearcă, la
rândul lui, să găsească cea mai bună alternativă la un comportament care știe
că influențează negativ sănătatea mamei și a viitorului copil. Și trebuie să
găsească această soluție în situația în care timpul petrecut cu viitoarea mamă
este limitat la cinci-zece minute pentru o consultație și în condiția în care
el nu are pregătire sau competențe pentru a ajuta pe cineva să renunțe la
fumat. Având în față toate aceste constrângeri și o pacientă care așteaptă cu
ochii mari o soluție de la el, medicul este pus în fața unei situații dificile
și îi recomandă femeii să fumeze mai puțin. Cât? Până la cinci țigări pe zi –
poate cifra aceasta este aleasă pentru că oamenii, în general, au o preferință
pentru cifrele rotunde. Pacienta pleacă mulțumită și se simte mai puțin
vinovată, pentru că medicul i-a spus că este acceptabil să fumeze în timpul
sarcinii, iar medicul rămâne mulțumit că, din perspectiva lui, a ieșit din
situație prescriind „răul cel mai mic”. Din păcate, acest scenariu se repetă
mult prea des și ne costă mult prea mult. Dovadă stă și faptul că România este
în capul listei țărilor din UE cu cea mai mare mortalitate infantilă.
Acum,
gândiți-vă cum s-ar derula scenariul de mai sus dacă medicii ar învăța în
facultate să abordeze pacientele însărcinate și care prezintă adicție de nicotină
și cum să aplice tehnica interviului motivațional astfel încât să le poată
susține să renunțe la acest comportament de risc. Sau dacă medicii ar avea
acces la resurse către care să le îndrume pe cele care doresc să renunțe la
fumat. Citind propoziția de mai sus, vă vine imediat în minte faptul că avem
programul „Stop fumat”, care, deși subfinanțat, poate fi accesat, în teorie, de
oricine. Problema este că, în forma lui actuală, programul nu oferă servicii
pentru femeile însărcinate. În plus, liniile directoare naționale nu permit
utilizarea produselor de farmacoterapie pentru promovarea renunțării la fumat
în timpul sarcinii. Astfel, femeile însărcinate care vor să renunțe la fumat se
îndreptă către cunoscuți, resurse online sau medici.
Chiar
dacă aplicarea unei scurte intervenții de renunțare la fumat durează mai puțin
de cinci minute2, veți spune că medicul nu are timp de altceva în
afară de actul medical și că altcineva ar trebui să fie responsabil să livreze
această intervenție. Dar actul medical are în vedere salvarea și/ sau
prelungirea vieții, precum și prevenirea apariției bolilor. Astfel, livrarea
unei scurte intervenții de renunțare la fumat se subscrie definiției actului
medical. Prin urmare, responsabilitatea medicului este mai mare decât să
prescrie „răul cel mai mic”.
Notă: datele raportate în această
publicație au fost colectate în cadrul proiectului PERSIST (Renunțarea la fumat
în familiile din România folosind perioada sarcinii ca fereastră de
oportunitate), cercetare susținută de Fogarty International Center din cadrul
National Institutes of Health, grant nr. K01TW009654. Conținutul publicației este
responsabilitatea autorului și nu reflectă neapărat poziția oficială a NIH.