Dezvoltarea economică și tehnologică aferente secolului XX au
condus la îmbunătățirea semnificativă a calității vieții și a serviciilor de
sănătate (preventive și curative), ceea ce a avut un impact pozitiv major
asupra speranței de viață. Acest fenomen a condus la rândul lui la îmbătrânirea
populațiilor, inițial în țările dezvoltate economic, apoi și în cele în
tranziție economică. Astfel, dacă în 1950 România avea o populație cu vârsta de
65 de ani și peste de aproximativ 5,3% din total, în 2016, proporția
vârstnicilor este de aproximativ 18,9%, iar previziunea pentru anul 2050 este
de 29,2% vârstnici din totalul populației (1).
Fenomenul îmbătrânirii populațiilor are însă în prezent efecte
negative atât la nivel individual, cât și social. O parte importantă din
populația de vârstnici suferă de una sau mai multe boli cronice, care afectează
calitatea vieții prin simptomatologia aferentă și costurile pe care le implică,
o mare parte din veniturile acestor persoane fiind alocate medicamentelor și
procedurilor/dispozitivelor necesare tratamentelor.
Căderile reprezintă o altă problemă de sănătate publică majoră
la acest segment populațional, atât prin prisma prevalenței (se estimează că
unul din trei vârstnici de 65 de ani și peste cade cel puțin o dată în fiecare
an) (2), cât și a consecințelor fizice (traumatisme craniocerebrale, fracturi
de șold) și psihice (teama de cădere consecutivă unei prime căderi), care
invalidează vârstnicul, îl transformă dintr-o persoană independentă și autonomă
într-una dependentă, care necesită îngrijire continuă pentru îndeplinirea
activităților zilnice.
Dansul, o soluție?
În acest context s-au conturat, la nivel european și mondial, o
serie de măsuri pentru sprijinirea menținerii unei populații active de
vârstnici, care să se poată autoadministra și, astfel, pe de o parte, să
câștige nu numai ani de viață, ci și să dea viață anilor, deci să aibă o
calitate a vieții cât mai bună, iar, pe de altă parte, să degreveze sistemele
de sănătate și sociale de povara imensă a serviciilor oferite acestui segment
populațional. Dovezi ale afirmației anterioare sunt fondurile din ce în ce mai
mari alocate serviciilor de prevenție și integrare socială a vârstnicilor în
țări precum Statele Unite sau Marea Britanie, spre exemplu, dar și liniile de
finanțare alocate sănătății în programul Orizont 2020 al Comisiei Europene (3),
multe și consistente, care vizează studiul celor mai bune mijloace pentru
prevenirea degradării timpurii a vârstnicului.
Dansul, de societate sau tradițional, a fost una din
intervențiile de promovare a activității fizice în rândul vârstnicilor și a
fost testată în multiple zone din întreaga lume (Cehia, Grecia și Turcia,
Argentina și Brazilia, Canada). Dansul, ca modalitate de promovare a mișcării
în rândul vârstnicilor, prezintă numeroase avantaje: poate fi practicat de
persoane cu posibilități fizice diferite, contribuie la evitarea exacerbării
bolilor cronice și la scăderea riscului de cădere, implică riscuri de
accidentare minime, este o modalitate plăcută de petrecere a timpului și,
astfel, spre deosebire de alte tipuri de activități fizice, este perceput de
vârstnici ca o activitate socială și are, din această perspectivă, potențialul
de a fi practicat pe termen mediu și lung (4).
ADAGIO – de la cercetare la proiect comunitar
Conștientizat și sensibilizat de toate aspectele prezentate mai
sus, în anul 2015, în calitate de bursier al programului Fogarty al NIH
(National Institute of Health), având posibilitatea finanțării unui
proiect-pilot de cercetare, am dorit să explorez potențialul introducerii
dansului ca metodă de promovare a sănătății în rândul vârstnicilor din România.
Proiectul ADAGIO (5) a demarat în primăvara anului 2015 sub
forma unei cercetări în cadrul căreia am dorit să explorăm beneficiile dansului
asupra sănătății fizice, psihice și sociale ale vârstnicilor din municipiul
Cluj-Napoca. Intervenția a constat în organizarea, timp de două luni, de două
ori pe săptămână, a unor cursuri de dans cu instructor specializat, la care
s-au înscris aproximativ șaizeci de vârstnici. Aceștia au fost recrutați prin
intermediul Direcției de asistență socială și medicală din cadrul Primăriei
Cluj-Napoca, de la centrele de zi pentru vârstnici și cluburile pensionarilor
din municipiu. Deși, din cauza perioadei scurte de intervenție și de urmărire,
rezultatele fizice obiective nu au fost concludente, participarea la cursuri
(peste 80%), precum și entuziasmul exprimat de vârstnici față de acest proiect
ne-au determinat să încercăm, în lipsa finanțării, continuarea acestui proiect
de cercetare, sub forma unui proiect comunitar. Cu sprijinul partenerilor
noștri de la clubul sportiv Napoca Dance am organizat, în primăvara acestui an,
o nouă serie de cursuri, la care au participat aproximativ patruzeci de
vârstnici. Impactul a fost și de această dată pozitiv, acoperirea media de care
am beneficiat conducând la o cerere care a depășit ceea ce puteam noi oferi.
Astfel, impulsionați de succesul acestui proiect am decis organizarea
Festivalului de dans pentru vârstnici – ADAGIO (6). Evenimentul, care a avut
loc la 19 iunie la centrul de cultură urbană Casino, s-a bucurat de participarea
a aproximativ patruzeci de dansatori seniori și a unui public de peste două
sute de persoane. Organizarea acestui eveniment a avut o dublă țintă: atragerea
unui număr și mai mare de vârstnici către dans și conștientizarea comunității
locale (autorități publice, societăți private, societate civilă) cu privire la
importanța dansului pentru vârstnici. Feedbackul primit în urma organizării
festivalului ADAGIO a fost pozitiv, iar cererea pentru cursuri de dans este în
creștere, astfel încât, în toamna acestui an, vom încerca să continuăm oferta
de cursuri de dans vârstnicilor clujeni.
Ce ne propunem pentru viitor
Experiența ADAGIO ne-a învățat valoarea colaborării dintre
sectorul academic și ceilalți parteneri comunitari în eforturile de promovare a
sănătății. Pornit ca un proiect de cercetare, ADAGIO a devenit – cu ajutorul și
prin participarea autorităților publice locale și județene, a partenerilor
privați și a celor din societatea civilă, precum și a presei locale – un reper
pentru populația vârstnică din municipiu. În acest moment, considerăm că există
destul potențial, destulă tracțiune pentru dezvoltarea acestui proiect, în
sensul oferirii cursurilor de dans unui număr mai mare de vârstnici și nu doar
în cadrul unui singur centru de zi sau club al pensionarilor, ci în cât mai
multe.
Viziunea noastră este o populație vârstnică independentă,
fericită și care să contribuie prin experiența acumulată pe parcursul vieții la
dezvoltarea unei societăți demne și prospere. Pentru a ne îndrepta însă în
direcția pe care ne-o propunem, trebuie să menținem și să dezvoltăm
parteneriatele create, trebuie să obținem un sprijin cât mai ridicat din partea
autorităților locale și, ca și până acum, să rămânem receptivi la dorințele și
nevoile exprimate de publicul nostru țintă – seniorii.