Newsflash
SPECIALITĂȚI

Implantologie în două ședințe

de Dr. Cristian TEODORESCU - iun. 24 2016
Implantologie în două ședințe
     Încărcarea imediată a implanturilor dentare este subiectul unui articol* din Journal of Oral Implantology, procedura fiind realizată în doar două ședințe, cu tehnologie digitală, fără a mai apela la amprentarea convențională sau colaborarea cu un tehnician dentar. Prima ședință constă în consultația pacientului și diagnosticarea acestuia, realizarea CBCT și scanarea digitală, optică, a zonei implantare, cu includerea țesuturilor moi, a dinților adiacenți și a arcadei antagoniste. Întreaga informație este ulterior procesată de un software de planificare implantară tridimensională. Astfel se va stabili locul de inserare a implanturilor, ținând cont de factorii biologici și estetici, iar informațiile vor fi trimise, pe cale electronică, spre printarea digitală a modelelor și frezarea coroanelor provizorii. În cea de-a doua ședință, pacientului i se vor insera implanturile, conform ghidului chirurgical realizat anterior, iar protezarea se va face imediat. Autorii preconizează că această procedură va crește popularitatea inserării implanturilor în rândul medicilor dentiști și va determina o reducere a costurilor în beneficiul pacienților.
     Tratamentul care face subiectul acestui articol a fost propus unui pacient în vârstă de 32 de ani, cu o linie înaltă a surâsului și cu o edentație clasa a III-a Kennedy, cu lipsa incisivului lateral și a caninului de pe partea stângă, respectiv a dinților 22 și 23. Scanarea tomografică a arcadei maxilare, cu un dispozitiv intraoral cu markeri specifici, a confirmat un volum și o densitate osoasă corespunzătoare. Amprenta optică a dinților, a țesutului moale și a arcadei antagoniste s-a realizat cu ajutorul unui dispozitiv de amprentare digitală, însoțită de înregistrarea relației de ocluzie. Pornind de la informația obținută tomografic, s-a realizat o reconstrucție tridimensională prin îmbinarea amprentei optice cu imaginile de tomografie, luându-se în considerare mai mulți markeri de poziționare. Informația digitală cu markerii specifici a fost introdusă în software-ul de planificare implantară, markerii fiind importanți în stabilirea corectă a coordonatelor implantare și în realizarea ghidului chirurgical. Folosind sistemul CAD, au fost creați un incisiv lateral și un canin prin copierea celor doi dinți controlaterali. Programul Codiagnostix a introdus digital implanturile, ținând cont de marginea cervicală și incizală a dinților și creasta reziduală; s-a creat și profilul de emergență al restaurării provizorii, la nivelul zonei cervicale. Dosarul digital al restaurării a fost ulterior trimis spre frezare, iar restaurarea poziționată pe modelul maxilar printat cu analogi; o cheie de silicon a fost înregistrată pentru a stabili poziția restaurării față de dinții adiacenți.
     La a doua vizită, pacientul s-a prezentat pentru inserarea implanturilor. După anestezia locală, s-a efectuat un lambou și s-a poziționat ghidul chirurgical, rezultând alveola implantară, conform protocolului. Implanturile au fost introduse cu o forță de rotație de 35 N cm. Pentru a evita discrepanțele de poziție ale restaurării provizorii, acestea au fost frezate goale pe interior pentru a putea fi poziționate precis și pasiv peste bonturile temporare, odată ce implantul este așezat în poziția finală. După stabilirea poziției finale a implantului, coroana provizorie a fost cimentată cu o rășină autopolimerizabilă, iar apoi îndepărtată de pe bont pentru finisare și lustruire, precum și pentru conturarea profilului de emergență. Restaurarea provizorie de încărcare imediată a fost ulterior cimentată în poziție de inocluzie.
     Printre avantajele acestei tehnici amintim numărul redus de ședințe, comunicarea electronică preimplantară dintre chirurg, protetician și tehnician, partea de planificare propriu-zisă reducând curba de acumulare a cunoștințelor și de timp. Autorii precizează că printre incovenientele procedurii se numără dificultatea corelării imaginii tomografice cu amprenta digitală, precum și lipsa unei baze de date electronice care să evite situații precum cea prezentată în acest articol, când s-au importat imaginile dinților controlaterali. De asemenea, trebuie perfecționată precizia de inserare, pentru a evita discrepanțele dintre planificare și rezultat, fapt ce consumă timp. Aceste tehnici nu sunt indicate pacienților edentați total, din cauza instabilității ghidului chirurgical la nivelul mucoasei, în acest sens fiind planificată elaborarea unor noi protocoale.

 

 

 

*Schnitman PA, Han RK. Completely digital two-visit immediately loaded implants: proof of concept. J Oral Implantol. 2015 Aug;41(4):429-36

ETICHETEStomatologie

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe