Fragilitatea a devenit un domeniu de interes în urma creșterii numărului vârstnicilor prin lungirea duratei de viață a populației și sporirea calității actului medical. Lipsa unei definiții comun acceptate la nivel internațional asupra fragilității a permis dezvoltarea unui număr mare de definiții, de instrumente de screening și management al acesteia, fiind dificilă identificarea și selectarea mijloacelor optime și standardizarea îngrijirii pacientului fragil. Pentru realizarea unui cadru comun de lucru în domeniul fragilității, Comisia Europeană, prin DG Sante, a finanțat pentru perioada 2017–2019 acțiunea comună ADVANTAGE. La 14 februarie a avut loc prima întâlnire națională în acest cadru, pentru diseminare și consultare cu factorii decizionali naționali, organizată de instituțiile partenere: Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Școala Națională de Sănătate Publica,̆ Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București (SNSPMPDSB) și Centrul Național de Sănătate Mentală și Luptă Antidrog, cu sprijinul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), gazda evenimentului.

Principalele rezultate sunt consemnate în raportul ce poate fi consultat pe site-ul www.advantageja.eu, în limba engleză. Acest instrument oferă o imagine de ansamblu asupra fragilității în contextul internațional și european, cu recomandări asupra metodelor de prevenție și management al fragilității. Primul aspect asupra căruia experții au convenit pe parcursul întâlnirii naționale a fost adoptarea unei definiții comune pentru termenul de fragilitate, convenind asupra celei oferite de Organizația mondială a sănătății în 2015: „Fragilitatea este un declin progresiv, legat de vârstă, al sistemelor fiziologice, declin care duce la scăderea rezervelor capacității intrinseci, ceea ce conferă o vulnerabilitate extremă față de factorii de stres și crește riscul de efecte negative asupra sănătății”. De asemenea, pe baza unei analize a peste cinci sute de articole medicale publicate în ultimii zece ani, se conturează cadrul de lucru în domeniul fragilității și se evidențiază că este necesar să considerăm fragilitatea o dimensiune distinctă, diferită de multimorbiditate, dizabilitate, comorbiditate sau dependență funcțională. Aceasta poate fi considerată un stagiu de predizabilitate (1), ținând cont că, la nivel global, fragilitatea ajunge la 11% în rândul populației peste 65 de ani (2).

În timpul sesiunii de discuții, participanții la întâlnire au precizat că, în România, 60–70% din pacienții în vârstă sunt fragili. Fragilitatea cuprinde mai multe stări (robust, prefragil și fragil), tranzițiile fiind posibile în ambele direcții.

Consorțiul ADVANTAGE recomandă screening oportunist la toate persoanele cu vârsta peste 70 de ani, în momentul în care se adresează unei unități medicale (3). Testele recomandate sunt: Clinical Frailty Scale (CFS); Edmonton Frail Scale (EFS); Fatigue, Resistance, Ambulation Illness, Loss of Weight Index (FRAIL Index); Inter-Frail; Prisma-7; Sherbrooke Postal Questionnaire; Short Physical Performance Battery (SPPB) și Study of Osteoporotic Fractures Index (SOF). Acestor teste li se adaugă viteza la mers, dovedită a fi un bun predictor al fragilității. În lipsa unui standard, se recomandă alegerea unui test în funcție de caracteristicile populației studiate, scopul examinării și contextul clinic (4). În România, nu există consens asupra unui anumit test, însă au fost participanți la întâlnirea națională care au raportat folosirea scalei Edmonton și a indexului de fragilitate cu succes în practica clinică curentă.

La finalul întâlnirii, participanții au discutat despre situația pacientului vârstnic fragil în România din punct de vedere social și medical, fiind identificate principalele probleme care stau în calea unei abordări integrate a pacientului vârstnic. S-a convenit că realizarea screeningului fragilității ar trebui realizată de medicul de familie, care însă prezintă o problemă de spațiu și de decontare a serviciilor, întrucât examenul obiectiv complex, pe diferite grupe de vârstă, durează mult. S-a evidențiat nevoia progresivă de îngrijire a pacientului vârstnic, dar sistemul național actual este unul pasiv, care așteaptă ca starea pacientului să se degradeze, pentru a accesa sistemul de sănătate.

Principalele soluții identificate pentru îmbunătățirea managementului clinic al pacientului fragil sunt includerea în rețeaua de geriatrie a unei spitalizări de zi, respectiv asistență medicală de zi, și dezvoltarea rețelei de servicii sociale pentru susținerea pacienților vârstnici. Din punctul de vedere al planificării forței de muncă în sănătate, este necesară introducerea în rezidențiat, pentru toate specializările clinice de adulți, a unui modul de geriatrie și gerontologie, întrucât viitorii specialiști se vor confrunta cu pacientul geriatric și cu particularitățile acestuia.

Deși România beneficiază de o bună reprezentare în ADVANTAGE, este necesară coalizarea și implicarea activă a tuturor factorilor decizionali.