Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  SPECIALITĂȚI

Noi şi ei: stigma în sănătatea mintală

Viața Medicală
Paula M. ALEXA joi, 30 aprilie 2015
Nimic nu are puterea să scoată în evidenţă evoluţia societăţii umane mai mult decât evoluţia practicii medicale şi rezultatele sale fantastice. Uităm uneori, probabil şi pentru că nu ni se aminteşte prea des, că această evoluţie înseamnă şi progrese importante în abilitatea de a preveni şi trata probleme de sănătate mintală. Avem azi tratamente ţintite pentru depresie, tulburarea de panică sau fobiile specifice, şi psihiatri şi psihologi care pot diagnostica şi trata afecţiuni care în urmă cu 60 de ani reprezentau o condamnare la disfuncţionalitate pe viaţă. Dar un diagnostic de tulburare mintală aduce cu el şi efectele dure ale stigmatizării. Mai ales în România.
Stigmatizarea persoanelor cu tulburări mintale apare ca urmare a faptului că normele perpetuate într-un grup social încadrează pacienţii cu astfel de probleme într-un stereotip deviant. Atitudinile membrilor grupului faţă de pacienţi sunt bazate pe prejudecăţi negative, iar comportamentele faţă de aceştia sunt discriminatorii. Într-o descriere mai accesibilă a fenomenului de stigmatizare, Link şi Phelan utilizează metafora NOI vs. EI. NOI suntem cei sănătoşi şi normali, cei pe care poporul român îi numeşte „întregi la cap“. EI sunt devianţii, oamenii cu probleme, oamenii în care nu poţi să ai încredere, oamenii cu tulburări mintale.
Distincţia care duce la stigmatizare se formează atunci când EI sunt diferiţi faţă de NOI în privinţa unei caracteristici importante pentru societate. De exemplu, stigmatizarea persoanelor cu tulburări mintale din Statele Unite pare a fi bazată pe autonomie şi autocontrol, două valori pe care membrii acestei societăţi le văd ca fiind cruciale şi, în acelaşi timp, într-un contrast puternic cu boala mintală. În România nu cunoaştem încă mecanismele, pentru că nu alocăm timp sau bani subiectului. Gândindu-ne însă la propriile experienţe de socializare, auzim adesea că „nu se cade“ să te comporţi altfel decât exemplar în societate, prin urmare orice comportament sau manifestare care se abate de la funcţionarea normală ne provoacă ruşine.
Ruptura dintre NOI şi EI se adânceşte şi mai mult din cauză că ne dorim să rămânem în prima categorie, pe când cea de-a doua devine indezirabilă. Atâta timp cât NOI îi dezaprobăm pe EI, nu ne dorim să fim în grupul lor, deoarece anticipăm că vom fi dezaprobaţi la rândul nostru cu aceeaşi prejudecată. Ne spunem adesea că, la fel ca NOI, şi EI ar putea să aleagă să fie de partea nostră. Ar putea să facă un efort să nu fie deprimaţi, ar putea să vadă partea bună a lucrurilor, ar putea să nu mai fie timizi, stresaţi sau furioşi. Ne spunem chiar că părinţii i-au crescut aşa, că anturajul i-a adus în starea aceasta, că cineva, cândva, a ales ca EI să fie cine sunt azi. Mai mult, aşa cum arată una din puţinele lucrări din România pe această tema (Stănculescu, 2008), îi considerăm instabili, cu potenţial de a deveni violenţi şi vrem ca EI să fie instituţionalizaţi. Vrem distanţă fizică şi socială şi ne-o dorim pentru că, undeva în adâncul proceselor noastre cognitive, avem o teamă de a fi contaminaţi de EI.
Desigur, pe măsură ce citiţi aceste rânduri, vă imaginaţi că această metaforă se aplică unei societăţi primitive, unui grup de oameni mai puţin educaţi sau fără etică profesională. Cu toate acestea experimentele comportamentale controlate din ştiinţele sociale au arătat că procesele cognitive prin care stigmatizăm sunt, de cele mai multe ori, implicite şi pornesc de dincolo de ceea ce numim raţiune. Prin urmare, noi devenim NOI fără să ne dăm seama şi stigmatizăm chiar şi când avem impresia că nu o facem. NOI avem de cele mai multe ori cele mai bune intenţii. NOI sunt uneori psihologi, psihiatri sau medici de familie, profesii pe care le-am ales pentru a ajuta oamenii. Dar în practica noastră sau în viaţa de zi cu zi, îi tratăm diferit pe cei care suferă de tulburări mintale şi suntem responsabili, ca indivizi sau ca grup, de împovărarea lor şi a familiilor lor.
Care sunt efectele negative ale stigmatizării? Cum îi afectează pe EI? La nivel individual, pierd prietenii, pierd oportunităţi de a închiria locuinţe, sunt refuzaţi atunci când invită pe cineva la o întâlnire şi trec treptat către o izolare socială sistematică ce ajunge, de cele mai multe ori, să le afecteze sănătatea mintală într-o şi mai mare măsură. Impactul profesional şi cel financiar se resimt la scurt timp după dezvăluirea diagnosticului. Familiile pacienţilor cu tulburări mintale sunt afectate, într-un mod similar, prin ceea ce numim azi stigma prin asociere. La nivel emoţional, EI şi cei apropiaţi lor simt permanent ruşine, teamă de a fi respinşi şi un sentiment de alienare.
Comportamental, EI vor încerca diferite strategii pentru a evita aceste consecinţe. Cea mai frecventă este alegerea de a nu discuta cu nimeni despre simptomatologia mintală atunci când se manifestă întâia oara, pentru că trecerea de la NOI la EI este dureroasă şi costisitoare social. Acesta este unul dintre motivele pentru care accesibilitatea serviciilor de sănătate mintală în România este încă limitată, în ciuda progresului despre care vorbeam iniţial. Acesta este unul dintre motivele pentru care pacienţii cu simptomatologie timpurie de schizofrenie, de exemplu, nu ajung să primească ajutor la timp, deşi acest lucru reprezintă un factor important în evoluţia ulterioară a bolii.
Ca şi cum toate aceste informaţii nu ar contura deja o realitate covârşitor de tristă, faptul că acestă realitate este determinată de atitudini şi valori ale societăţii – două concepte care se flexibilizează extrem de greu – creşte nivelul de pesimism cu care pornim în lupta împotriva stigmatizării persoanelor cu tulburări mintale. Pe de altă parte, cercetarea în domeniu sugerează o soluţie. Cea mai testată şi promiţătoare intervenţie pentru reducerea stigmatizării persoanelor cu tulburări mintale se referă la educarea populaţiei generale cu privire la sănătatea şi boala mintală, prin livrarea de informaţie corectă legată de cum apare boala mintală, cum se manifestă ea şi cum poate fi tratată. Această unealtă poate fi utilizată de către fiecare dintre noi, în educarea sinelui, dar şi de către noi în educarea celorlalţi. Această unealtă devine cu atât mai valoroasă pusă în mâinile unui medic din România care se bucură de prestigiu profesional în rândul pacienţilor săi. Printr-un discurs formal sau informal venit din partea unui doctor de orice fel, care normalizează percepţia pacientului cu privire la boala mintală, are şanse de a-l determina să treacă din paradigma NOI vs. EI într-o paradigmă în care va stigmatiza mai puţin. şi, poate cel mai important, acest discurs are şanse de a determina acelaşi pacient să ceară ajutorul doctorului atunci când simte că sănătatea sa mintală are de suferit, cu aceleaşi frecvenţă şi uşurinţă cu care se adresează medicului pentru afecţiuni fizice.
În cadrul conferinţei TED Global din 2012, Elyn Saks, specialist în dreptul sănătăţii mintale, a împărtăşit cu publicul povestea diagnosticului său de schizofrenie şi lupta pe care a dus-o cu această boală şi cu lumea din jur. Povestea ei îţi taie respiraţia, însă cea mai pură formă a mesajului de luptă împotriva stigmatizării vine spre final, când Saks spune: „Dacă nimic din ce v-am spus azi, aici, nu se face auzit, vă rog auziţi asta. Nu există schizofrenici! Există oameni cu schizofrenie şi aceşti oameni ar putea fi soţii voştri, ar putea fi copiii voştri, ar putea fi vecinii voştri, ar putea fi prietenii voştri, ar putea fi colegii voştri“. Rareori, necesitatea de a ne schimba atitudinea ca indivizi ni se prezintă atât de simplu. Şi rareori avem un mod direct şi simplu de a face ceva în fiecare zi.
Bibliografie

1. Griffiths KM et al. Effectiveness of programs for reducing the stigma associated with mental disorders. A meta-analysis of randomized controlled trials. World Psychiatry. 2014 Jun;13(2):161-75

2. Penn DL, Couture SM. Strategies for reducing stigma toward persons with mental illness. World Psychiatry. 2002 Feb;1(1):20-1

3. Stănculescu MS et al. Persoanele cu probleme de sănătate mintală în România: stereotipuri, cauze şi modalităţi de îngrijire percepute, atitudini şi distanţă socială. Calitatea vieţii. 2008;19(3–4):284-316

4. Stier A, Hinshaw SP. Explicit and implicit stigma against individuals with mental illness. Australian Psychologist. 2007;42(2):106-17

Etichete: Sănătate publică și management

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.