Politicile din sfera sănătății publice au un impact profund asupra
stării de sănătate. Deși literatura de specialitate susține această idee și oferă
exemple de bune practici pentru a evidenția influența pozitivă a politicilor de
sănătate corect elaborate și implementate, sănătatea publică din România continuă
să prezinte lacune atunci când este vorba de politicile de sănătate bazate pe dovezi.
Ceea ce lipsește este o articulare clară a definiției politicii bazate pe dovezi
și a abordărilor de avansare în acest domeniu.
Procesul de elaborare a politicilor publice se bazează pe o serie
de pași simpli, deși în sine este complex și implică actori, dimensiuni și mecanisme
diverse. Ciclul unei politici îl reprezintă șirul acestor pași sau etape ale procesului
de elaborare a politicii respective: 1) stabilirea agendei (formularea problemei);
2) formularea politicilor (definirea variantelor de soluționare); 3) luarea deciziilor
(alegerea variantei potrivite); 4) implementarea variantei (a politicii publice);
5) monitorizarea; 6) evaluarea. În acest model, stabilirea agendei se referă la
procesul prin care problemele cu care se confruntă comunitatea per ansamblu ajung
în atenția publicului și a instituțiilor guvernamentale. Formularea politicilor
face referire la procesul prin care politicile alternative sunt definite, evaluate,
acceptate sau respinse. Luarea deciziilor reprezintă procesul prin care instituțiile
guvernamentale adoptă o anumită alternativă în vederea soluționării problemei identificate.
Implementarea face referire la procesul prin care instituțiile guvernamentale aplică
politica. În fine, evaluarea este procesul prin care sunt monitorizate rezultatele
politicilor, putând conduce la o reconceptualizare a problemei și a soluțiilor propuse.
În oricare dintre etapele de elaborare a politicilor publice, succesul
este garantat de includerea dovezilor relevante pentru politică, indiferent că acestea
se prezintă sub forma datelor cantitative sau calitative. În România, se pune problema existenței acestor date. Surprinzător sau nu, datele de cele mai multe ori
există, doar că ideea de a le face publice și de a le împărtăși nu este general
acceptată de toate părțile implicate în proces. Tocmai din această privință, un
simplu gest de căutare de rapoarte sau informații sub orice altă formă poate deveni
un proces complicat. O problemă majoră o constituie accesibilitatea acestor date:
ne confruntăm cu lipsa unui model unanim acceptat de colectare și analiză a datelor,
ceea ce face ca procesul de definire a problemei să se complice, deși ar trebui
ca toată informația să fie preluată și transpusă în politici, fără impedimente.
O politică bazată pe dovezi presupune pregătirea și comunicarea mai
eficientă a datelor, utilizarea mai eficientă a instrumentelor analitice existente,
monitorizarea politicilor existente și evaluarea rezultatelor pe baza dovezilor
colectate. Cercetarea este cel mai probabil să influențeze dezvoltarea politicilor
printr-un proces extins de comunicare și interacțiune. De cele mai multe ori, politica
publică este complexă prin natura informației științifice, care este adesea vastă,
inegală din punctul de vedere al calității și inaccesibilă factorilor de decizie.
Pentru a îmbunătăți programele de sănătate publică și pentru a continua
implementarea politicilor bazate pe dovezi, trebuie să folosim cele mai bune date
disponibile și să extindem rolul cercetătorilor de a comunica aceste dovezi în mod
adecvat pentru diferitele categorii de public. Mai mult, cercetătorii trebuie să
înțeleagă și să fie angrenați în toate etapele de elaborare de politici, să dezvolte
conținut adecvat și să documenteze rezultatele pentru îmbunătățirea, extinderea
sau încheierea politicii. Așadar, este nevoie de cooperare, comunicare între actorii
implicați, dar și de standarde (pornind de la colectarea de date până la utilizarea
acestora în elaborarea de politici bazate pe dovezi și, mai mult, până la evaluarea
politicilor în vederea îmbunătățirii continue a ciclului). În acest fel, politicile
lansate vor putea să răspundă cu adevărat nevoilor identificate prin soluții fezabile
și sustenabile. Dar cât de departe suntem de un astfel de sistem funcțional?
