În sănătate publică tindem spre viziunea de eliminare totală a accidentelor rutiere, în ceea ce privește siguranța și prevenţia acestora. Încercăm să nu le mai numim accidente (accidents), pentru că majoritatea pot fi prevenite, și le numim generic evenimente rutiere sau coliziuni (crashes). Cea mai eficientă prevenţie este aceea în care se implementează reguli și se dezvoltă politici publice axate pe siguranță – şi nu aceea în care le explicăm oamenilor un simplu comportament. Nu există o singură soluție la o problemă complexă, ci un cumul de soluții, o abordare multidisciplinară, cu roluri bine stabilite pentru fiecare stakeholder care poate participa la reducerea numărului de accidente și la diminuarea impactului traumatismelor suferite în urma acestora. Astfel, în urma colaborării cu Centrul de cercetare și prevenire a accidentelor, Universitatea din Iowa, care a desfășurat proiecte pe această temă în SUA și mai apoi în China, și datorită contextului politicilor publice în domeniul siguranței rutiere și al numărului mare de accidente rutiere din România, a fost implementat studiul „Siguranța copiilor în mașină în Cluj-Napoca”.
Studiul a presupus colectarea de date din 41 de locații – grădinițe, școli, centre comerciale – și a cuprins două etape: în prima etapă s-a observat comportamentul copiilor pasageri în mașină și al șoferului cu privire la utilizarea elementelor de siguranță; în a doua etapă s-a aplicat un chestionar care a cuprins întrebări despre legislația cu privire la siguranța copiilor în mașină și motivarea utilizării elementelor de siguranță. De asemenea, participanților le-au fost solicitate detalii despre semnalmentele copiilor – vârsta, greutatea și înălțimea –, pentru a putea stabili dacă sistemul de siguranță ales este cel potrivit.
În Cluj-Napoca, o treime din cei 768 de șoferi observați în studiu, majoritatea părinți, nu utilizează un sistem de siguranță pentru copiii pasageri (scoică, scaun, înălțător). Potrivit aceluiași studiu, peste 50% din copiii cu vârste cuprinse între 0–3 ani nu utilizează corespunzător un sistem de siguranță auto, ceea ce poate avea urmări grave în cazul unui accident, deși 90% dintre aceștia (116 la număr) se aflau într-un astfel de sistem. Doar 15% din șoferii observați în studiu au utilizat scaunul auto pentru copii, cu spatele la direcția de mers. Politicile Comisiei Europene pentru siguranță și sănătate recomandă folosirea scaunului auto cu spatele la direcția de mers a mașinii cel puțin până la 15 luni. În schimb, specialiștii în sănătate publică încurajează această practică până la patru ani, deoarece reduce de cinci ori riscul de traumatism sever în cazul unui accident rutier.
Concluziile acestui studiu pot fi aplicate în orașele mari din țară și rezultatele pot sta la baza dezvoltării unor politici publice bazate pe dovezi, dar și a unui set de norme de implementare, care să aducă mai multe explicații despre cum trebuie poziționat un scaun, de ce este mai sigură poziționarea cu spatele spre direcția de mers a mașinii, când ar fi recomandată trecerea de la un sistem la altul și alte informații care să ajute părinții să ia o decizie informată și să vină în ajutorul diferitelor grupuri de specialiști atunci când sunt nevoiți, la rândul lor, să informeze părinții. De exemplu, cadrele medicale care intră în contact cu viitori părinți sau urmăresc evoluția copiilor – medici de familie, pediatri sau alte categorii de profesioniști din sănătate, cum ar fi medicina de urgență – ar putea avea un rol important în educarea și informarea părinților despre siguranța copiilor în mașină. Sistemul medical poate contribui activ la prevenirea accidentelor rutiere prin informarea populației de către medici, care reprezintă prima linie de intervenție în adresarea problemelor de sănătate. Departamentele de urgență și medicină de familie pot ajuta la reducerea numărului de accidente prin promovarea în cabinetele medicale a utilizării centurii de siguranță și a scaunelor auto pentru copiii pasageri, la fel ca în cazul altor comportamente sănătoase. Creșterea nivelului de conștientizare a populației prin intermediul medicilor în ceea ce privește problema accidentelor rutiere ar fi o metodă de prevenție în interiorul sistemului care ar determina reducerea numărului de pacienți care necesită îngrijiri medicale în urma accidentelor rutiere.
