ES dl Øystein Hovdkinn, ambasadorul Regatului Norvegian în România, a anunţat un important sprijin acordat pentru dezvoltarea de bune practici în sănătatea şi protecţia copilului. Subiectul intervenţiei dnei Cristina Pocora, preşedinta Comisiei pentru Egalitate de Şanse şi a Subcomisiei pentru Drepturile Copilului s-a referit la Egalitate de şanse şi acces la oportunităţi pentru copiii cu probleme de sănătate mintală.

   Din informaţiile culese în timpul cercetării se evidenţiază discrepanţe semnificative între spitalele şi clinicile incluse în studiu în ceea ce priveşte diagnosticul pe care îl primesc copiii şi adolescenţii care accesează un serviciu de sănătate mintală. Spre exemplu, procentul copiilor care au fost diagnosticaţi cu ADHD variază, în anul 2009, în funcţie de clinica în care au beneficiat de servicii de sănătate mintală, între aproximativ 7% şi 56% (din totalul pacienţilor). Având în vedere aceste discrepanţe, pot fi formulate câteva ipoteze care să explice diferenţa dintre date:  Ghidurile clinice care recomandă proceduri de evaluare şi intervenţie pentru diferite tulburări de sănătate mintală:  nu au fost încă pilotate şi validate în practica profesională nu au fost distribuite în teritoriu nu sunt promovate de colegiile profesionale. Ca urmare, practica terapeutică scoate la iveală diferenţe majore între profesionişti în ceea ce priveşte procesul de evaluare şi intervenţie terapeutică. Numărul mic al instrumentelor de evaluare validate pe populaţia românească, lipsa fondurilor pentru achiziţionarea acestora, precum şi pentru finanţarea pregătirii profesionale a specialiştilor în vederea utilizării bateriilor de teste sunt factori care generează proceduri de evaluare extrem de diferite şi din păcate, cel mai adesea nestandardizate şi subiectiv aplicate. • Diferenţele de competenţe şi pregătire oferite de şcoala românească de Medicină. La ora actuală, funcţionează în câmpul profesional neuropsihiatri de copii şi psihiatri de copii, cele două categorii de profesionişti confruntându-se cu o cazuistică diferită. Începând cu anul 1996, şcoala românească de Medicină specializează în domeniile Psihiatriei pediatrice şi Neurologiei pediatrice. Implicarea clinicilor în studii de farmacoterapie creşte probabilitatea identificării şi diagnosticării în exces a copiilor cu o anumită patologie • Practica utilizării de stimulente pentru medici în cazul prescripţiilor pentru anumite medicamente recomandate în terapia anumitor patologii • Sub diagnosticul de ADHD şi/sau tulburare de conduită se ascund adeseori probleme de intensitate subclinică, în cazul cărora Casa Naţională de Asigurări nu decontează costurile de internare. Apare astfel presiunea asupra clinicienilor de a pune diagnostice clinice chiar şi în cazul unor probleme subclinice • Sistemul de finanţare a Psihiatriei este pe caz rezolvat (DRG). Acest lucru creşte, potrivit unei părţi a participanţilor la interviuri, riscul „psihiatrizării“ copilului; unele probleme, care pot fi tratate ambulatoriu, ajung să fie cazuri internate.