Newsflash
Știri

130.000 de doze de vaccin hepatitic B vor ajunge în România

de Dorina Novac - oct. 12 2022
130.000 de doze de vaccin hepatitic B vor ajunge în România

Ministerul Sănătății a semnat marți, 11 octombrie, contractul în baza căruia vor fi livrate 130.000 de doze de vaccin hepatitic B.

Dozele vor ajunge în România până la jumătatea lunii noiembrie, potrivit acordului.

vaccin hepatitic B

Din datele Institutului Național de Sănătate Publică reiese că în acest moment, la nivel național, există un stoc de aproximativ 17.500 doze de vaccin.

Citește și: Hepatita cronică B, profilaxie și management terapeutic

„Referitor la vaccinul hexavalent, procedura de licitație este în curs de finalizare și în cel mult trei săptămâni se va încheia acordul-cadru valabil pentru o perioadă de patru ani. Estimăm că prima tranșă de vaccin va fi livrată de asemenea, în luna noiembrie”, informează Ministerul Sănătății.

Institutul Național de Sănătate Publică a menționat că în acest moment, la nivel național, există un stoc de aproximativ 64.000 doze de vaccin hexavalent.

„Conform HG nr. 841/1995, se fac redistribuiri de doze de vaccin până la soluționarea situației. Numărul mediu lunar a unei cohorte de copii beneficiari este de aproximativ 15.000”, transmite sursa citată.

Vaccinul hepatitic B se administrează în maternități, în primele 24 de ore de la naștere. Vaccinul hexavalent se administrează la 2, 4 și 11 luni.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe