Newsflash
Știri

9-10 iulie: „Iaşul în bucate tradiţionale, ecologice, montane”

de L. Budin - iul. 8 2022
9-10 iulie: „Iaşul în bucate tradiţionale, ecologice, montane”

Doritorii sunt invitați în Parcul Expoziției din Iași, între orele 10.00 și 21.00, la Târgul Producătorilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est - „Iașul în bucate tradiționale, ecologice, montane”.

Evenimentul, unic în zona Moldovei, este organizat de Primăria Municipiului Iași, Academia Română - Filiala Iași și Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, în cadrul Proiectului Cities2030, finanțat de Comisia Europeană, se arată pe pagina de Facebook a Primăriei.

iasi-bucate
Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Iași

 

Sunt așteptați circa 40 de producători din toate cele șase județe din nord-estul țării, din domeniul patiseriei, produselor lactate, preparatelor din carne și pește, vinului. Vor veni și producători de dulcețuri și zacuscă, de fructe și legume ecologice, precum și apicultori. Alături de aceştia va participa şi Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din oraș, cu produse de lapte şi carne.

Prin organizarea acestui târg ne propunem promovarea și încurajarea consumului de produse alimentare realizate după rețete tradiționale, populare în zona de nord-est a țării. În același timp se urmărește stimularea spiritului antreprenorial, valorificarea producțiilor agroalimentare obținute în fermele de mărime medie și mică din regiune, promovarea unei alimentații sănătoase în rândul ieșenilor, precum și dezvoltarea culturii pentru produsele culinare tradiționale”, se arată în postarea Primăriei Iași.

În cadrul târgului va avea loc și Atelierul de gătit pentru copii, care promovează alimentația sănătoasă, cu ingrediente de la producătorii locali.

Alimentaţia pe vreme caniculară

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe