Am
intrat deja în al cincilea an în care tot discutăm despre programele naţionale
de sănătate, cu celebrul pachet de servicii medicale de bază, cardul de sănătate,
reorganizarea şi restructurarea Ministerului Sănătăţii (MS) şi altele asemenea.
O dezbatere în acest sens a organizat şi Medien Conferences, marţi 11
februarie, cu tema: „Sănătatea 2014, o speranţă pentru viitor“. Evenimentul, la
care „Viaţa medicală“ a fost partener, a prilejuit o serie de analize şi discuţii
privind sistemul sanitar românesc, de la care – motivat sau nu – au lipsit
tocmai corifeii reformei sănătăţii: Eugen Nicolăescu, dr. Vasile Cepoi,
consilier de stat în Guvernul României, şi dr. Adrian Pană, secretar de stat în
MS (ultimii, deşi îşi confirmaseră prezenţa, au rămas la faza „venim, suntem pe
drum“, până la finalul dezbaterilor). Să fi fost de vină momentul organizării
reuniunii într-una din zilele în care politica şi jocurile de culise sunt mai
importante decât sănătatea şi politicile ei?
Discuţiile,
moderate de colegul nostru, Vlad Mixich, s-au axat pe lucruri concrete, mai
ales că – de bine, de rău – avem o propunere de plan de reformă. Mai întâi, o
scurtă prezentare a Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CoNAS),
realizată de preşedintele acesteia, dr. Bogdan-George Jansen, a declanşat un
tir de întrebări din partea audienţei cu privire la rolul, rostul şi atribuţiile
acestei instituţii guvernamentale. La întrebarea „Ce înseamnă să fii acreditat
vs. neacreditat?“, oficialul spune că, potrivit legii, spitalele trebuie să se
acrediteze până la 31 decembrie 2015; cele care nu o fac până atunci „nu mai
pot să intre într-un contract de finanţare cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
(CNAS), ceea ce înseamnă că vor opta pentru o finanţare direct de la pacient
sau de la o companie de asigurări private“. Mai mult, potrivit Directivei
europene privind mobilitatea transfrontalieră a pacienţilor, CNAS va trebui să
deconteze costurile unor eventuale servicii medicale pentru un posibil pacient
care vine să se trateze în România. Condiţia: spitalul care oferă serviciile
trebuie să fie acreditat. Desigur, de CoNAS, instituţie care, pentru a putea
intra într-un asemenea ciclu european, trebuie să primească la rândul său o
acreditare internaţională. Din păcate, „CoNAS nu este acreditat internaţional şi,
mai mult decât atât, nu are certificare ISO“, spune preşedintele instituţiei,
care dă asigurări că încearcă puţin câte puţin, s-o aducă „pe drumul bun“. Până
astăzi, au primit acreditare 77 de unităţi spitaliceşti din ţară, din care una
privată.
În
pachetul de modificări legislative propuse de MS există şi o prevedere care îi
obligă pe producătorii de medicamente să anunţe autorităţile, cu 6–12 luni
înainte, situaţia în care un medicament anume nu va mai fi disponibil pentru
furnizare în România. Pare o victorie a reprezentanţilor Asociaţiei
Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR), pentru că
Robert Popescu, preşedintele acesteia, spune că „noi ne-am luptat să convingem
MS să impună, prin modificarea legii sănătăţii, o obligaţie de serviciu public
identică celei care există deja – prin contractul-cadru cu CNAS – pentru
distribuitori, farmacii şi producători de medicamente“. El spune că mai mult de
jumătate din ţările Uniunii Europene au implementat această obligaţie de
serviciu public pentru producătorii de medicamente, care se referă la
obligativitatea de a onora orice comandă a unui distribuitor pentru pacienţii din
ţara respectivă, precum şi la modul în care trebuie organizată distribuţia (în
sensul de a onora comenzi la mai mult de un distribuitor).
În urmă cu
doar câteva luni, Eugen Nicolăescu, încă ministru al sănătăţii, a declarat
public că încurajarea industriei de generice şi consumului acestor medicamente
este o prioritate pentru ministeriatul său. Dincolo de retorica politicianului,
producătorii de generice nu au simţit nimic altceva, spune dr. Laurenţiu Mihai,
directorul executiv al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din
România (APMGR): „Am obosit să mai sperăm – vremea emoţiilor pozitive şi a
entuziasmului a trecut. Încurajarea consumului de medicamente generice a fost
trecută în programul de guvernare al ultimelor guverne şi în toate scrisorile
de intenţie aprobate cu finanţatorii internaţionali şi nu se întâmplă nimic“.
Acesta spune că, deşi piaţa a crescut în termeni de valoare, lucrurile s-au înrăutăţit
pentru producătorii de generice: se vând din ce în ce mai multe medicamente
scumpe, în dauna celor accesibile, motivul fiind dispariţia acestora din urmă
de pe piaţă. De vină, potrivit reprezentantului APMGR, ar fi politica de
formare a preţului medicamentelor generice la nivelul minim european, dar şi
nivelul taxei clawback, tot mereu crescătoare din motive „total exterioare
celor care trebuie s-o plătească, respectiv producătorii de medicamente“, care
fac ca multe medicamente cu preţ accesibil să devină ineficient de produs.
