Newsflash
Știri

Valeriu Gheorghiţă: A treia doză de vaccin ar putea fi administrată din septembrie

de Dorina Novac - iul. 28 2021
Valeriu Gheorghiţă: A treia doză de vaccin ar putea fi administrată din septembrie

Valeriu Gheorghiţă a precizat că este foarte probabil ca în luna septembrie să existe o decizie privind administrarea celei de a treia doze de vaccin împotriva COVID-19 la persoanele cu risc ridicat de expunere.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță, a menționat, într-o conferință de presă, că este vorba de cadrele medicale, persoanele vulnerabile sau persoanele care au vârsta peste 65 de ani.

Gheorghita

„Există discuții în momentul de față, legat de administrarea rapelului sau cum este cunoscut ca cea de-a treia doză, deși în mod corect vorbim de rapel și nu de doza trei, la persoanele care fie au un risc crescut de expunere – și aici vorbim de pildă de categoria personalului medical și personalul social, și persoanele care se află în evidență cu boli cronice, respectiv persoanele cu vârsta de peste 65 de ani. Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem această decizie de a administrat doza trei sau rapelul. Practic, ar veni la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

Acesta a mai subiniat că este foarte probabil să ia în considerare istoricul de trecere prin boală.

„Practic, o persoană care are istoric de trecere prin boală și a fost vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicație de a face rapelul cu cea de a treia doză de vaccin, având în vedere că trecerea prin boală este un element important de activare a răspunsului imun”, a spus Gheorghiță.

Medicul militar a anunțat că există o aplicație dezvoltată de Organizația Mondială a Sănătății, care va fi preluată; în momentul de față este pe site-ul Colegiului Medicilor din România și urmează să fie integrată și pe  platforma națională de vaccinare.

Aplicația este tradusă în limba română, poate să fie descărcată de pe aplicația Google Play și App Store și permite răspunsuri la cele mai importante întrebări pe care oamenii le au vizavi de tema vaccinării împotriva COVID-19.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe