Newsflash
Știri

Abordări integrative în boala Parkinson

de Prof. dr. C. D. POPESCU - aug. 27 2013
Abordări integrative în boala Parkinson
Asociaţia pacienţilor de luptă împotriva bolii Parkinson şi UMF „Grigore T. Popa“ Iaşi au organizat luna trecută Conferinţa regională a pacienţilor cu boala Parkinson „Abordarea integrală a bolii Parkinson în echipa medic, pacient, farmacist“. La lucrări, care s-au desfăşurat în Amfiteatrul Institutului de Medicină Legală Iaşi, au participat peste 160 de persoane: pacienţi cu această afecţiune (din Bucureşti, Iaşi, Vaslui, Târgu Jiu), medici de diferite specialităţi, psihologi, farmacişti, kinetoterapeuţi, precum şi reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi.
Dan Raican, preşedintele Asociaţiei de luptă împotriva bolii Parkinson, a subliniat, în cuvântul de deschidere, impactul negativ al simptomatologiei caracteristice acestei afecţiuni asupra calităţii vieţii, dar şi buna colaborare cu Societatea de Neurologie din România, în vederea accesului la cele mai potrivite metode de terapie specifică individualizată.
Importanţa diagnosticării precoce şi impactul medicaţiei sau al variantelor de stimulare dopaminergică şi profundă au fost subliniate de noi şi după care a urmat intervenţia reprezentantului Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia copilului Iaşi, V. Ionescu, care a reamintit principalele prevederi legale în beneficiul pacienţilor cu boala Parkinson.
Alături de conf. dr. Aurora Constantinescu, dr. B. Ignat şi dr. D. Baltag, de la Clinica de Neurologie a Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi, am abordat apoi teme privind: diagnosticul acestei boli, modalităţile de cuantificare a deficitelor, efectele adverse ale medicaţiei, locul şi rolul stimulării cerebrale profunde, impactul terapiei recuperatorii etc. Nu au fost neglijate nici aspectele legate de nutriţie, atât din prisma piramidei alimentare, cât şi privind concurenţa la transportul trans-mucoasă digestivă a aminoacizilor şi levodopei. Dr. Raluca Popescu, de la Clinica de Diabet şi Boli de Nutriţie Iaşi, a vorbit despre importanţa respectării orarului de administrare a medicaţiei.
Alte subiecte discutate în prima zi a conferinţei au fost: depresia, anxietatea, tulburările de vorbire (psiholog Irina Păvăluc, de la Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi); importanţa terapiei ocupaţionale pentru păstrarea independenţei pacientului cu boala Parkinson faţă de ajutorul altor persoane (conf. dr. Gabriela Raveica, de la Universitatea Bacău). A fost prezentat şi un model de terapie inspirată din alte tehnici de intonaţie, aplicabil persoanelor cu Parkinson, ale căror tulburări de vorbire se accentuează progresiv (psih. Luminiţa Măriuţă, de la Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi).
Şi cea de-a doua zi a conferinţei a fost la fel de importantă; pacienţii au solicitat realizarea unui registru naţional şi accesul mai facil către unităţile de recuperare. Pacienţii suferind de această afecţiune au fost reprezentaţi de M. Vleju, aflat într-o fază avansată a bolii, îngrijorat de perspectiva unei intervenţii chirurgicale, solicitând constituirea de echipe multidisciplinare care să permită practicarea unor proceduri chirurgicale sau explorări fără riscuri. De această boală suferă mai mulţi dintre confraţii noştri. Dr. D. Farcaş (Târgu Mureş) nu s-a lăsat înfrânt, atingând performanţe medicale, didactice şi ştiinţifice care îi fac cinste. Din această postură, îşi permite să dea „sfaturi“ suferinzilor de boală Parkinson.
Conf. dr. G. Prada (Bucureşti) a subliniat importanţa menţinerii unor preocupări zilnice adecvate vârstei, având ca scop realizarea unor longevităţi active. Despre preocupările europene privind îmbătrânirea şi menţinerea unei calităţi a vieţii cel puţin acceptabile a vorbit prof. dr. Luiza Spiru (Bucureşti).
Importanţa kinetoterapiei şi variantele specifice aplicabile la pacienţii cu boala Parkinson au fost prezentate de kinetoterapeutul Elena Nechifor (Spitalul de Recuperare Iaşi). Dr. Diana Hodorog (Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. dr. N. Oblu“ Iaşi) a abordat managementul durerii la aceşti pacienţi. Tulburările de somn şi cele urologice au fost prezentate de dr. Karmenina Reaboiu şi dr. Izabela Frunză, de la Spitalul Clinic CFR Iaşi. Un loc aparte l-a ocupat prezentarea făcută de I. Tudorancea din Iaşi, privind unele modificări cardiovasculare evidenţiate la animalele de experienţă parkinsonizate.
   Bilanţul acestei întâlniri are multe aspecte pozitive – s-au adus, de pildă, exemple concrete despre performanţele obţinute în terapia de lungă durată a bolii Parkinson în România.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe