Newsflash
Știri

Alcool și droguri la volan: experiment inedit al polițiștilor nemțeni

de L. Budin - sept. 14 2022
Alcool și droguri la volan: experiment inedit al polițiștilor nemțeni

Poliţiştii nemţeni au realizat un experiment în privinţa consumului de alcool şi droguri la volan, pentru a arăta care sunt riscurile la care se expun şoferii care conduc în aceste situaţii.

Poliţiştii Serviciului de Pregătire Profesională, împreună cu specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Neamţ, au simulat trei situaţii des întâlnite în trafic: trecerea printr-un culoar îngustat, evitarea unui obstacol iminent şi trecerea printre jaloane, informează Agerpres.

beat-volan

Poliţiştii au parcurs traseele folosind ochelarii speciali, care modifică percepţiile vizuale, asemănător unei persoane care a consumat alcool sau droguri, pentru a conştientiza riscurile şi implicaţiile unui astfel de comportament în trafic.

În fiecare dintre cele trei situaţii, au fost realizate trasee, iniţial fără diminuarea percepţiei, corespunzător unui comportament responsabil la volan, iar ulterior, folosind ochelari de modificare a percepţiei vizuale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Au fost simulate consumuri de alcool la nivelurile de 0,8 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe timp de zi, şi 1,5 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe timp de noapte, dar şi consumul de substanţe psihoactive.

Cu toate că poliţiştii care au parcurs traseele au experienţă şi pregătire specializată, fiecare situaţie simulată a produs efecte care, în cazul unui trafic normal, pot fi extrem de grave. Obstacolul iminent a fost imposibil de evitat, iar trecerea printr-un spaţiu îngustat sau printre jaloane a fost extrem de greu de parcurs în cazul modificării percepţiei vizuale”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Exerciţiile au fost realizate în condiţii de siguranţă pentru toţi cei care au participat la experiment.

Workshopuri în stomatologie, organizate de Liga Studenților la Medicină Dentară București

Peste 230 de voluntari au curățat deșeurile de pe malul Lacului Bicaz

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe