Newsflash
Știri

Alimentația sănătoasă și activitățile sportive, printre obiectivele româncelor în 2023

de Dorina Novac - feb. 1 2023
Alimentația sănătoasă și activitățile sportive, printre obiectivele româncelor în 2023

Peste 80% dintre participantele la un sondaj consideră alimentația importantă și foarte importantă în starea generală de bine.

În luna ianuarie 2023, sub umbrela #VorbimLimbaNaturii, unul dintre distribuitorii de alimente și superalimente din România a demarat un sondaj prin care își dorește să sublinieze importanța tot mai mare pe care o acordă româncele protejării mediului înconjurător și unui stil de viață sănătos.

alimentatie

La sondajul demarat de Niavis, derulat online la nivel național, au participat peste 1.000 de femei de toate vârstele.

Citește și: Prima platformă de educație pentru alimentația sănătoasă a copiilor

Dacă pentru un sfert dintre participantele la sondaj, oboseala este cuvântul care descrie cel mai bine starea actuală, 20% simt recunoștință, iar 10% incertitudine.

„Peste 80% dintre participantele la sondaj consideră alimentația importantă și foarte importantă în starea generală de bine. Astfel, un procent semnificativ (60%) și-a propus pentru acest an o dietă sănătoasă, alături de un program mai activ de sport (62%) și mai mult timp în aer liber (58%)”, se arată într-un comunicat.

Întrebate despre schimbările pe care doresc să le facă în alimentație în 2023, cele mai multe respondente au declarat că vor să renunțe la zahărul adăugat (62%), să consume mai multe fructe și legume (56%) și să reducă consumul de carne și mezeluri (26%).

Eticheta, cel mai important criteriu

70% dintre respondente consideră că cel mai important criteriu atunci când aleg un produs alimentar este eticheta, respectiv lista de ingrediente a produsului, în timp ce prețul ori proveniența produsului primează pentru 10%.

Bugetul lunar alocat pentru achiziția de alimente naturiste, bio, organice variază de la sub 250 lei pentru 60% dintre respondente, până la peste 400 lei pentru 15%. O femeie din cinci alocă lunar între 250-400 lei pentru produsele naturiste.

În ceea ce privește alimentele naturiste consumate cu precădere, mai mult de o treime dintre participantele la sondaj indică consumul de miere și produse apicole, urmat de consumul de cereale integrale (15%), vitamine și suplimente naturale (14%), ceaiuri (13%), condimente și mirodenii (13).

Mai relaxate după ce petrec timp în natură

Potrivit sondajului, aproape 60% dintre participantele la sondaj petrec mai puțin de 4 ore săptămânal în aer liber, în timp ce 9% alocă mai mult de 12 ore săptămânal petrecerii timpului în aer liber.

„Când vine vorba de timp în natură, mai mult de jumătate (55%) dintre respondentele sondajului indică drept loc preferat parcul, în timp ce o treime preferă grădina casei, iar pentru 36%, muntele este destinația unde petrec cel mai mult timp în natură”, se mai arată în comunicat.

Întrebate care sunt activitățile preferate pe care le desfășoară în aer liber, mai mult de 80% indică plimbările, în timp ce drumețiile și excursiile sunt alese de o treime, iar o femeie din cinci alege lectura ca activitate preferată în aer liber.

În timp ce 75% dintre femei se simt mai relaxate după ce petrec timp în natură, 40% se simt mai pline de energie și același procent au un somn mai odihnitor. Doar 3,8% dintre respondente nu au observat nicio schimbare după ce petrec timp în natură.

53% se orientează spre alimente naturale

Aproape în unanimitate (96%), participantele la sondaj consideră că a avea grijă de natură este o necesitate, doar 4% consideră protejarea mediului un trend sau nu au o opinie în acest sens.

Întrebate ce fac pentru a proteja natura și mediul înconjurător, printre cele mai întâlnite acțiuni sunt consumul responsabil și evitarea risipei (66%), orientarea spre alimente naturale, cât mai puțin procesate (53%), achiziția de produse alimentare de proveniență locală sau de la producători români (47%).

Jumătate dintre respondente colectează deșeuri selectiv, iar o femeie din cinci a renunțat sau și-a propus să renunțe la plastic în 2023.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe