Newsflash
Știri

Ambulanțele din Capitală, dezinfectate o dată la 12 ore

de Dorina Novac - feb. 28 2020
Ambulanțele din Capitală, dezinfectate o dată la 12 ore

Toate ambulanțele sunt dezinfectate o dată la 12 ore, chiar dacă nu este niciun caz suspect de coronavirus, a spus, ieri, managerul Serviciului de Ambulanță București Ilfov, Alis Grasu.

Managerul instituției a precizat că în cazul în care există suspiciunea că un pacient  este infectat, mașina se dezinfectează imediat.

„Toate ambulanțele, indiferent de cazurile la care au intervenit sunt obligatoriu dezinfectate prin nebulizare – o dată la 12 ore. Iar dacă se pune  problema unui caz de coronavirus, se dezinfectează imediat după ce cazul a fost finalizat, şi după ce a fost îndepărtat echipamentul de protecţie al personalului”, a declarat Alis Grasu, în comandamentul de urgență organizat la Primăria Capitalei.

În ultimele 10 zile, Serviciul de Ambulanță București Ilfov a intervenit la 14.767 de cazuri, dintre acestea 3.260 cu febră.

Alis Grasu a mai spus că ambulanțele au fost dotate cu echipament special pentru a proteja personalul medical al Serviciului de Ambulanță.

„Toate ambulantele au fost dotate cu materiale sanitare, cu dezinfectanți, cu materiale de protecție. Am achiziționat combinezoane, viziere, protecție pentru încălțăminte, mănuși cu lungimea de peste 35 de centimetri. Astfel încât să putem asigura protecția personalului în cazul acestor posibile sau probabile cazuri de infecţie cu coronavirus nou”, a adaugat Alis Grasu.

Aceasta a vorbit și despre numărul de telefon, TelVerde, la care pot suna persoanele  pentru a afla mai multe informații despre COVID-19.

Amintim că cetațenii care doresc informații despre situațiile legate de coronavirus pot apela numărul 0800800358.

Citește și: Care este starea bărbatului din Gorj confirmat cu COVID-19

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe