Newsflash
Știri

ANPC: ghid de bune practici privind comercializarea produselor „halal”

de L. Budin - aug. 24 2022
ANPC: ghid de bune practici privind comercializarea produselor „halal”

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a avut, la începutul lunii august, o întâlnire cu Iusuf Murat, muftiul Cultului Musulman din România.

Tema întrevederii a fost modul în care ANPC poate verifica dacă alimentele cu marca „halal” de pe piață, produse în România sau importate, respectă această tehnologie de producție, se arată într-un comunicat al ANPC.

carne-halal

Termenul „halal” indică alimentele permise de normele islamice privind dieta.

Nu este vorba doar despre carne, ci și despre alte produse care pot conține emulgatori sau aditivi pe bază de grăsimi vegetale sau animale, care nu se încadrează în normele „halal”.

Muftiul Iusuf Murat a menționat temerea membrilor comunității religioase pe care o conduce, privind faptul că nu toți comercianții de astfel de produse dețin autorizațiile speciale pentru comercializarea „halal”, care în România sunt puse la dispoziție de Muftiat și de o serie de ONG-uri de profil.

Afișarea mențiunii, fără a fi în concordanță cu calitățile produsului, constituie, de fapt, o practică comercială înșelătoare pentru consumator.

Acest lucru este foarte important pentru coreligionarii săi care doresc să respecte prevederile religiei islamice, din acest punct de vedere, și care ar vrea să se asigure că pot avea încredere că ceea ce cumpără este conform cu eticheta afișată”, se arată în comunicatul ANPC.

Președintele ANPC și-a manifestat deschiderea către o colaborare între cele două instituții pe această temă, urmând ca, în cel mai scurt, timp, să fie conceput un ghid de bune practici pe zona produselor halal, care să fie diseminat operatorilor economici. Urmează o campanie de consiliere și prevenție și, după ce aceste etape vor fi parcurse, se va realiza o verificare în piață a deținerii autorizațiilor specifice de către comercianți.

În cadrul discuției a fost menționat proiectul de act normativ, trimis în Parlament și menit să reglementeze strict piața produselor halal și koșer. Actul normativ se va adăuga pachetului legislativ privind protecția consumatorilor în România, se precizează în documentul ANPC.

ANPC: 6 tone de alimente expirate de trei ani au fost depistate la Costineşti

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe