Newsflash
Știri

Aplicație pentru angajații din Sănătate prin care pot sesiza neregulile din spitale

de Dorina Novac - ian. 28 2021
Aplicație pentru angajații din Sănătate prin care pot sesiza neregulile din spitale

La sfârșitul anului trecut a fost lansată aplicația de smartphone „De gardă”, o unealtă de comunicare prin care cadrele medicale din România pot raporta, anonim, ori de câte ori doresc, neregulile din spitalele în care lucrează.

Aplicația de smartphone, realizată de ONG-ul Funky Citizens, și destinată medicilor și angajaților din sistemul medical din România, a primit peste 100 de sesizări anonime în primele săptămâni de la lansare. 

aplicatie De garda

Potrivit unui comunicat, cel mai frecvent, utilizatorii au sesizat probleme legate de lipsa unui regim periodic de testare a personalului pentru COVID-19, programul de lucru mult prea lung și lipsa echipamentelor.

„Aceste sesizări ajung la echipa noastră unde sunt integrate în strategia noastră de advocacy pe termen lung sau trimise jurnaliștilor parteneri care scot la lumină problemele raportate. Deja au fost publicate investigații în acest sens”, transmit reprezentanții asociației Funky Citizens.

Cele mai frecvente probleme sesizate în aplicația „De Gardă”

Nici medicii, nici pacienții nu sunt testați de COVID. Reprezentanții asociației spun că există sesizări în acest sens în spitalele din București (Colentina, Elias, Spitalul de Urgență), dar și la cele din țară (Spitalele de Urgență și de Boli infecțioase din Galați, Spitalul de Urgență Timișoara sau centrele de permanență din Hunedoara).

Personalul medical lucrează mult peste program, în ture lungi și parte dintre drepturile bănești nu le sunt respectate. Datele aplicației arată că există probleme specifice semnalate pentru rezidenți din mai multe centre universitare (București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Odorheiu Secuiesc). Aceștia fac gărzi lungi, neplătite.

Sursa citată subliniază că probleme ce țin de lipsa echipamentelor, a consumabilelor sau a medicamentelor sunt recurente, însă în situație de pandemie ajung aproape halucinante:

  • la Spitalul Universitar de Urgență București lipsesc vizierele;
  • la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, la unele secții nu există suficiente mănuși sterile (personalul e somat dacă folosește prea multe, iar „în sala de operații trebuie sa folosim mănuși cu 3 numere mai mari pentru ca doar din alea sunt”);
  • la Spitalul Clinic Colentina se cere economie la dezinfectanți, măști și halate de unică folosință etc;
  • la Spitalul Clinic de Urgență „Pius Brânzeu” Timișoara nu există branule;
  • echipamentele lipsesc, sunt insuficiente, ținute sub cheie sau pur și simplu de proastă calitate în cel puțin alte 29 de spitale.

sesizeaza

Reprezentanții Funky Citizens invită lucrătorii din domeniul sănătății să își instaleze aplicația (pe Android sau iOS) și să contribuie astfel la o radiografie cât mai precisă a sistemului sanitar. 

Cum funcționează aplicația 

Pe bază de maximă anonimitate

Singurele date transmise înspre aplicație sunt IP-ul utilizatorului, jobul (manager, doctor, asistentă, etc) și spitalul la care lucrează. 

Pe bază de sesizări și uz constant

Utilizatorii pot răspunde la sondajele săptămânale sau pot raporta oricând probleme din diverse categorii: pot spune adevărul despre absența echipamentului sau a consumabilelor, calitatea acestora, curățenia din spital, probleme legate de munca în spital, corupție în rândul colegilor sau nereguli legate de procedurile COVID-19.

Pe bază de educație

Secțiunea „Resurse” din aplicație listează drepturile fundamentale ale lucrătorilor în sănătate din România și un mic ghid al avertizorului de integritate, bazat pe Legea 571/2004, care oferă oricărui angajat din sistemul public protecție împotriva eventualelor repercusiuni sau răzbunărilor șefilor. 

Ce sesizări au fost făcute până acum

Puteți consulta primul RAPORT pe baza sesizărilor trimise de utilizatori pentru a vedea problemele în detaliu.

„Problemele legate de instalațiile de oxigen și infrastructura pentru bolnavi critic de Covid-19 sunt recurente. Exemplele sunt multiple, dar toate ne arată că există deficiențe majore, care pot duce la dezastre precum cel de la Neamț. Mai mult, pacienții sunt înghesuiți în saloane și secții, iar inclusiv containerele amplasate cu această ocazie au devenit insuficiente”, se mai arată în comunicat.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe