Riscul
reintroducerii în Europa a unor boli transmise prin vectori a fost readus în
atenţie recent, în contextul apariţiei pericolului unor boli exotice
importante, dar şi al extinderii unor boli existente. Bolile în cauză au fost,
pentru o vreme, omise din lista celor supuse supravegherii şi controlului
epidemiologic, deşi, în condiţiile actuale, constituie o ameninţare şi nu
trebuie să fie neglijate şi să rămână fără ecou în politica de sănătate publică
la nivel european.
Un
prim exemplu în acest sens îl constituie epidemia de virus Chikungunya din provincia italiană Ravena, din septembrie 2007,
epidemie cu transmitere locală, iar al doilea se referă la leishmanioză,
reemergentă în Europa. Centrul european pentru controlul bolilor a atras atenţia
asupra bolilor transmise prin vectori, enumerând boala Lyme, encefalita de căpuşe,
malaria, pesta, tularemia, febrile hemoragice virale, infecţia cu
hantavirusuri, febra West-Nile şi subliniind rolul încălzirii globale, al
turismului la distanţă, călătoriilor, comerţului, transportului
transcontinental. Leishmanioza este o
boală endemică în sudul Europei, subraportată (aşa cum au semnalat studii
germane recente), cu posibilităţi de extindere din regiunea mediteraneană către
nordul Italiei şi sudul Germaniei, cu forme cutanate şi viscerale. Nu trebuie
uitată existenţa cazurilor asimptomatice – pot fi între 30 şi 100 de cazuri
subclinice la un caz clinic de leishmanioză viscerală. În anumite zone,
pericolul există şi prin donarea de sânge, cu o incidenţă a seropozitivităţii
de 3,4% în Franţa, 15% în Grecia, 22,1% în Spania, cu posibilitatea evoluţiei către
forme clinice grave în cazul persoanelor imunocompromise. În zonele
endemice/hiperendemice, Leishmania
donovani infectează câinii (seroprevalenţa ridicându-se la 34%), reprezentând
rezervorul major al parazitului, flebotomilor revenindu-le rolul de vector.
Riscul pentru om, în condiţiile relaţiei om–câine, rămâne permanent.
Există, în cazul speciilor din afara
Europei, dovada că anumiţi paraziţi (Leishmania
donovani şi Leishmania tropica) se
pot adapta la un ciclu de transmitere antropozoonotic, determinând mai multe
cazuri grave (agresivitate crescută). Nu este exclusă posibilitatea
introducerii de noi specii în regiunea europeană, pe lângă cele autohtone,
dependentă de contactul dintre infectaţi şi flebotomi, de capacitatea
persoanelor infectate de a se constitui în rezervor, ca şi de susceptibilitatea
flebotomilor europeni faţă de diferitele specii de Leishmania. S-a citat prezenţa L.
tropica în Grecia şi a L. donovani
în Cipru. Trebuie luate în considerare şi posibilitatea exportului speciilor
europene – L. infantum din Europa către
America Latină – ca şi posibilitatea apariţiei unor hibrizi capabili să se
dezvolte în Phlebotomus papatassi, atât
de răspândit în Europa.
Modul în care Europa abordează problema
patogenilor neglijaţi – fără supraveghere şi control – poate avea repercusiuni
asupra sănătăţii publice şi animale, cu consecinţe majore pentru restul
omenirii. Boala este răspândită în zone în care sunt expuşi riscului peste 350
de milioane de locuitori, cu peste 12 milioane de infectaţi şi cu circa 100.000
de cazuri noi anual. Rezistenţa la substanţele de primă linie – miltefosină – a
fost deja semnalată, ceea ce, în absenţa unui vaccin eficace, generează noi îngrijorări.
Ne
atrage atenţia nu atât faptul că parazitul şi vectorul au fost semnalaţi în
zonele sudice ale României, în condiţiile unei morbidităţi reduse, cât
posibilitatea unei eventuale reemergenţe, aşa cum s-a întâmplat în 1954 în zona
Craiovei, unde a evoluat o epidemie de leishmanioză viscerală cu multe zeci de
cazuri şi cu mortalitate foarte mare. În regiune, îmbolnăvirile s-au distribuit
pe o arie geografică vastă, în interiorul paralelei 44, sub forma unui arc de
cerc cu deschidere de 60 km, orientată spre sud-vest. De menţionat că, în
studiile publicate, epidemia a fost descrisă ca invazie.
Unul
dintre avocaţii instituirii supravegherii pe continentul nostru, prof. dr. Jean
Claude Dujardin (Belgia), observă că a venit totuşi vremea de a recunoaşte
impactul real al bolilor transmise prin vectori, investind mai mult în
supraveghere.
