Newsflash
Știri

Asistentă cu COVID-19, cercetată pentru că nu a purtat echipament de protecție

de Dorina Novac - iul. 8 2020
Asistentă cu COVID-19, cercetată pentru că nu a purtat echipament de protecție

O asistentă medicală de la Spitalul CFR din Timișoara este cercetată disciplinar pentru că nu a purtat echipament și ar fi infectat mai multe persoane.

Trei asistente medicale și patru pacienți de la Spitalul CFR Timișoara au fost infectate cu coronavirus, iar una dintre asistente este cercetată disciplinar pentru că nu a purtat echipamentul de protecție și ar fi transmis virusul.

asitenta medicala
Sursă imagine: Pixabay

 

Spitalul CFR Timișoara a anunțat că asistenta medicală va fi cercetată disciplinar, după ce nu a purtat echipament de protecție și nu a respectat recomandările în urma triajului epidemiologic.

„Prima asistentă infectată a încălcat normele și procedurile aduse la cunoștință, în ceea ce privește gestionarea situației epidemiologice creată de coronavirus, nepurtarea echipamentului de protecție, nerespectând recomandările în urma triajului epidemiologic, deși a fost instruită și avertizată în acest sens. Asistenta medicală va fi cercetată disciplinar și dacă se impune se va formula plângere penală împotriva acesteia pentru nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecțiocontagioase, dacă au avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli”, transmit reprezentanții Spitalului CFR Timișoara.

Potrivit sursei citate, la nivelul instituției a fost demarată o anchetă internă epidemiologică.

„A fost demarată o anchetă internă privind situația epidemiologică ivită. S-au luat măsuri epidemiologice de la declanșarea primului caz, care au vizat atât personalul medical, cât și pacienții care au intrat în contact cu aceasta”, arată sursa citată.

Reprezentantii Spitalului au mai menționat că ancheta epideliologică declanșată a fost îngreunată de vidul legislativ creat în ultimele zile, neavând certitudinea că persoanele aflate în izolare la domiciliu, contacți direcți ai persoanelor pozitive au respectat întocmai recomandările INSP.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe