Newsflash
Știri

Asociațiile de pacienți din România, invitate la sediul ANMDMR

de Florentina Ionescu - sept. 20 2021
Asociațiile de pacienți din România, invitate la sediul ANMDMR

Reprezentanții asociațiilor de pacienți din țara noastră s-au întâlnit săptămâna trecută cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentelor.

Problemele cu care se confruntă asociațiile de pacienți din România și eventualele soluții care pot fi implementate pe termen scurt și mediu în sprijinul acestora au reprezentat tema primei întâlniri organizate joi, 16 septembrie, de Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), se arată într-un comunicat de presă al instituției. 

agentia nationala a medicamentului

Reprezentanții mai multor asociații de pacienți din România au fost invitați la sediul Agenției joia trecută. Principalele subiecte discutate au fost:

  • îmbunătățirea domeniului studiilor clinice în România, din perspectiva evaluării dosarelor într-un timp mai scurt, fapt posibil și datorită recentei suplimentări a numărului de experți evaluatori,
  • și nevoia stringentă de digitalizare a instituției pentru a eficientiza integrarea tuturor serviciilor în sensul simplificării proceselor.

Alte teme importante aduse în discuție de asociațiile de pacienți au fost legate de aprobarea terapiilor off-label și posibilitatea formării unui grup de lucru interinstituțional, alături de CNAS și Ministerul Sănătății, precum și îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul donațiilor și autorizațiilor de nevoi speciale (ANS), potrivit sursei citate.

Farmacovigilența și raportarea reacțiilor adverse sunt subiecte de interes pentru reprezentanții asociațiilor de pacienți, aceștia având un rol deosebit prin încurajarea pacienților, în perioada pandemiei, de a raporta reacțiile adverse ale vaccinurilor împotriva COVID-19.

Au mai fost discutate subiecte legate de posibilitatea livrării medicamentelor la domiciliul pacienților pentru a degreva efectuarea tratamentului în cadrul spitalelor, acolo unde este posibil, precum și de publicitatea la medicamente și campaniile de educare și informare derulate de către asociațiile de pacienți.

„Vom continua seria acestor întâlniri de lucru cu unele focalizate pe anumite teme ce pot fi îmbunătățite prin colaborarea și cu asociațiile de pacienți. Este important ca experții Agenției să cunoască mai bine problemele cu care se confruntă pacienții – din păcate toți suntem pacienți sau aparținători – pentru că există soluții câteodată extrem de simple ce pot îmbunătăți accesul pacienților la medicamente, aceasta fiind, practic, misiunea noastră, a ANMDMR”, a afirmat Robert Ancuceanu, președintele ANMDMR.


Notă autor:

Fotografie creată de Karolina Grabowska, de la Pexels

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe