Newsflash
Știri

Astmul poate fi controlat

de Dr. D. M. - mai 16 2012
Astmul poate fi controlat
     Astmul bronşic este una din cele mai frecvente afecţiuni cronice, estimându-se că, în întreaga lume, mai mult de 300 de milioane de persoane sunt diagnosticate cu această boală. Prevalenţa este în continuă creşte, mai ales în rândul copiilor. În România, în lipsa unor anchete epidemiologice extinse, prevalenţa este estimată la 4–6%. Impactul asupra calităţii vieţii este important, o treime din pacienţi considerând că statutul lor social şi profesional se va deteriora dramatic în următorii cinci ani.
     Organizată anual de Global Initiative for Asthma, Ziua mondială a astmului urmăreşte informarea publicului cu privire la această boală. Anul acesta, sloganul sub care s-a desfăşurat a fost „Îţi poţi controla astmul!“. Cu acest  prilej, în Capitală, a avut loc o conferinţă de presă, susţinută de dl prof. dr. Florin Mihălţan, pre­şedintele Societăţii Române de Pneumologie, care a discutat despre subdiagnosticare, lipsa unui registru naţional al bolnavilor de astm şi a unui program naţional de tratament, dar şi despre educaţia pacienţilor.
     A fost anunţată, totodată, campania naţio­nală de spirometrii gratuite, ce se desfăşoară până la 18 mai a.c., în cabinetele medicale de specialitate din toată ţara, sub sloganul: „Tu poţi avea astm. Astmul nu te are pe tine! Astmul poate fi controlat!“.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe