Newsflash
Știri

Bilanțul primului an post pandemie la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara

de Dorina Novac - ian. 23 2023
Bilanțul primului an post pandemie la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara

Peste 5000 de pacienți internați, aproape 22.000 de consulturi în Ambulatoriu și peste 15.000 de internări de zi, sunt statisticile primului an post pandemie la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara.

Spital Timisoara

„După doi ani în care bătăliile pe care cadrele medicale din Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara le-au dus, în cea mai mare parte, împotriva coronavirusului, anul 2022 a însemnat revenirea la lupta cu afecțiunile pulmonare și bolile contagioase, transmisibile. Anul trecut a adus o creștere semnificativă a adresabilității pacienților către secțiile de Pneumologie și Boli Infecțioase”, au precizat reprezentanții spitalului.

În cifre, aceasta reprezintă 5.350 de internări, 21.904 pacienți consultați în Ambulatoriul spitalului, inclusiv în dispensarul TBC, și 15.280 de internări de zi.

Citește și: Spitalul Victor Babeş Timișoara face investigaţii pulmonare gratuite

„Cifrele sunt mai mari decât cele din perioada de dinainte de pandemie. Am observat o creștere însemnată îndeosebi în cazul afecțiunilor pulmonare. Ultimele luni ale anului trecut au adus, practic, o explozie a infecțiilor respiratorii. Și este și normal să se întâmple așa. După ce timp de doi ani ne-am protejat purtând măști, acum am dezvoltat o sensibilitate accentuată, iar sezonul gripal ne-a lovit destul de puternic. Gripe, viroze, infecții acute ale căilor aeriene superioare, chiar pneumonii sau bronhopneumonii. Am avut situații în care pacienții au dezvoltat insuficiență respiratorie acută și au necesitat oxigen suplimentar. În același timp, am constatat o creștere a patologiei tuberculoase, ceea ce se traduce în creșterea asistenței medicale și tratament pentru acești pacienți. În perioada pandemiei, bolnavii cu tuberculoză au beneficiat de tratament și consult de specialitate prin dispensarul TBC, dar anul trecut numărul lor și severitatea cazurilor au crescut față de perioada prepandemică”, a subliniat prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului „Victor Babeș” Timișoara.

Potrivit sursei citate, 2022 a adus însă și triplarea numărului de investigații făcute cu ajutorul rezonanței magnetice. Aproape 2.000 de persoane au beneficiat de RMN.

Totodată, s-au realizat peste 2.000 de CT-uri pacienților internați și aproape 400 de investigații CT pentru cei veniți în regim de Ambulatoriu.

„Vorbim de o triplare a numărului de RMN-uri față de anul trecut. De această investigație au beneficiat, în primul rând, pacienții internați în spital, la care se adaugă cei veniți cu bilete de trimitere de la medicul specialist, în baza contractului pe care îl avem cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș. De asemenea, 2022 a însemnat și peste 650 de mamografii și aș vrea să reamintesc că acestea se pot face gratuit în spital. Suntem parteneri, alături de Spitalul Municipal Timișoara și de Institutul Oncologic «Prof Dr. Ion Chiricuță» Cluj-Napoca, în proiectul de prevenție a cancerului de sân. În cadrul acestui program, mamografiile sunt făcute femeilor din vestul țării cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani. Laboratorul de Imagistică de la Victor Babeș are în dotare un Mamograf digital 3D cu tomosinteză care permite scanarea cu mare acuratețe, oferind imagini cu o rezoluție foarte ridicată. Sensibilitatea investigației este de aproape 80 la sută.Tot în cadrul Laboratorului de Imagistică, am pus în funcțiune și un aparat DEXA, realizând peste 100 de analize de determinare a densității osoase. Și vorbim și de o premieră în domeniul radiologiei intervenționale în cadrul spitalului”, a menționat dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul „Victor Babeș” Timișoara.

Potrivit ei, anul trecut a demarat programul de efectuare de puncții mamare ghidate ecografic în cazul pacientelor cu suspiciune de leziune oncologică a sânului.

Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a înregistrat peste 350 de pacienți, în scădere față de anul 2021, dar cu o creștere importantă față de perioada prepandemică. Majoritatea pacienților internați au fost diagnosticați cu bronhopneumonii, meningite, șocuri septice, TBC, la care se adaugă și un număr redus de pacienți cu COVID 19.

Activitate intensă a fost și în Cabinetul de Alergologie unde s-au realizat peste 2.000 de consulturi de specialitate.

„2022 a însemnat, însă, și proceduri în premieră în vestul țării. A fost pus în funcțiune un Sistem Complex de Testare Funcțională Pulmonară, un aparat care permite realizarea mai multor investigații necesare stabilirii unui diagnostic complet și exact. Acesta poate măsura cantitatea de oxigen din aerul inspirat de un pacient și permite evaluarea cantității totale de aer ce poate fi stocată în plămânii acestuia. Totodată, poate efectua un test de rezistență a mușchilor respiratorii și, nu în ultimul rând, cu ajutorul lui se poate realiza o provocare bronșică pentru a evalua reacția căilor respiratorii la anumite substanțe iritante care pot declanșa bronhospasmul și wheezingul”, a adăugat prof. dr. Cristian Oancea.

De asemenea, potrivit managerului spitalului, s-a demarat un program de realizare de teste de imunohistochimie pe tumori pulmonare primare. Cu ajutorul acestor teste, se pot diferenția tipurile histopatologice de cancer.

„Unul dintre cele mai importante proiecte, la care și-au dat concursul douăzeci de medici din cadrul Spitalului Victor Babeș, a fost realizarea platformei Pneumocontrol , o platformă unică în România de educare și conștientizare a bolilor pulmonare. În cadrul acesteia, sunt prezentate 18 dintre cele mai importante patologii ale plămânului. Proiectul prevede nu doar oferirea de informații, ci și o interacțiune directă cu medicii specializați în boli pneumologice, vaccinare, reabilitare pulmonară sau oxigenoterapie. Un alt proiect care a continuat, dar a și fost dezvoltat, este PID - second opinion https://www.pidsecondopinion.ro/, ce reprezintă o altă platformă unică în România care se adresează pacienților cu boli interstițiale pulmonare”, a explicat prof. dr. Cristian Oancea.

În 2022 au reînceput cursurile universitare cu prezență fizică. Peste 1.000 de studenți Victor Babeş University of Medicine and Pharmacy, Timişoara au participat la cursuri și stagii de practică în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe