Ministerul
Sănătăţii se angajează, prin vocea ministrului Eugen Nicolăescu, că va purta un
dialog continuu cu pacienţii cronici, cu reprezentanţii acestora, pentru a
asigura o legătură permanentă şi o susţinere reciprocă în direcţia dezvoltării
culturii prevenţiei şi a diagnosticării precoce, a creşterii accesului pacienţilor
la investigaţii şi tratamente, precum şi a identificării unor soluţii noi
pentru majorarea sumelor alocate din PIB pentru sănătate.
În acest sens, săptămâna trecută, în cadrul
unei reuniuni la care a participat şi presa, a fost semnat primul protocol de
colaborare dintre Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) şi proaspăt
numitul ministru al sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Cu această ocazie, ministrul a prezentat şi
câteva direcţii – pe care le detaliem în cele ce urmează – ale mandatului
2013–2016, care au ca scop „aducerea sistemului sanitar românesc la o stare de
normalitate“. Accentul va fi pus pe elaborarea unor programe de prevenţie
„realiste“, care să producă efecte şi în viitor. „Eu cred că rostul Ministerului
Sănătăţii este acela de a pune pacientul în centrul atenţiei şi de a elabora
politici de sănătate publică pentru acesta“, afirma oficialul amintit.
Ce îşi doresc pacienţii
„Sperăm ca anul 2013 să fie momentul de
cotitură, în care se va trece de la vorbe la fapte. (...) Vom fi de partea
dsale (a ministrului, n.n.) ori de
câte ori va lupta pentru drepturile noastre, dar nu vom ezita să-l criticăm dacă
se va abate de la ceea ce a promis, dacă va proceda ca predecesorii săi,
spunându-ne că totul este rezolvat în timp ce noi murim fără tratamente“,
declara Cezar Irimia, preşedintele APCR.
Primul pas, în opinia acestuia, este recunoaşterea
de către MS şi Guvern a problemelor reale cu care se confruntă pacienţii cu
boli cronice. Pentru a merge mai departe, România nu poate nega realitatea, iar
statisticile europene (ale noastre nu prea există) arată care sunt cu adevărat
rezultatele politicilor din domeniul sănătăţii. Conform preşedintelui APCR,
avem circa două milioane de bolnavi de hepatită, un milion şi jumătate de
diabetici, peste jumătate de milion de bolnavi de cancer, 12.000 bolnavi de
HIV/SIDA, 2.000 de hemolitici, 1.600 de transplantaţi şi lista poate continua,
într-o ţară, România, în care drepturile pacienţilor nu sunt negate, însă sunt
condiţionate de fonduri, iar fondurile... sunt la mila unor politicieni care nu
prea se tratează pe aici.
Ce doreşte, aşadar, APCR, cea mai mare
federaţie a pacienţilor din România, cu peste trei milioane de persoane în
rândul organizaţiilor membre? Pe lista scurtă: ca actualizarea listei de
medicamente compensate să se facă trimestrial, conform directivei 89/105 EC;
finanţarea sistemului sanitar cu cel puţin 6% din PIB până în 2014; eliberarea
tratamentelor injectabile în sistemul de farmacii cu circuit deschis, mai ales
pentru cazurile în care administrarea se face în ambulatoriu; transparentizarea
totală a procesului de aprobare a dosarelor pacienţilor cronici şi a listelor
de aşteptare; transparentizarea colectării şi cheltuirii banilor în sistemul
sanitar.
Problematica persoanelor cu diabet zaharat
„Ne-am bucura dacă aţi reveni asupra
problematicii educatorului în diabet, atât de necesar“, spunea Maria Angela
Mesaroş, preşedinta Federaţiei Asociaţiilor Diabeticilor din România,
adresându-se ministrului sănătăţii. Altfel, preciza aceasta, degeaba dăm
tratamente foarte bune, dacă pacientul cu diabet nu are o educaţie specifică.
Nu este suficientă doar educaţia pentru sănătate din şcoli, ci, în cazul
diabeticului, mai este necesară şi o educaţie terapeutică specifică. Odată
educat, acel pacient nu va mai ajunge la complicaţii, la probleme grave de sănătate.
Există şi astăzi centre care fac acest lucru, dar din păcate sunt prea puţine,
în special pentru că această activitate nu este decontată de Casă.
Probleme mari ar fi şi în ceea ce priveşte
Registrul naţional al bolnavilor de diabet (RoDiab), care nu funcţionează la
parametrii pentru care a fost creat (unii spun că deloc), dar şi la numărul de
teste de automonitorizare, care, din 2008, a scăzut foarte mult. Hemoglobina
glicozilată, care face dovada eficienţei tratamentului, deşi este prevăzută în
Programul naţional de diabet, nu a fost decontată nici măcar pentru copiii şi
tinerii cu diabet, care au nevoie la trei luni de această testare.
Programe adecvate pentru hemofilici
„Dacă, în 2007–2008, consumul se situa
undeva puţin peste zero, la 0,7 UI per capita, astăzi, conform datelor Federaţiei
Mondiale de Hemofilie, suntem la 0,511 UI. Paradoxul este că banii ar ajunge
pentru aproximativ 1 UI, dar nu sunt cheltuiţi eficient, se face risipă“, şi-a
început alocuţiunea Nicolae Oniga, preşedintele Asociaţiei Naţionale a
Hemofilicilor din România (ANHR).
Nemulţumit că, deşi în 2009 Parlamentul
European a adoptat cele „zece norme europene“ pentru tratarea fără discriminare
a hemofilicilor din toate ţările UE, MS a desfiinţat Programul naţional de
hemofilie, transformându-l în program de boli rare (hemofilia fiind considerată
una din bolile rare tratate aici), acesta i-a propus ministrului Nicolăescu
reînfiinţarea programului şi ca, până atunci, fondurile alocate hemofiliei să
fie clar stabilite printr-un subprogram distinct în cadrul Programului naţional
de boli rare.
Totodată, ANHR mai doreşte o redimensionare
a bugetului pentru programul de hemofilie, în aşa fel încât să se ajungă la
standardul minim de 2 UI per capita (recomandat de Federaţia Internaţională de
Hemofilie, Uniunea Europeană şi Consorţiul European de Hemofilie), facilitarea
tratamentului în ambulatoriu şi implementarea tratamentului la domiciliu prin
programe adecvate, înfiinţarea unui centru naţional de hemofilie în cadrul
Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională „Prof. dr. C. T. Nicolau“ şi
a unor centre regionale de hemofilie.
Locul 25 din 30 de ţări la hepatită
În ceea ce priveşte hepatitele virale
cronice, punctul de la care trebuie să se pornească, potrivit Marinelei Debu,
preşedinta Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO),
este un program naţional pentru hepatite. Totodată, aceasta a prezentat şi
„instrumentul de lucru“: Indexul european al hepatitelor, lansat la sfârşitul
anului trecut, conform căruia România se situează pe locul 25 din 30 de ţări.
Indexul compară nivelul de screening, tratament şi prevenţie din cele 27 de
state ale UE, precum şi din Elveţia, Norvegia şi Croaţia. Principalele probleme
ale României, care reies de aici, sunt accesul la tratament, prevenţia şi
diagnosticarea; ţara noastră are un punctaj de 606 dintr-un maximul posibil de
1.000, fiind doar înaintea Cehiei (605), Ungariei (591), Letoniei (583),
Estoniei (576) şi Lituaniei (555). Franţa, Slovenia şi Germania ocupă primele
locuri în clasament, cu cele mai bune scoruri.
Totodată, APAH-RO mai doreşte şi derularea
unor campanii naţionale în vederea creşterii gradului de conştientizare privind
afecţiunile hepatice şi creşterea accesului la tratament pentru pacienţii care
au nevoie de terapie antivirală (aici fiind vorba şi de tripla terapie, acolo
unde se impune).
Locul şi rolul industriei farmaceutice
Efthymios Papataxiarchis, noul preşedinte al
Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), a
declarat că principalul obiectiv al mandatului său îl reprezintă consolidarea
relaţiei industriei farmaceutice cu societatea românească. El a precizat că îşi
doreşte ca asociaţia pe care o conduce să contribuie la realizarea unui sistem
de sănătate mai transparent în procesul de luare a deciziilor.
„Nu merităm să fim pe locul 25 din 30 de ţări
la hepatită, spre exemplu. Chiar şi ministrul spunea că ar trebui să aveţi
tratamente noi disponibile, ar trebui să aveţi la dispoziţie analize şi nu să
le plătiţi din buzunarul propriu“, a afirmat reprezentantul corporaţiilor
farma, care spune că, din cele 64 de medicamente noi care au apărut în Europa
din 2007 încoace, în România nu este niciunul (inclus pe lista medicamentelor
compensate, n.n.).
Potrivit preşedintelui ARPIM, sistemul
românesc de sănătate are, în principal, nevoie de două lucruri:
predictibilitate şi sustenabilitate. Vorbind despre predictibilitate,
Papataxiarchis s-a referit la faptul că Legea privind reforma în domeniul sănătăţii
(Legea nr. 95/2006) a fost schimbată de 43 de ori de la promulgare până în
aprilie 2011, ceea ce a făcut foarte mult rău sistemului. De atunci, 632 de
articole au suferit peste 1.000 de modificări. În ce priveşte sustenabilitatea,
preşedintele ARPIM declară că industria farmaceutică a plătit peste 1,2
miliarde de euro prin taxa clawback şi este dispusă în continuare să finanţeze
sistemul de sănătate din România, dar într-un mod predictibil şi raţional, la
cote rezonabile.
Prevenţia şi reechilibrarea sistemului
Redăm, în cele ce urmează, câteva din direcţiile
„creionate“ de ministrul Eugen Nicolăescu, pe care MS le urmăreşte în perioada
2013–2016 şi care ar trebui să însemne aducerea sistemului sanitar românesc la
normalitate.
Aflăm, aşadar, că se urmăreşte „umanizarea“
sistemului. Adică să i se permită celui care are un bolnav în spital să poată
sta cât mai mult lângă el – referire la actul normativ vizând programul de
vizită în spitalele publice.
Principala problemă a actualei conduceri a
Ministerului Sănătăţii, cel puţin declarativ, este prevenţia în sănătate; vor
fi programe de prevenţie „realiste, care să producă efecte pozitive în timp“,
derulate prin Agenţia Naţională de Programe de Sănătate, care urmează să se
înfiinţeze în perioada următoare, în subordinea MS. Va fi desemnat câte un
manager pentru fiecare program în parte, care va trebui să ţină cont de „cei
trei E – economicitate, eficienţă, eficacitate“. „Dacă aceste trei elemente vor
fi întrunite, atunci vom şti că nu am cheltuit banul public degeaba“, ne asigură
ministrul. De altfel, potrivit acestuia, prevenţia îşi va găsi, în mare parte,
reflectarea şi în bugetul pe acest an: „Am alocat fonduri suplimentare pentru
screeningul în cancerul de col uterin“. Este vorba de un proiect care se va
derula, pe perioada anului 2013, în Bucureşti, apoi, dacă obiectivele vor fi
atinse, anul viitor va fi extins şi în alte judeţe. Intenţia MS este de a reuşi
ca, în trei ani, să se poată extinde screeningul pentru acest tip de cancer la
toate femeile din grupul-ţintă. De asemenea, împreună cu ONG-uri, cu radioul şi
televiziunea publice, dar şi cu „alte instituţii de presă care vor dori“, se va
încerca reluarea campaniei de informare şi de comunicare pentru vaccinarea
împotriva cancerului de col uterin, astfel încât la finalul acţiunii să existe
liste cu cei care doresc să intre în programul de vaccinare. „Când vom avea
aceste liste certe, vom încheia contract cu furnizorul de vaccin, cu care am şi
convenit, de altfel, principial, că vom deconta doar ceea ce avem pe liste şi
se vaccinează efectiv“, a subliniat Eugen Nicolăescu.
Deloc surprinzător, noul/vechi ministru se
gândeşte la o formă de reluare a programului de evaluare a stării de sănătate a
populaţiei – „mult mai amplu şi mai ţintit“. Mai mult, pentru că niciodată nu
au fost făcute publice datele programului de evaluare pe care acesta l-a
derulat în primul său mandat, ministrul ne asigură că, în aproximativ trei luni
de zile, perioadă în care toate datele vor fi adunate, va face o informare
publică a rezultatelor obţinute.
A doua direcţie prioritară pentru actualul
ministru al sănătăţii este reechilibrarea sistemului sanitar. Sistemul este
dezechilibrat, conform acestuia, în special din punctul de vedere al importanţei
care se dă unor componente. Este vorba aici de medicina de familie, medicina de
ambulatoriu, spitale. „În continuare, spitalele ne mănâncă banii, uneori
degeaba, alteori cu internări fictive sau cu cheltuieli inutile. Nu am reuşit să
asigurăm funcţionarea corectă a modulului de bază integrator, care este
medicina de familie, şi, mai ales, nu am reuşit să-i trimitem pe pacienţi la
medicul specialist, în ambulatoriu, unde costă puţin şi se pot rezolva fără să
mai ajungă la spital“, adaugă Nicolăescu. În consecinţă, anul acesta va creşte
bugetul CNAS cu 50% pentru medicina de ambulatoriu. De altfel, MS va încerca să
impună un asemenea sistem şi în contractul-cadru pe anii 2013–2014, care ar
trebui să intre în vigoare de la 1 martie a.c. În acelaşi contract-cadru,
ministrul sănătăţii intenţionează să introducă o prevedere potrivit căreia se
va sista finanţarea din fondurile Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate
a spitalelor private, argumentul acestuia fiind ca banul public să meargă doar
către spitalele publice.
Dar, poate lucrul cel mai greu, în opinia
demnitarului, este pachetul de bază. Se vorbeşte de el de multă vreme, dar încă
nu s-a întâmplat nimic. Din această cauză, în continuare există o lipsă de
control pe costuri, o lipsă de control pe sistem şi, mai ales, o mare lipsă de
sinceritate în relaţia cu cetăţeanul – minţit că „i se oferă“, că „are
dreptul“, când el, de fapt a beneficiat doar de ceea ce sistemul a putut să-i
ofere, în limita bugetului. „Odată realizat acest pachet de bază, putem creşte şi
asigurările private de sănătate suplimentare şi complementare, într-un cuantum
care să poată fi deductibil din impozitul pe venit, astfel încât omul să fie
încurajat să-şi facă acea asigurare privată, dar şi entitatea economică, din
impozitul pe profit, să poată suporta anumite cote din acest pachet suplimentar
şi complementar de asigurări private“, a promis Eugen Nicolăescu, precizând
totodată că acest pachet trebuie stabilit în 2013, apoi aplicat, evaluat,
ajustat şi definitivat în anii care urmează.
De asemenea, ministrul i-a asigurat pe
reprezentanţii pacienţilor că va continua să sprijine compania Unifarm (aflată
în subordinea MS), distribuitorul autorizat de stat pentru aprovizionarea cu
medicamentele la care pacienţii au un acces mai dificil.
