„Conjunctura pandemică a generat o scădere dramatică a diagnosticării cazurilor de cancer, cu circa 30-40%. Practic, pacientul oncologic nu a mai avut acces nici la investigații, atâta vreme cât Ministerul Sănătății permitea accesul în spitalele publice doar pentru urgențe. În această situație, programările pentru consult, investigații, internare sau operație pot dura și 2-3 luni, în condițiile în care, în cancer, în bătălia aceasta pentru viață, fiecare zi contează. De asemenea, bolnavii aflați în stadii terminale, trăiesc o dramă reală și prea puțini primesc ajutorul necesar, la care au dreptul”, a explicat Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiei Bolnavilor de Cancer (FABC).

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, îngrijirea paliativă reprezintă îngrijirea activă şi totală a bolnavilor a căror afecţiune nu mai răspunde la tratament curativ. Ea include controlul durerii şi al simptomelor, dar şi suportul psihologic, social şi spiritual al pacientului şi al familiei acestuia.

Aproape orice medic este nevoit, la un moment dat, să ofere paliaţie, dar, date fiind particularităţile acestor bolnavi, spitalul nu este întotdeauna cea mai bună soluţie pentru acordarea acestor îngrijiri, se arată într-un comunicat de presă.

În România, fiecare unitate medicală trebuie să aloce 5% din totalul numărului de paturi de oncologie îngrijirilor paliative.

„Bolnavii aflaţi în stadii terminale au nevoi speciale. De exemplu, nu este potrivit să le aloci o parte din paturile secţiei de oncologie. Paliația necesită o pregătire specială, iar nevoia de îngrijiri paliative este mult mai mare decat ceea ce oferă sistemul public de sănătate. Practic, bolnavii de cancer din România au șanse la tratament sub nivelul Bulgariei, iar de îngrijiri paliative au parte sub 10%”, a precizat Cezar Irimia.