Eşecul în încercarea de formula o definiţie cuprinzătoare a sănătăţii a făcut să se depună eforturi pentru găsirea unui concept sinonim în medicină. Sub influenţa unei crescânde centrări a preocupărilor legate de persoana umană, teoreticienii occidentali şi în special cei de peste ocean au lăsat la o parte tendinţa de abstractizare a gândirii europene şi au pornit la drum din direcţia subiectivităţii individuale. Aşa se face că termenul calitatea vieţii (quality of life – QOL) a devenit lozinca de raliere a tuturor celor care ţintesc spre înţelegerea integrativă a experienţei subiective la care este supusă persoana în timpul îmbolnăvirii. Termenul pare destul de clar pentru oricine este implicat în managementul sănătăţii şi bolii, însă în literatura ştiinţifică medicală QOL este utilizat cu diferite sensuri şi se referă la o mai mult sau mai puţin vagă preocupare pentru bunăstarea psihologică, socială, funcţionare emoţională, performanţe, satisfacţii de viaţă, suport social etc. Toate aceste aspecte nemedicale ale bolii sunt grupate sub umbrela conceptului, dar se poate deduce că termenul descrie un câmp de interese şi nu o singură variabilă. Există o analogie între QOL şi „boală“: toată lumea ştie ce înseamnă, dar nimeni nu poate să formuleze definiţia corectă. Legătura între cercetările privind calitatea vieţii şi practica medicală este încă destul de laxă, constituind obiectul unui fel de artă pentru artă. Conceptul a început să fie utilizat indirect în anii ’80, când a fost introdus în cercetările privind starea de sănătate. Treptat, sintagma „calitatea vieţii“ a început să înlocuiască modelul biopsihosocial al bolii, propus de Engel. Specialitatea în care QOL şi-a cucerit dreptul de rezidenţă a fost oncologia, unde alternativa tratamentelor agresive care obţin câştiguri în ani de viaţă a fost confruntată cu o mai bună calitate a vieţii fără tratament. Întrebaţi de ce refuză chimioterapia, unii bolnavi de cancer pot răspunde: „Vreau mai degrabă să mor cu propriul meu păr“. Întrebarea: „oare cura este mai rea decât boala?“ se ridică în psihiatria azilară. Albrecht şi Fizpatrick au individualizat patru utilizări ale conceptului calităţii vieţii în medicină: • ca scop măsurabil în trialurile clinice şi eficienţa serviciilor de sănătate • pentru stabilirea nevoilor de sănătate a populaţiilor • pentru planificarea îngrijirilor clinice ale pacienţilor luaţi individual • pentru alocarea de resurse.