Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Campanie de donare de sânge pentru victimele războiului din Ucraina

Viața Medicală
Dorina Novac marţi, 24 mai 2022, ora 10:16

Românii sunt încurajați să doneze sânge pentru victimele războiului din Ucraina în cadrul campaniei „My Blood is Gold For Ukraine”.

Campania este organizată de 321sport și susținută de Sun Plaza, care îi va recompensa pe primii 300 de donatori cu vouchere în valoare de 50 de lei la Gloria Jean’s.

donare de sange

„Vrem ca această campanie de donare de sânge să poată ajuta victimele războiului din Ucraina și, mai departe, mesajul plecat din România să ajungă pe tot globul și să mobilizeze oamenii să doneze sânge pentru a ajuta victimele acestui război crud, inutil și inuman. Sau, de ce nu, pur și simplu să doneze sânge pentru prima dată în țara lor, salvând viețile celor care au nevoie. Solidaritatea venită de pe întreg mapamondul a demonstrat că umanitatea este cea care va învinge întotdeauna, iar gândurile bune au capacitatea de a depăși încercările dificile”, a precizat Radu Restivan, fondatorul 321sport.

Toți cei care doresc să se implice în această campanie, după donarea de sânge în cadrul oricărui centru de transfuzie sanguină din România, vor trebui să-și înscrie datele personale și să atașeze dovada donării (o fotografie cu codul unic de donare și data donării) în formularul acesta.

Donatorii vor primi un e-mail de confirmare în baza căruia vor beneficia de voucherul Gloria Jean’s din Sun Plaza.

Pentru a intra în posesia voucherului, este necesară prezentarea la Info Desk din Sun Plaza, București.

protagoniștii spotului campaniei

Spotul campaniei „ My Blood is Gold for Ukraine” îi are ca protagoniști pe Serhiy Sydorchuk și Florin Cernat, doi fotbaliști care și-au reprezentat cu mândrie țările în competiții internaționale.

Sydorchuk este un membru de bază al Naționalei Ucrainei, iar Florin Cernat nu doar că a jucat pentru Naționala României, dar meciul lui de debut a fost chiar contra Ucrainei.

„În plan personal, pe cei doi îi leagă și un traseu comun în cariera fotbalistică, dar și o prietenie puternică. Sydorchuk, alături de soție și cei trei copii ai săi, a părăsit Ucraina și s-a refugiat în România pentru a se adăposti de război, iar Cernat i-a sărit imediat în ajutor. (...) La unison, Serhiy Sydorchuk și Florin Cernat încurajează românii să doneze sânge pentru victimele de război din Ucraina, pentru că fiecare strop contează și se transformă în „aur” pentru cei care vor beneficia de el”, se arată într-un comunicat.

Etichete: donare de sange campanie de donare de sange razboi ucraina My Blood is Gold For Ukraine

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.