Newsflash
Știri

Câte transplanturi s-au realizat anul acesta în România

de Dorina Novac - iun. 4 2021
Câte transplanturi s-au realizat anul acesta în România

Un număr de două transplanturi de cord, 64 renale şi 21 de transplanturi hepatice au fost realizate în România până în prezent, de la începutul anului.

Chiar dacă anul trecut a fost unul extrem de dificil pentru sistemul sanitar din întreaga lume, activitatea de transplant în România s-a desfăşurat fără întrerupere, au precizat reprezentanții Agenţiei Naţionale de Transplant.

transplant
Sursă imagine: Agentia Nationala de Transplant // Facebook

Aceștia au menționat că totalitatea restricţiilor impuse de pandemie şi-a pus amprenta asupra activităţii de transplant începând cu luna aprilie 2020.

„Ca o comparaţie, dacă în primele 3 luni ale anului 2020 au fost înregistraţi 29 de donatori reali, în aceeaşi perioadă a anului 2021 au fost doar 13. (...) În 2021, până acum, au fost 19 donatori reali şi s-au realizat în România: 2 transplanturi de cord, 64 transplanturi renale (din care 30 cu donator în viaţă) şi 21 transplanturi hepatice (din care 5 cu donator în viaţă)”, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Transplant.

Potrivit sursei citate, în prezent, cu sprijinul MS, strategia de dezvotare a activităţii de transplant în România are ca primă direcţie creşterea numărului de donatori prin implicarea unui număr cât mai mare de unităţi sanitare în activitatea de identificare şi declarare a donatorilor aflaţi în moarte cerebrală, implementarea „culturii donatorului” şi funcţionarea optimă a Programului Naţional de Transplant în toate spitalele judeţene de urgenţă din ţară, precum şi cu demararea programului de declarare a donatorilor fără activitate cardiacă în două programe pilot.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe