Un echipament de plasmafereză (colectare de plasmă umană) a fost instalat, miercuri, la Centrul de Transfuzie Sanguină Braşov. Întregul personal va fi instruit, în următoarele zile.
Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Județean Brașov, în următoarele zile personalul Centrului de Transfuzii va fi instruit asupra modalităţii în care trebuie realizate procedurile de recoltare, prelucrare şi stocare a plasmei.
Centrul de Transfuzii Sanguine Braşov urmează să încheie protocoale de colaborare cu toate spitalele din oraş care tratează pacienţi cu COVID-19, în vederea identificării persoanelor vindecate care ar putea deveni donatoare, cu respectarea regulilor naţionale şi ale UE de protecţie a datelor cu caracter personal.
„Plasma recoltată şi validată din punctul de vedere al securităţii şi calităţii transfuzionale va fi procesată, congelată şi stocată în cadrul Centrului de Transfuzii, urmând să fie administrată doar pacienţilor critici, cu vârsta de cel puţin 18 ani, confirmaţi cu COVID 19 prin metoda Real Time PCR”, a precizat sursa citată, conform Agerpres.
Amintim că MS a elaborat Ordinul de ministru privind Metodologia pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea si distribuția a plasmei de la donator vindecat de COVID-19 și utilizarea monitorizată pentru pacienții critici cu COVID-19 din secțiile ATI.
Citește și: A început recoltarea de plasmă pentru tratarea cazurilor grave de COVID-19
Sursă imagine: Pixabay
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe