Newsflash
Știri

Chirurgul Dan Grigorescu cere demisia președintelui Colegiului Medicilor

de Dorina Novac - ian. 9 2020
Chirurgul Dan Grigorescu cere demisia președintelui Colegiului Medicilor

Medicul chirurg Dan Grigorescu cere demisia președintelui Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, considerând că s-a ante-pronunțat în cazul Floreasca, în lipsa oricăror informații oficiale.

Dan Grigorescu, șeful Secției de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Brașov, a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj în care precizează că „au trecut 10 zile de la comunicatul (acum dovedit ca fiind într-adevăr) nerușinat, conceput și semnat personal de cel care ocupă funcția de președinte al Colegiului Medicilor, cu privire la situația dramatică de la Spitalul Floreasca”.

În acest sens, Dan Grigorescu amintește că președintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, a declarat în acel comunicat „la modul acuzator, implicându-i la modul imoral (adică fără să își fi dat acordul) pe toți membrii Colegiului, printre care mă număr și eu: «...asistăm zilele acestea la un asalt mediatic indecent, neprofesionist şi neinformat la adresa unuia dintre colegii noştri (dr. Beuran-nota mea) cu un renume profesional, care nu merită cu nimic a fi ştirbit prin dezvoltări ideatice fără legături cu relaţiile de cauzalitate, care au dus la acele întâmplări, da, adevărate».

De asemenea, potrivit postării renumitului chirurg brașovean, „Gheorghe Borcean trebuia să se comporte nu doar echidistant, ci (chiar mai mult!) distant în raport cu o situație care, vrând-nevrând, ajungea să fie analizată/judecată și de către Colegiul Medicilor”.

Mai mult, Dan Grigorescu se întreabă „cum să mai aibă și cea mai mică urmă de credibilitate concluziile rezultate dintr-o astfel de anchetă, mai ales dacă, pozitive fiind față de cel acuzat, ar confirma poziția exprimată «apriori» de către șeful Colegiului?”

Sursă Imagine: Facebook

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe