Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Cine ar trebui să fie ministru?

      Sub presiunea protestelor de stradă și pe rețelele de socializare ale societății civile politicienii s-au dat la o parte și au permis alcătuirea unui guvern de tehnocrați până la viitoarele (de altfel, apropiatele) alegeri. Consultările pentru numirea noilor miniștri au decurs neașteptat de repede iar „graba a stricat puțin treaba“.
     La scurt timp de la anunțarea propunerii pentru ministrul sănătății, „mămăliga“ a explodat la toate nivelurile. Consternare și jignire în rândul profesioniștilor care se așteptau la alte nominalizări, anunțate deja pe grupurile de pe Facebook, în rest umor (negru?)/haz de necaz, comentarii picante, crize de falsă pudoare, fiecare după propria înțelegere.
     Ministrul sănătății urma să devină dr. Andrei Baciu, în vârstă de 28 de ani, medic rezident de chirurgie și președintele unei asociații care apară drepturile pacienților. Probabil că din grabă nu a mai avut nimeni timp să verifice „compatibilitatea“ nominalizării cu o asemenea funcție, iar sus-numitul uitase să menționeze că pozase ca model în lenjerie intimă.
     La numai câteva ore, propusul ministru a fost retras din echipă, dar culmea, dedesubturile au fost altele, nu din cauza faptului că ar fi pozat în chiloți, ci din lipsă de experiență și pentru că nu și-a definitivat studiile.
     În locul lui a fost propus și până la urmă și investit în funcție dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, cu zece ani mai în vârstă, universitar, specializat în ginecologie și oncologie, director de institut oncologic, despre care până acum nu au apărut dovezi de „frivolitate“ pe rețelele de socializare, doar ceva nedumeriri despre cine este de fapt și de ce ar fi așa de nimerit pentru o asemenea funcție.
     Cu toate că a fost repede exclus din echipa de tehnocrați a prim-ministrului Dacian Cioloș, dr. Andrei Baciu a avut parte în scurtul timp cât a fost expus judecății publice și de susținere și simpatie. Un grup de femei a format o petiție în sprijinul lui, iar la televizor s-a afirmat că poate nu a fost cea mai proastă alegere, având în vedere că este tânăr, a mai lucrat în alte sisteme și este (încă) rezident, adică știe problemele și poate ar putea stăvili exodul medicilor rezidenți. Alții nu au fost de acord ca o persoană care a încercat în mod cinstit să-și rotunjească veniturile prin ce știa să facă să fie ridiculizată dezavantajată și discriminată.
     Cu această numire „neinspirată“, s-a mai scris o filă pentru ca reforma sistemului medical românesc să intre în cartea recordurilor nedorite, fără să reamintim schimbarea frecventă a miniștrilor sănătății în ultimii 25 de ani și lipsa de prioritate acordată reformei sistemului de sănătate de toate guvernele postdecembriste.
     Dar ceva, ceva tot s-a „mișcat“ în societatea civilă și în rândul corpului medical care s-a îndreptat fie și numai cu un pas în direcția cea bună: faptul că s-a luat atitudine împotriva unei numiri la repezeală, percepută ca o lipsă de respect față de sănătatea populației și profesioniștii din sănătate. Și se pare că este momentul potrivit ca în opinia publică și în lumea medicală să se cristalizeze un profil al candidatului ideal, cine și cum ar trebui să fie un ministru al sănătății care să miște odată lucrurile din loc și să înceapă mult așteptata reformă: tânăr, bătrân, bărbat, femeie, medic sau de altă profesie?
     Se știe că în sistemele de sănătate din țările mai puțin dezvoltate, de obicei este numit la conducerea ministerului sănătății o personalitate medicală și/sau politică cunoscută, fără a se ține cont prea mult de alte calități.
     Altfel se întâmplă în țările dezvoltate și voi lua ca exemplu profilul miniștrilor sănătății din Olanda, care, în opinia experților, are cel mai bine organizat și performant sistem de sănătate din UE și din lume. În această țară, există o lungă tradiție în pregătirea funcționarilor publici și a politicienilor pentru a-și îndeplini cu civism și onestitate atribuțiile. La denumirea de minister al sănătății au fost adăugate în timp și alte domenii apropiate cum ar fi afacerile sociale, igiena mediului, bunăstarea și cultura. Din 1994 și până în prezent acest minister se numește, într-o traducere liberă, Ministerul sănătății, bunăstării și sportului.
     Reformele majore în sistemul de sănătate olandez au început în anii ’70; de atunci au fost numiți doisprezece miniștri, dintre care cinci au fost femei și doar doi de profesie medici (de medicină internă și pediatrie/imunologie), fără să fie „personalități“ medicale în adevăratul înțeles al cuvântului. Alte domenii din care au provenit miniștrii sănătății, sau pe care le-au avut în portofoliul profesional, au fost: economie, sociologie, politică, biochimie, justiție, mișcare sindicală, filozofie, societate civilă – mișcarea feministă –, media/tv, etică și deontologie. Toți miniștri din anii ’70 și până în prezent au avut în comun faptul că au fost la vârsta maturității, au fost implicați politic și au dovedit de-a lungul carierei calități profesionale și manageriale, spirit civic, inovativ și inițiativă. Majoritatea au deținut înainte diferite funcții în instituții de stat și din domeniul medical. După îndeplinirea mandatului, o parte dintre ei, pentru a asigura continuitate, au rămas în funcții ca înalți funcționari, cum ar fi secretari de stat la ministerul sănătății, directori de case de asigurări, instituții medicale ș.a.
     Miniștrii sănătății au fost aleși și numiți în funcție de domeniul din sănătate care trebuia reformat la acel moment, așa cum fuseseră stabilite prioritățile în programele de guvernare. Astfel, în anii ’70–’80 s-a acordat atenție dezvoltării asistenței medicale din prima linie și în special medicinii de familie. În următoarea decadă, ministrul, un econom provenind din mediul asigurărilor, care a deținut două mandate complete, a pus accentul pe dezvoltarea și diversificarea sistemului de asigurări de sănătate și a pachetelor de asigurări, în perspectiva prognozatei îmbătrâniri a populației și înmulțirii pacienților cu boli cronice. În anii ’90, un ministru medic cu un mandat de opt ani a avut ca prioritate conținutul și calitatea serviciilor medicale, a adus în discuție acordarea îngrijirii paliative în bolile incurabile (inclusiv cancerul) și a propus legea eutanasiei și a sinuciderii asistate, alături de alte aspecte etice importante în relație cu îngrijirea medicală. În prima decadă a mileniului trei, având în vedere și schimbările în structura și veniturile populației, prioritatea a fost implementarea economiei de piață în medicină și atunci miniștrii au fost un econom și un sociolog. Cel mai recent ministru al sănătății este o femeie cu pregătire și în comunicare, care a fost ani la rând în politică și funcționar în minister. Acest ministru se preocupă în primul rând de armonizarea aspectelor medicale și sociale, prin creșterea participării familiei și comunității la îngrijirea medico-socială. Pe lângă aceasta, o altă prioritate a prezentului este creșterea gradului de cooperarea/conlucrare între diferitele eșaloane medicale și crearea de rețele de lucru. Și nu în ultimul rând, menținerea la același nivel și/sau scăderea costurilor asistenței medicale concomitent cu îmbunătățirea continuă a calității serviciilor, implementarea și punerea la dispoziția pacienților a ultimelor metode de diagnostic, tratament și îngrijire.
     Personal, cred că în România este nevoie de un ministru al sănătății, care să nu fie neapărat medic sau bărbat. În primul rând este nevoie de un foarte bun organizator cu charismă, cu viziune, care știe să comunice și să lucreze în echipă, susținut politic și dublat de tehnocrați și consilieri de valoare. Viitorul ministru al sănătății ar trebui să rămână pe post cel puțin un mandat întreg, dacă nu chiar două sau trei, pentru a oferi continuitate reformelor ce le va avea în vedere. În programul de guvernare trebuie să existe pentru sănătate, la fel ca și pentru alte domenii, priorități bine definite și în cascadă logică, astfel încât ministrul sănătății să le poată traduce în practică și să fie suținut finaciar, politic și social.
     Șansa actualului ministru tehnocrat din acest guvern episodic de a schimba ceva este redusă, din lipsă de timp și mai ales din cauză că sănătatea iar pare să fie o prioritate numai pe hârtie, nu și în fapt. Din păcate nu are la dispoziție o echipă de adevărați tehnocrați și există șansa să complice și mai mult lucrurile, în loc să le descurce. Poate specializarea pe care o are îl va ajuta să depisteze în fază precoce și să trateze, fie și paliativ, „cancerul“ din sistemului medical românesc: corupția.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.