Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

CNAS: pașii necesari pentru un sistem de sănătate performant și rezilient

Viața Medicală
Florentina Ionescu miercuri, 28 aprilie 2021, ora 13:05

Președintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe, a susținut o conferință de presă astăzi, 28 aprilie, în cadrul căreia a comunicat acțiunile prioritare ale CNAS, în perioada 2021-2022, necesare pentru construcția unui sistem de sănătate performant și rezilient.

Adrian Gheorghe a anunțat publicarea raportului de activitate al CNAS pentru anul 2020, care include de această dată, pe lângă informații privind modul în care a fost cheltuit Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate ( FNUASS) anul trecut, și informații privind destinația fondurilor rambursate, respectiv volumul de servicii medicale defalcat atât pe tipuri de servicii cât și pe județe, se arată într-un comunicat remis redacției. 

sistem de sanatate contract cadru cnas

„Este evident că pandemia Covid-19 va continua să pună presiune pe resursele umane, financiare, legale și materiale ale sistemului de sănătate. Această suprasolicitare oferă nu doar șansa, ci și obligația unei reajustări structurale, dar și realiste, a mecanismelor de finanțare a sănătății în România, pentru a materializa aspirația colectivă către un sistem de sănătate performant și rezilient”, a declarat președintele CNAS.

În acest sens, Adrian Gheorghe a semnalat necesitatea elaborării unui nou model de Contract-cadru care să rezulte în urma colaborării dintre CNAS, Ministerul Sănătății și reprezentanți ai organizațiilor profesionale medicale, ai pacienților, ai furnizorilor de servicii și ai industriei farmaceutice.

Acest nou model de Contract-cadru trebuie să pună în centru definirea, măsurarea și răsplătirea performanței, atât în promovarea sănătății cât și în tratarea bolii. Consultările pe acest proiect vor demara în luna iulie 2021, cu termen-țintă noiembrie 2021.

Când intră în vigoare noul Contract-cadru

Pe termen scurt, președintele CNAS a menționat ca obiectiv intrarea în vigoare, începând cu data de 1 iulie 2021, a noului Contract-cadru pentru perioada 2021-2022 și a normelor de aplicare ale acestuia. Cele două proiecte de acte normative se află în prezent în dezbatere publică.

„Propunerile din aceste proiecte de acte normative au ca principal scop creșterea ponderii serviciilor medicale de prevenție și reprezintă primii pași în demararea procesului de inversare a piramidei serviciilor de asistență medicală, prin creșterea ponderii serviciilor acordate în medicina primară și în ambulatoriul de specialitate și reducerea internărilor nejustificate pentru cazurile medicale care ar putea fi tratate în condiții de siguranță și în ambulatoriu sau de către medicii de familie”, a mai declarat Adrian Gheorghe, președintele CNAS.

În data de 6 mai 2021, va fi organizată proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor de director general al caselor de asigurări de sănătate județene și CAS AOPSNAJ.

Președintele CNAS a subliniat importanța unui management performant la nivelul caselor de asigurări de sănătate din subordinea CNAS pentru gestionarea eficientă a fondurilor repartizate și aplicarea corectă și unitară a măsurilor reglementate la nivel național, ca principale modalități prin care se poate asigura un acces mai bun al pacienților la serviciile acordate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

„Am schimbat total filozofia de recrutare a managerilor de CAS. Este un concurs organizat în mod transparent, obiectiv, fără discriminare pe criterii politice sau de orice altă natură, un concurs în care vor promova acei candidați cu cele mai bune abilități de planificare, organizare, coordonare și control. După finalizarea concursului din data de 6 mai vom organiza un nou concurs pentru posturile de director general care nu s-au ocupat în urma rezultatelor obținute de candidați sau pentru care nu au existat candidați înscriși în prima etapă”, a adăugat Adrian Gheorghe.

De asemenea, președintele CNAS a vorbit și despre măsurile necesare pentru consolidarea unui parteneriat corect atât cu pacienții, cât și cu furnizorii de servicii medicale.

În acest sens, Adrian Gheorghe a anunțat că, în scurt timp, CNAS va implementa o aplicație prin intermediul căreia pacienții pot semnala situațiile în care, la solicitarea furnizării de servicii medicale, nu le sunt respectate drepturile.

„Am sesizat o aplicare neuniformă a reglementărilor din sistem care afectează uneori accesul pacienților la servicii medicale. Încurajăm pacienții să ne semnaleze problemele pe care le întâmpină pentru a le putea remedia. Scopul nu este de a găsi vinovați ci de a îndrepta erorile din sistem care pot afecta pacienții”, a subliniat președintele CNAS.

Pe de altă parte, pentru a veni în sprijinul furnizorilor de servicii medicale, CNAS transmite săptămânal, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate cu care aceștia se află în contract, lista actelor normative aprobate, cu incidență în sistemul de sănătate, pe care furnizorii trebuie să le cunoască și să le respecte.

De asemenea, pentru creșterea gradului de informare, CNAS centralizează săptămânal petițiile și solicitările de informații primite la casele de asigurări de sănătate.

Din analiza datelor săptămânale rezultă cele mai frecvente întrebări adresate de pacienți și sunt identificate astfel acele reglementări care nu sunt suficient cunoscute sau înțelese. Răspunsurile la aceste întrebări fac obiectul unei promovări speciale, fiind comunicate către asociațiile de pacienți și postate pe site-ul propriu al CNAS la secțiunea „întrebări frecvente”, precum și pe pagina de Facebook a instituției.

Etichete: CNAS contract cadru adrian gheorghe presedinte cnas fonduri fnuass Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.