Newsflash
Știri

Comunicarea medic-pacient în oncologie

de Florentina Ionescu - iul. 8 2022
Comunicarea medic-pacient în oncologie

Un ghid apărut în SUA, în 2020, poate fi aplicat și adaptat pentru ca medicii oncologi din România să înveţe să comunice mai bine cu pacienţii lor, astfel încât să nu le mai fie teamă să dea vești proaste.

comunicare medic pacient in oncologie

Unul dintre subiectele abordate la conferinţa naţională a Asociaţiei Melanom România din luna iunie – o temă extrem de importantă pentru medicii din orice specialitate – a fost comunicarea cu pacientul. Nicolae-Iordache Iordache, consultant independent, trainer și autor, a încercat să ofere un răspuns la întrebarea „De ce este importantă comunicarea medic-pacient?”, oferind și câteva exemple de resurse.

Acesta realizează în prezent un proiect de coaching cu mai mulţi medici neurochirurgi din ţară care vor să-și îmbunătăţească relaţia cu pacienţii și a asistat la consultaţiile lor: „Am observat în special chimia asta, a pacientului care se duce la un medic care trebuie să îi comunice un diagnostic. Și am încercat să mă pun în pielea lor și să îi învăţ pe medici ce să facă”. 

IA devine aliat în prevenţia bolilor 

Cum comunicăm pacienţilor riscurile și opţiunile? În opinia consultantului, „se pierd pacienţi (dar nu în sensul de deces – n.red.) de la excizie, până când vine biopsia și până când înţeleg ei că trebuie să se ducă la un oncolog”. Urmărindu-i pe chirurgii cu care lucrează acum, Nicolae-Iordache Iordache a observat că medicilor le e foarte greu să dea o veste proastă și încearcă orice ca să nu o facă. 

Asociația Melanom România: „Trăim în era transformărilor digitale” 

Instrument ce poate fi adaptat în melanom

Trainerul a recomandat un ghid de comunicare cu pacientul în Oncologie, realizat în SUA, în anul 2020, motivând că e destul de clar că medicii români nu au pregătire în comunicare: „Ultima dată când am făcut un curs cu oncologi era acum patru sau cinci ani și mi-au spus că ei nu aveau un curs despre cum ar trebui să comunice cu pacientul în Oncologie. (...) Nu cred că s-a schimbat asta”.

Așadar, o resursă valoroasă este volumul „Patient-Centered Communication in Cancer Care” (de la National Cancer Institute din SUA). „Este un ghid foarte frumos care poate fi adaptat pentru melanom extrem de simplu.” Practic, în acest volum sunt prezentate obiectivele comunicării pentru fiecare etapă: de la screening, la biopsie, la primul tratament, la al doilea tratament, la paliaţie etc.

„Ce lipsește? Să-l citească cineva și, în al doilea rând, să încerce să-l pună în practică. Ar mai fi ceva: trebuie să (...) îţi dai seama, să îţi pese că nu comunici foarte bine sau că ai putea să faci treaba asta un pic mai bine.”

În concluzie, trainerul afirmă că medicii își pot îmbunătăţi comunicarea cu pacienţii fără un efort prea mare, iar o resursă disponibilă online este acest ghid american, pe care îl puteți descărca de la acest link.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe