Newsflash
Știri

Concert în memoria victimelor COVID-19

de Florentina Ionescu - dec. 10 2021
Concert în memoria victimelor COVID-19

Un concert simbolic, fără public, a avut loc vinerea trecută, pe Arena Naţională. Soliști, formaţii și membrii unor coruri s-au alăturat medicilor pentru a transmite un mesaj în memoria celor peste 56.000 de români care și-au pierdut viaţa din cauza COVID-19.

sandra alexiu facebook4

Medicul Sandra Alexiu, președintele Asociaţiei Medicilor de Familie București-Ilfov (AMF-B), s-a aflat pe stadionul Arena Naţională alături de artiști și a avut două intervenţii, evenimentul fiind transmis în direct de TVR. Reprezentanta AMF-B s-a implicat în mod direct în proiectul „Artiști pentru viaţă”, desfășurat sub hashtagul #Oamenicamine, pentru a comemora victimele pandemiei de COVID-19 din ţara noastră. Evenimentul a fost alcătuit din mai multe momente muzicale, susţinute de diferiţi soliști, intercalate cu scurte interviuri cu persoanele implicate în această campanie, în ideea de promovare a vaccinării împotriva COVID-19, a povestit dr. Sandra Alexiu.

Diagnosticarea la timp, un deziderat

Atmosfera de pe stadion a fost una de „solidaritate, foarte emoţionantă”, după cum a descris-o președintele AMF-B. Scaunele au fost goale și, practic, medicii și artiștii s-au adresat celor care s-ar fi putut afla pe ele și care nu mai sunt în viaţă din cauza COVID-19. „Am văzut soliști, coruri, persoane importante care au dorit să pună umărul și au venit voluntar la acest concert. Eu am avut două scurte intervenţii, dar nu am făcut decât să subliniez rolul important în comunicarea pacienţilor cu medicul de familie, pentru a putea ajunge la dezideratul de a nu mai întârzia foarte mult diagnosticul”, a declarat dr. Sandra Alexiu pentru Viaţa Medicală.

Totodată, ea a subliniat că a pus accentul, în alocuţiunile sale, și pe partea de prevenţie, „pentru că atâta vreme cât nu avem un tratament care s-a dovedit eficient pentru această boală, vaccinarea este singura care ne rămâne pentru a ne proteja”. 


Galerie imagini (19)

„A murit un oraș”

Scopul concertului a fost acela de a transmite un mesaj puternic pro vaccinare, a explicat Petre Năstase, regizorul evenimentului: „A fost un concert manifest prin care am vrut să subliniem dramatismul momentului, pentru că au murit 57.000 de oameni. Am ales Arena Naţională pentru că este cel mai mare stadion și are 55.400 de locuri. Ar fi putut fi plină de oamenii care au fost răpuși de boală. Am vrut să se înţeleagă foarte clar că, practic, a murit un oraș”.

Pe ecranul pe care apare scorul de la meciurile de fotbal, organizatorii au afișat un contor în continuă schimbare, în jurul valorii de 56.000 (numărul deceselor la momentul difuzării concertului – n.r.). Întrebată în timpul transmisiunii live câţi medici de familie români au murit în pandemie, dr. Sandra Alexiu a spus că numărul acestora reprezintă a mia parte din numărul deceselor cauzate de COVID-19 „Vorbim de aproximativ 60. Majoritatea sunt medici care au murit înainte să apară vaccinul anti-COVID, așa că nu au avut șansa să se protejeze de boală”, a conchis președintele AMF-B.

 

ETICHETEconcert covid

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe