Congresul European de Cardiologie a împlinit în această vară 60 de ani. Prima ediţie a avut loc la Londra, în 1952, şi a întrunit 2.000 de participanţi. Congresul cardiologilor europeni a crescut încetul cu încetul. La această a 60-a ediţie au fost peste 30.000 de participanţi. De câţiva ani, congresul organizat de European Society of Cardiology a devenit cel mai amplu congres de cardiologie din lume, devansând reuniunile similare organizate de American Heart Association sau de American College of Cardiology.
   Anul acesta, participanţii au venit din peste 150 de ţări. O treime – deci circa 10.000 – au venit din afara Europei. În cele aproape cinci zile ale Congresului (25–29 august) au fost prezentate peste 4.000 de lucrări originale în 34 de săli concomitent.
   Cu ocazia deschiderii Congresului, Michel Komajda (Franţa), preşedintele Societăţii Europene de Cardiologie (ESC), a reamintit că ESC este în prezent una din cele mai puternice societăţi medicale ale lumii. Sunt 54 de ţări membre şi alte 36 afiliate, iar din societatea principală au derivat alte şase asociaţii profesionale internaţionale majore şi 19 grupuri de lucru. Principala revistă a societăţii, European Heart Journal, care are vârsta de „doar“ 32 de ani, are un factor de impact de peste 10, nu departe de impactul celor două mari şi vechi reviste de cardiologie, Circulation şiJACC. Acest indicator de valoare va creşte, fără îndoială, din nou, odată cu trecerea revistei la apariţie săptămânală, din 2013.
   Mai trebuie să amintim că ESC desfăşoară o asiduă activitate de sprijinire a cercetării medicale, a educaţiei medicale şi de încurajare a tinerilor să se îndrepte spre cercetare medicală, fie ea clinică sau fundamentală. Numeroasele premii acordate – pe domenii – tinerilor medici, bursele de cercetare, atelierele de formare, ESC-eL (platforma electronică de formare care conferă, după doi ani de pregătire la distanţă, o diplomă de excelenţă în cardiologia europeană) – toate acestea reflectate într-un site al ESC de o bogăţie şi varietate de informaţii profesionale practic în totalitate gratuite – fac din activitatea online a ESC una din cele mai bogate existente în medicină.
   Prezentăm, pentru publicul medical din România, o trecere în revistă a noutăţilor semnificative ale Congresului ESC 2012. "> Congresul European de Cardiologie – München 2012 - Viața Medicală
Știri

Congresul European de Cardiologie – München 2012

de Prof. dr. Mircea CINTEZĂ - sept. 27 2012
Congresul European de Cardiologie – München 2012

   Congresul European de Cardiologie a împlinit în această vară 60 de ani. Prima ediţie a avut loc la Londra, în 1952, şi a întrunit 2.000 de participanţi. Congresul cardiologilor europeni a crescut încetul cu încetul. La această a 60-a ediţie au fost peste 30.000 de participanţi. De câţiva ani, congresul organizat de European Society of Cardiology a devenit cel mai amplu congres de cardiologie din lume, devansând reuniunile similare organizate de American Heart Association sau de American College of Cardiology.
   Anul acesta, participanţii au venit din peste 150 de ţări. O treime – deci circa 10.000 – au venit din afara Europei. În cele aproape cinci zile ale Congresului (25–29 august) au fost prezentate peste 4.000 de lucrări originale în 34 de săli concomitent.
   Cu ocazia deschiderii Congresului, Michel Komajda (Franţa), preşedintele Societăţii Europene de Cardiologie (ESC), a reamintit că ESC este în prezent una din cele mai puternice societăţi medicale ale lumii. Sunt 54 de ţări membre şi alte 36 afiliate, iar din societatea principală au derivat alte şase asociaţii profesionale internaţionale majore şi 19 grupuri de lucru. Principala revistă a societăţii, European Heart Journal, care are vârsta de „doar“ 32 de ani, are un factor de impact de peste 10, nu departe de impactul celor două mari şi vechi reviste de cardiologie, Circulation şiJACC. Acest indicator de valoare va creşte, fără îndoială, din nou, odată cu trecerea revistei la apariţie săptămânală, din 2013.
   Mai trebuie să amintim că ESC desfăşoară o asiduă activitate de sprijinire a cercetării medicale, a educaţiei medicale şi de încurajare a tinerilor să se îndrepte spre cercetare medicală, fie ea clinică sau fundamentală. Numeroasele premii acordate – pe domenii – tinerilor medici, bursele de cercetare, atelierele de formare, ESC-eL (platforma electronică de formare care conferă, după doi ani de pregătire la distanţă, o diplomă de excelenţă în cardiologia europeană) – toate acestea reflectate într-un site al ESC de o bogăţie şi varietate de informaţii profesionale practic în totalitate gratuite – fac din activitatea online a ESC una din cele mai bogate existente în medicină.
   Prezentăm, pentru publicul medical din România, o trecere în revistă a noutăţilor semnificative ale Congresului ESC 2012.

Congresul European de Cardiologie a împlinit în această vară 60 de ani. Prima ediţie a avut loc la Londra, în 1952, şi a întrunit 2.000 de participanţi. Congresul cardiologilor europeni a crescut încetul cu încetul. La această a 60-a ediţie au fost peste 30.000 de participanţi. De câţiva ani, congresul organizat de European Society of Cardiology a devenit cel mai amplu congres de cardiologie din lume, devansând reuniunile similare organizate de American Heart Association sau de American College of Cardiology. Anul acesta, participanţii au venit din peste 150 de ţări. O treime – deci circa 10.000 – au venit din afara Europei. În cele aproape cinci zile ale Congresului (25–29 august) au fost prezentate peste 4.000 de lucrări originale în 34 de săli concomitent.

 

   Cu ocazia deschiderii congresului, au fost înmânate medaliile de aur ale Societăţii Europene de Cardiologie pe anul 2012. Ele i-au onorat pe Patrick Serruys, belgian ce lucrează în Olanda (Thorax Center Rotterdam), Pedro Brugada, originar din Spania, acum lucrând în Belgia (Bruxelles), şi Ryozo Nagai, de la Universitatea din Tokyo.
   Serruys a fost unul din pionierii cardiologiei intervenţionale coro­nariene, demonstrând avantajul in­contestabil al implantării de stent în locul angioplastiei coronariene simple, doar cu balon, introduse prima dată în cardiologie de Andreas Grüntzig. De asemenea, a fost cel care a lansat în literatură avantajul major al utilizării protezei aortice percutanate la bolnavii cu stenoză aortică severă şi cu risc prea mare pentru a primi proteză prin operaţie.
   Brugada a descris sindromul care îi poartă numele, observând, în 1987, aspectul neobişnuit al ECG, cu supradenivelare de ST doar în V1, V2 şi V3, la un copil care fusese resuscitat de mai multe ori după sincope repetate. Pedro Brugada a strâns, până în 1992, opt cazuri similare, publicate în JACC. Adevărata dezvoltare a problemei a venit când, împreună cu fratele său mai tânăr, Joseph Brugada, au stabilit cauza moleculară (anomalie în canalele de sodiu miocitare), mecanismul consecutiv al sincopei – fibrilaţie ventriculară – şi transmiterea genetică a anomaliei. Mai târziu, după ce s-a constatat că sindromul Brugada constituie cea mai frecventă cauză de moarte subită la tineri aparent sănătoşi, a venit şi corolarul terapeutic – implantarea de defibrilator portabil la bolnavii purtători ai tarei genetice.
   Ryozo Nagai a avut contribuţii majore în descifrarea mecanismelor moleculare ale aterogenezei. Factorul de transcripţie KLF5 transformă miocitele în forme aterogene şi blocarea acestui factor reduce considerabil leziunile arteriale în modelele experimentale. A mai demonstrat că, în urma stresului de diverse cauze, ţesuturile vasculare răspund prin microinflamaţie, mecanism ce conduce şi întreţine placa aterosclerotică instabilă.
   În cadrul Congresului ESC 2012 au fost lansate şase noi ghiduri ale Societăţii Europene de Cardiologie, aproape tot atâtea cât fuseseră promovate în 2010 şi 2011 împreună (şapte în total). Vom face prezentarea noutăţilor congresului acoperind la început domeniile la care se referă şi ghidurile, apoi vom continua cu alte câteva noutăţi semnificative.

Infarctul miocardic

   În domeniul infarctului miocardic (IM), au apărut două ghi­duri ESC: unul se referă la definiţia universală a IM, celălalt la diagnosticul şi tratamentul IM cu supra­denivelare ST.
   Ghidul actual de definire este intitulat „A treia definiţie universală a IM – 2012“. Ea vine să dezvolte primele două definiţii universale, din 2000, respectiv 2007. Actuala definiţie pune mare accent pe rolul troponinelor în validarea existenţei necrozei. Autorii preferă troponina I, care însă este pusă la dispoziţie de prea mulţi producători, cu dificultăţi de standardizare. Troponina T pare egal de valoroasă. Limita normalului este acea valoare sub care se încadrează 99% din populaţia considerată normală. Această limită este definită în picograme sau micrograme de fiecare producător în parte şi poate deci varia în nişte limite rezonabile.
   Se consideră că troponina este crescută în două mari categorii de situaţii: prin necroză miocardică de tip infarct şi prin injurie miocardică subacută sau cronică, dar fără condiţii de infarct acut. Troponina poate creşte şi în afara necrozei miocardice, atunci când există condiţii care să producă injurie miocardică, dar nu neapărat necroză prin infarct (miocardită, insuficienţă cardiacă severă, contuzii, abuz de cocaină cu disfuncţie endotelială coronariană severă şi numeroase alte condiţii, dezvoltate în ghid). În infarct, troponina are însă o curbă de creştere şi de descreştere acută binecunoscută, de aceea se recomandă repetarea determinării la trei-şase ore şi apoi la şapte-douăsprezece ore de la prima determinare. În alte condiţii, cel mai des subacute sau cronice, o astfel de curbă de obicei nu se regăseşte. De asemenea, se acordă o mare importanţă contextului clinic în care apare creşterea troponinei.
   Ghidul distinge cinci forme de infarct miocardic:
   • Infarct miocardic spontan, care apare deci prin ischemie acută prelungită şi fără creşterea necesarului de oxigen al miocitelor. În majoritatea cazurilor, apare printr-o complicaţie a aterosclerozei coronariene;
   • Infarctul miocardic prin dezechilibru cerere-ofertă, când miocardul are necesar crescut de oxigen, care nu i se poate furniza. Sunt numeroase condiţii clinice comune în care acest tip de infarct poate apărea;
   • Deces în condiţii clinice sugerând un infarct, dar troponinele nu s-au determinat din cauza decesului precoce;
   • Infarct miocardic asociat PCI (percutaneous coronary intervention) sau trombozei de stent. Valorile troponinei trebuie să fie în acest caz mult mai mari, căci este posibil să fi existat o creştere de troponină prealabilă, prin procedură;
   • Infarct miocardic asociat pontajului coronarian. Şi aici creşterea troponinei trebuie să fie foarte ridicată.
   Odată identificată cauza şi deci categoria de infarct, terapia va fi corespunzătoare şi prognosticul va fi diferit. Clasificarea este însă de mare folos studiilor epidemiologice, intense în acest moment al istoriei, pentru a stabili evoluţia bolii cardio­vasculare sub diversele sale aspecte şi, mai ales, eficienţa mij­loacelor tera­peutice la nivel populaţional.
   AMI-STEMI 2012 – ghidul de tratament al IM cu supradenivelare ST persistentă – are ca principale mesaje următoarele:
   • Stabileşte intervale de timp clare şi foarte scurte pentru aplicarea procedurilor de dezobstrucţie: ECG efectuat şi interpretat sub 10 minute de la contactul cu medicul, PCA, când este disponibilă, se va aplica în mai puţin de 90 de minute de la acest contact, dacă nu, fibrinoliza va începe sub 30 de minute de la contact, aşadar din stadiul prespital;
   • Pentru PCA, se recomandă folosirea de stent activ farmacologic;
   • Pentru fibrinoliză, se recomandă folosirea a orice în afara streptokinazei;
   • Ca tratament anticoagulant adjuvant se recomandă bivalirudina, dacă nu enoxaparina şi abia apoi heparina nefracţionată;
   • În privinţa tratamentului adjuvant antiplachetar, prasugrelul sau ticagrelorul îşi capătă locul meritat, ală­turi de aspirină, atunci când clopidogrelul nu dă rezultate. Totuşi, condiţiile în care este de preferat un antiplachetar sau altul nu sunt încă definite foarte precis. Un test de laborator fiabil al rezistenţei plachetare la antiagregare pare că a devenit disponibil, dar el este folosit în prezent pentru condiţii subacute sau cronice.
   Există numeroase alte situaţii minuţios analizate în ghid.

Insuficienţa cardiacă acută şi cronică

   Ghidul de insuficienţă cardiacă 2012 are câteva accentuări ale unor mesaje faţă de ghidul din 2008:
   • Promovează creşterea netă a utilizării antagoniştilor de aldosteron (spironolactonă, eplerenonă) la toţi bolnavii cu FE sub 35% ce rămân simptomatici după tratament maximal;
   • Promovează folosirea ivabradinei la bolnavii în ritm sinusal, cu ţinta de a reduce AV sub 70. Se poate merge până la 50 bătăi/minut, dacă nu sunt tulburări de conducere AV şi nu apar simptome;
   • Se promovează creşterea rolului resincronizării;
   • Se discută rolul pontajului coronarian la bolnavi cu risc crescut, dar ischemie semnificativă;
  • Se discută condiţiile de aplicare a intervenţiilor valvulare transcutanate în condiţii de insuficienţă cardiacă (IC) severă şi rolul mijloacelor mecanice de susţinere;
   • Se discută rezultatele preliminare ale unor noi terapii: stimularea nervilor autonomi, denervarea simpatică renală, folosită până acum doar în terapia HTA rezistente (vom reveni), un dispozitiv inserat transcutanat care reface forma ovală a ventriculului stâng şi, nu în ultimul rând, terapia genică, la animal obţinându-se prin această terapie o creştere a forţei contractile cu 25%.
   În afara ghidului, este de amintit că un nou medicament, LCZ 696, s-a dovedit, în studiul Paramount, mai bun ca valsartanul la bolnavi cu IC cronică.
   Într-un alt studiu s-a dovedit că băuturile energizante ce conţin taurină cresc semnificativ contractilitatea ventriculară. Acest fapt nu trebuie luat ca modalitate terapeutică potenţială ci, din contră, ca un factor de risc de epuizare a cordului insuficient sau, poate, ca un factor de risc de HTA la tineri.
   Tot în afara ghidului, este de amintit că, în prezent, durata de viaţă după transplantul de cord este în medie de 20 ani!

Valvulopatiile

   Am avut deosebita plăcere să constatăm cu toţii că onoarea de a comenta noile ghiduri de valvulopatii în ziarul ESC al congresului a fost oferită de organizatori doctorului Bogdan A. Popescu din România (vezi foto)

 

   Ghidul 2012 face progrese însemnate în definirea riscului în valvulopatii, în diagnostic şi în indicaţiile terapeutice.
   În definirea riscului, se recomandă folosirea EuroSCORE (scorul de risc operator), dar şi a altor scoruri de risc direct aplicabile unor valvulopatii. Acest lucru devine deosebit de important, deoarece au apărut condiţii în care se recomandă implantarea de proteză la bolnavi cu valvulopatie severă, chiar în absenţa simptomelor (de exemplu, stenoza aortică). În context, este remarcabilă analiza informaţiilor obţinute prin diverse tehnici imagistice.
   Având în vedere numeroasele opinii necesare în luarea unei decizii (cardiolog, intervenţionist, chirurg, anestezist, ecografist, specialist în imagistică, gerontolog etc.) – ghidul insistă că, în cazul valvulopatiilor, conceptul de „Heart Team“ îşi are aplicaţie reală.
   Remarcabilă este analiza detaliată în ghid a tehnicilor intervenţionale de tratament care, cu excepţia insuficienţei aortice, au în prezent un rol consistent în tratamentul tuturor valvulopatiilor majore.
   Cea mai largă aplicare o are TAVI – inserţia percutană a unui stent-proteză aortic. Inventată de un danez (Henning Rud Andersen) în 1991, proteza nu a avut ecou până când Patrick Serruys, actualul laureat al ESC 2012, nu a promovat conceptul în JACC, în 1992. Ulterior, Alain Cribier l-a aplicat primul la om. În prezent, există peste 50.000 de purtători de TAVI.
   În insuficienţa mitrală se foloseşte în prezent implantarea percutanată de Mitra Clip, un device care menţine unite părţile mediane ale foiţelor mitrale insuficiente (după modelul chirurgical Alfieri de unire chirurgicală cu un fir, dar, în cazul Mitra Clip, fără anestezie generală sau pompă). În treacăt spus, Ottavio Alfieri este copreşedintele colectivului ce a elaborat ghidul de valvulopatii. Succesul intervenţiei percutane este de 75%, cu reducerea drastică a regurgitării, dar cu păstrarea practic intactă a umplerii ventriculare, ce se face de o parte şi de alta a foiţelor mitrale „clipate“.
   Stenoza mitrală poate fi rezolvată prin dilatare cu balon, tehnică de o vârstă acum respectabilă, cu reguli clare, succes remarcabil şi unde nu apar noutăţi.
   Valva tricuspidă a început şi ea să beneficieze de tehnici intervenţionale, dar ele sunt la început.

Fibrilaţia atrială

   În fibrilaţia atrială (FA), ghidul ESC 2012 aduce în discuţie destule noutăţi.
   Pentru evaluarea riscului, ghidul recomandă folosirea scorului de risc CHA2DS2-VASc şi comentează pe larg evaluarea complexă „sângerare–trombozare“ necesară în stabilirea tipului şi a intensităţii terapiei anticoagulante.
   Ghidul discută pe larg rolul dabigatranului, al rivaroxabanului şi al apixabanului în tratamentul anticoagulant de durată. Poziţia acestora, în raport cu tratamentul clasic antivitamina K, ţine în prezent de considerente mai ales administrative şi economice. Se aşteaptă, probabil, acumularea de date.
   Indicaţiile ocluziei intervenţionale percutane a auriculului stâng şi rezultatele procedurii sunt, de asemenea, discutate.
   Pentru conversia FA, un nou medicament, disponibil în prezent doar i.v., vernakalant, a fost folosit la om, cu o rată de succes de peste 50%, superioară celei a amiodaronei. Siguranţa în administrare este bună.
   Ghidul discută şi, într-un fel, reabilitează rolul dronedaronei. Este neîndoielnic pericolul citolizei hepatice, dar, dacă acesta nu este prezent, dronedarona este eficace atât în conversia FA, cât şi în menţinerea de durată a ritmului sinusal. Condiţia monitorizării enzimatice devine însă majoră.
   O porţiune consistentă a ghidului este dedicată ablaţiei fibrilaţiei atriale. Se consideră că, în prezent, centrele cu o experienţă de lucru medie (minimum 50 de proceduri pe an) reuşesc o rată de succes imediat de 75%. La un an, trei sferturi din responderi nu au avut recidivă de FA (Registrul European de FA). Tehnica de ablaţie este în continuă rafinare şi va ocupa, probabil, un loc din ce în ce mai important în terapia radicală a fibrilaţiei atriale.

Prevenţia cardiovasculară

   Noul ghid de prevenţie cardiovascu­lară (CV) din 2012 este mai concis, dar, probabil, mai consistent decât prece­dentul. Este scris în numele a „The Fifth Joint Task Force of the European Society of Cardiology and Other Societies on Cardiovascular Disease Preven­tion in Clinical Practice“, ceea ce implică contribuţia colectivă a zece societăţi ştiinţifice, inclusiv Societatea Europeană de Medicină Generală/Medicină de Familie (EGSP/FM/Wonca). El pune, de altfel, în centrul atenţiei medicul de familie, care este în mod obişnuit atât iniţiatorul. cât şi monitorul – pe termen foarte lung (o viaţă!) – al tratamentului de prevenţie.
   Sunt introduse patru clase de risc: foarte înalt, înalt, mediu şi scăzut. Se introduce conceptul risc-vârstă. Se consideră ca subgreutatea constituie factor de risc CV (atenţie la excesul de siluetă!).
   La capitolul factori de risc, am zice în sfârşit, se comentează pe larg factorii psihosociali ca factori majori de risc cardiovascular. În context, poate fi citat un studiu al lui Pedersen (Olanda), care arată că, la vizionarea unui film-comedie, fluxul arterial mediat endotelial creşte cu 17%, în timp ce, la vizionarea unui film-dramă, fluxul se reduce cu 15%! El arată că, la bolnavii cu status general optimist, atât pulsul, cât şi TA sunt net mai scăzute. În acest context, trebuie, probabil, interpretată şi încadrarea disfuncţiei erectile ca factor de risc CV. Prezenţa ei conferă un factor de stres şi depresie, cu consecinţe CV semnificative.
   O altă observaţie remarcabilă este aceea că, după cutremurul catastrofal din Japonia, din martie 2011, numărul evenimentelor cardiovasculare ma­jore a crescut de peste două ori în zona afectată, pe o durată de câteva luni. Lipsa temporară a medicaţiei sau condiţii adminis­trative nu explică această creştere. Singur rolul negativ al stresului şi depresiei ar putea constitui o explicaţie.
   În acelaşi context al factorilor psihosociali ca factor de risc sau de protecţie CV, trebuie menţionat un fapt pe care l-aş numi senzaţional. La gruparea ţărilor europene în ţări cu risc CV scăzut sau ridicat, în rândul ţărilor cu risc scăzut, alături de ţările mediteraneene, au fost alăturate toate ţările scandinave, Germania şi Marea Britanie. În ghidurile trecute, toate acestea se găseau în rândul ţărilor cu risc CV ridicat. În ghid se arată clar că, la nivel populaţional, reducerea riscului CV global în acele ţări în care s-a măsurat o scădere, aceasta a fost obţinută 50% prin reducerea factorilor de risc şi 40% prin terapia de durată. Aşadar, în ţările nordice, atât disciplina de tratament, cât şi starea de spirit de a nu fi afectat de evenimentele negative au contribuit, în mai puţin de zece ani, la schimbarea profilului de risc de ţară!

Alte noutăţi

   În domeniul HTA, este remarcabil eseul lui Giuseppe Mancia, care constată că, în prezent, pe glob sunt peste un miliard de hipertensivi, că în 2025 vor fi un miliard şi jumătate şi că, fără aportul consistent al medicinii la nivel de masă, flagelul nu poate fi oprit, în condiţiile în care previziunile pentru terapii radical noi nu sunt optimiste. În context, la München, au fost prezentate rezultatele tratamentului cu dapagliflosin, un nou antihipertensiv eficient la diabetici.
   Tot în domeniul HTA, ar mai fi de notat că ţinta tratamentului antihipertensiv la diabetici a fost stabilită pentru minimă la 80 mm Hg, deci mai mică decât la non-diabetici. De asemenea, un nou studiu a demonstrat că aliskirenul nu trebuie asociat inhibitorilor enzimei de conversie sau sartanilor la bolnavii diabetici.
   În privinţa dislipidemiilor, se reactualizează rolul HDL-C crescut ca factor de protecţie, mai ales în contextul unor noi terapii eficiente de creştere a HDL-C ce apar la orizont.
   În domeniul terapiei antiplachetare, este remarcabilă publicarea primelor rezultate ale studiului TRILOGY-ACS, acela care a comparat – umăr la umăr – prasugrelul cu clopidogrelul în terapia acută şi de durată a sindroamelor coronariene acute la care nu s-a practicat revascularizarea de primă intenţie. La un an, cele două medicamente au fost la fel de eficiente. După un an, până la o urmărire de aproape trei ani, curba evenimentelor negative a fost mai redusă pentru prasugrel. Global însă, incluzând şi primul an, nu s-a atins semnificaţia statistică. Nu au fost publicate studiile de genetică, ce ar pute identifica grupe de bolnavi rezistenţi la clopidogrel sau la prasugrel, cu consecinţe terapeutice evidente.
   De altfel, în cadrul Ghidului ESC de Prevenţie 2012 este comentat studiul Madona, efectuat la Viena pe circa 10.800 de bolnavi cu tratament antiplachetar. S-a folosit un test de agregare plachetară efectuabil în zece minute, cu cost sub zece euro, care să identifice non-responderii. Aceştia au fost trataţi, după caz, în funcţie de medicamentul la care erau non-responderi, cu prasugrel sau clopidogrel. Rezultatele au fost net mai bune decât la lotul martor, unde terapia nu a fost condusă după evaluarea funcţională plachetară.
   În domeniul insuficienţei cardiace, am remarca o noutate terapeutică majoră. Procedura de denervare renală, aplicată până în prezent doar pentru tratamentul HTA rezistente, s-a aplicat şi în insuficienţa cardiacă, la 26 de bolnavi, cu lot martor de 25. Scopul a fost reducerea traficului simpatic excesiv, dăunător pe miocite. Rezultatul la cei trataţi a fost mai bun ca la lotul martor.
   În context, trebuie arătat că, la numeroşi bolnavi cu ablaţie simpatică a arterei renale, s-au redus semnificativ anxietatea şi depresia. Acest aspect poate deveni important în lumina dovezilor recente privind rolul major al depresiei ca factor de risc CV major.
   S-a publicat un studiu de angioplastie a arterelor pulmonare periferice în caz de tromboembolism pulmonar distal multiplu (Sujimura, Japonia). Au fost dezobstruate 253 de artere de la 22 de pacienţi. Rezultatele clinice au fost foarte bune.
   În sfârşit, imagistica medicală a făcut un salt major înainte prin introducerea tomografiei computerizate cu 320 de felii (320 slices). Au fost prezentate câteva zeci de studii care au abordat cele mai variate domenii ale patologiei cardiace: anatomia leziunilor coronariene – vizibilă la fel de bine ca la coronarografie; perfuzia miocardică (în prezent pare cea mai bună metodă); compoziţia miocardului – aspectul fibrozei, aspectul ţesutului gras miocardic – în evaluarea substratului de fibrilaţie ventriculară sau tahicardie ventriculară şi multe, multe alte aplicaţii. Prin introducerea CT-320-slice, cardiologia a trecut cu succes o nouă şi importantă frontieră a cunoaşterii.

Prezenţa românească

   Prezenţa românească poate fi considerată decentă şi la această ediţie jubiliară a congresului. Au fost mai multe conferinţe, au fost multe lucrări originale şi membri ai comunităţii noastre cardiologice au prezidat mai multe sesiuni. Cei peste 200 de participanţi români s-au întâlnit cu plăcere la standul Societăţii Române de Cardiologie. Este evident că ne dorim ca pe viitor prezenţa noastră să fie mai consistentă. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe